Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 04 Jan. 2023
Mitică Popescu și-a pierdut viața la vârsta de 86 de ani, din cauza unor probleme de sănătate cu care s-a confruntat pentru o lungă perioadă de timp. Corpul acestuia nu a mai rezistat și oricât de tare au încercat medicii au încercat să îi salveze viața, toate eforturile au fost în zadar, iar reprezentanții Spitalului Elias nu au mai putut decât să îi confirme decesul.
Moartea lui Mitică Popescu a îndurerat o țară întreagă. Lumea teatrului românesc este în doliu, iar mulți dintre cei care l-au cunoscut pe marele actor au transmis mesaje emoționante în mediul online. Unora nu le vine nici acum să creadă faptul că nu mai este printre noi și și-au găsit cu greu cuvintele pentru a spune ce este în sufletul lor.
Social scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
În data de 28 decembrie 2022, Guvernul a adoptat decizia ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie libere, două dintre aceste zile fiind în perioada cursurilor din acest an școlar. Cele trei zile libere nou introduse de Guvern vor fi recuperate înainte sau după datele respective, conform unei circulare emise de Ministerul Educației către toate școlile.
Social scris de Valentina Podgorneac 05 Jan. 2023
Un cutremur a avut loc, joi dimineața, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Zilele săptămânii, șapte la număr, au fost stabilite încă din cele mai vechi timpuri. Însă alegoria, caracteristicile și povestea lor este diferită de la o zonă la alta.
Showbiz scris de Diana Oprișan 05 Jan. 2023
Cristina Cioran și Alex Dobrescu au avut parte de o întâlnire cu scântei și s-au luat la ceartă în plină stradă. Imediat după ce discuția lor a luat sfârșit, vedeta a dat o serie de declarații despre cele petrecute între ei. Iată despre ce au vorbit cei doi foști iubiți.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
România este la un pas de epidemie de gripă. Camerele de gardă nu mai fac față numărului mare de infecții respiratorii, iar pacienții continuă să vină, în condițiile în care din farmacii dispar tot mai multe medicamente, inclusiv banalele antitermice. Ministerul Sănătății ar urma să decidă azi dacă declară sau nu epidemie de gripă. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta", a vorbit despre consecințele declarării epidemiei și despre ce ar trebui să facem și să nu facem când avem simptome.
Surpriză mare pentru fanii Marei Bănică de pe Instagram. Jurnalista a postat prima imagine cu fiica sa, iar oamenii i-au transmis în comentarii toate gândurile lor bune. Iată ce i-au zis vedetei, în dreptul imaginii cu pricina.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
Deși acum sunt în arest, frații Tate par mai liberi ca oricând...în mediul online. Pe contul de Twitter al lui Andrew Tate apar numeroase postări, care conturează un triunghi: femeile, mărirea și decăderea. O parte dintre afacerile foștilor luptători de kickboxing erau pe numele femeilor din viața lor. Apar, însă, și asocieri cu persoane care nu există.
Recomandari scris de Advertorial 05 Jan. 2023
Consumul de energie poate să fie ajustat astfel încât să obții eficiență maximă, fără să-ți afecteze calitatea vieții. Descoperă în cele ce urmează cum poți să diminuezi consumul de energie în locuința ta.
Daniel Pavel a dat noi detalii despre emisiunea Survivor România, care va putea fi urmărită la Pro TV, începând cu 9 ianuarie. Având în vedere cât de iubite au fost sezoanele anterioare, oamenii sunt nerăbdători să urmărească și anul acesta competiția și să vadă cum se vor descurca toți concurenții.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
Vrei ca spațiul în care locuiești să fie mai funcțional și mai atractiv, așa că te pregătești să redecorezi? Acest lucru ar putea însemna o schimbare radicală sau o serie de modificări minore. Pentru ca totul să decurgă bine, fără cheltuieli suplimentare și fără compromisuri de orice fel, trebuie să faci mai întâi o listă cu obiectivele tale, apoi să stabilești un buget și să pregătești materialele necesare. Citește mai jos despre cinci lucruri de care ai nevoie când redecorezi!
Filmările pentru America Express 2023 nu au fost deloc unele ușoare nici pentru echipa de producție, nici pentru prezentatoare și nici pentru concurenții care au fost puși în fața unor pericole, despre care au vorbit după revenirea lor în țară.
„Romina, VTM” este unul dintre cele mai urmărite filme, la momentul actual, în toate cinematografele din țară și a bătut deja recordul încă dinainte de a putea fi urmărit pe marile ecrane, fiind vândute 35.000 de bilete în presale. Deși a depășit total așteptările multora, s-a lovit și de critici din partea celor care l-au văzut deja.
Pensia de la stat nu ne va asigura o bătrânețe fără griji, căci populația activă este în continuă scădere. Analiștii prognozează că numărul tot mai mic de angajați raportat la cel al vârstnicilor să zduncine sistemul de pensii din România. Astfel, cei care vor ieși din câmpul muncii peste zece sau douăzeci de ani, ar putea primi o pensie mai mică față de cât au contribuit. Iată ce pensie vor avea peste 35 de ani românii cu un salariu de 4.000 de lei în prezent.
Auto scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
Acum mai bine de 25 de ani, oamenii începeau să vadă mașini electrificate pe drumurile publice. Sigur, erau modele mult diferite de cele complet electrice pe care le vedem în ziua de azi, dar automobile precum Toyota Prius erau primul semnal că lumea trebuia să facă un pas către sustenabilitate.
Incident macabru în nordul Capitalei, în seara de miercuri. Un bărbat și-ar fi pus capăt zilelor aruncându-se în gol de la etajul 25 al unei clădiri de birouri. Cu puțin timp înainte, tânărul luase masa la un restaurant de lux.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 05 Jan. 2023
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de vineri, 6 ianuarie. Specialiștii au emis un cod galben de viscol la altitudini mari și intensificări ale vântului. În restul țării, vremea se va menține caldă pentru data din calendar.
Speak și Ștefania au simțit nevoia de o vacanță, la începutul acestui an, dar au avut parte de dezamăgiri la tot pasul. Aceștia nu s-au bucurat deloc de zilele petrecute în Vietnam alături de prietenii lor și le-au povestit fanilor din mediul online despre situațiile complicate cu care s-au confruntat.
International scris de Valentina Podgorneac 05 Jan. 2023
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a atenționat că este periculos să subestimăm Rusia şi ambiţiile liderului de la Moscova, Vladimir Putin, care a demonstrat cam cât de departe poate ajunge odată cu declanșarea războiului din Ucraina.
Cu toate că televiziunea este într-un declin care se poate observa foarte ușor există foarte multe persoane care preferă să se uite la televizor pentru a putea vedea meciul de fotbal al echipei favorite sau serialul/filmul preferat.
Cristina Cioran are serioase probleme de sănătate și le-a vorbit fanilor săi de pe rețelele sociale despre starea sa. Vedeta este foarte îngrijorată, mai ales din cauza faptului că s-ar putea îmbolnăvi și fiica ei.
Un poștaș și-a pus capăt zilelor după ce aceasta a fost acuzat că ar fi furat peste 130.000 de lei, bani pentru pensii și alocații. Locuitorii comunei Drăgușeni, județul Botoșani, au depus plângere pe numele bărbatului învinuindu-l că ar fi fugit cu banii. Acesta a fost găsit spânzurat după ce localnicii l-au acuzat de furt.
Mădălina Crețan a oferit un nou interviu în care a vorbit despre felul în care i s-a schimbat viața, după ce Nosfe a trecut în neființă. Au trecut trei luni de la tragedie, iar partenera de viață a artistului nu se poate obișnui cu ideea că acesta nu mai este printre noi.
Social scris de Valentina Podgorneac 06 Jan. 2023
Aproape două milioane de români își sărbătoresc ziua numelui de Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta este sărbătorit sâmbătă, 7 ianuarie.
Epidemia de gripă din România a făcut și primele sale victime. Autoritățile au transmis că s-au raportat primele două decese din cauza virusului de gripă din România.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 06 Jan. 2023
Actorul Mitică Popescu va fi înmormântat astăzi, la Cimitirul Bellu. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus ieri în foaierul Teatrului Mic, unde a jucat mare parte din cariera sa. Slujba va avea loc la ora 15.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Jan. 2023
Vasile Muraru a făcut câteva declarații emoționante, la doar câteva zile după moartea lui Mitică Popescu. Marele actor a fost și el șocat de trista veste pe care a primit-o, mai ales pentru că ultima oară când vorbise cu el la telefon, totul părea să fie în regulă.
Politica scris de Alexandra Chivu 06 Jan. 2023
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că există fonduri suficiente pentru plata la timp a pensiilor și a ajutoarelor pentru cetățeni. Oficialul a asigurat că „nu există nici cea mai mică urmă de îndoială” privind acest aspect.
Mădălina Crețan a vorbit, în timpul unui interviu pe care l-a acordat, despre felul în care s-a schimbat viața sa și a fiicei ei după moartea lui Nosfe, dar a mai mărturisit și cum i-a apărut acesta în vis. Femeia se agață de orice lucru de genul acesta, mai ales că de aproape trei luni de zile trăiește un calvar.
Bia Khalifa a acceptat invitația Oanei Radu de a purta o discuție cât se poate de sinceră în cadrul emisiunii sale online, „Detectorul de minciuni”. În cadrul acesteia, fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a dat foarte multe detalii din viața privată, vorbind inclusiv despre iubit, nuntă, dar și copii.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 06 Jan. 2023
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru weekendul 7 - 8 ianuarie. Climatologii au transmis că vremea se va menține caldă, la munte va ninge, iar izolat va ploua. Duminică, în nordul Moldovei va fulgui, iar în Banat, Moldova și Dobrogea vântul va sufla cu putere.
Cătălin Botezatu a fost trădat de cei mai buni prieteni, în urmă cu mai mulți ani. Acesta a acceptat să colaboreze cu ei, fără să știe ce avea să urmeze, iar apoi ei i-au luat totul. Recent, creatorul de modă a vorbit despre tot ceea ce i s-a întâmplat, cel mai important fiind pentru el faptul că a reușit să meargă mai departe.
Sport scris de Valentina Podgorneac 06 Jan. 2023
David Popovici se clasează pe locul 10 în topul L’Equipe al celor mai buni sportivi din lume în 2022. Sportivul român a dat dovadă de ambiție și a muncit mult pentru ca astăzi să culeagă cele mai frumoase roade ale carierei sale.
Ministerul Educației a emis mai multe obligații pe care inspectoratele școlare și conducerile școlilor vor fi nevoite să le aplice începând de luni, 9 ianuarie, în urma evoluției cazurilor de gripă și infecțiilor respiratorii acute.
Îmbulzeală și brânci și-au împărțit credincioșii care au venit la slujba de Bobotează la Constanța. Oamenii s-au călcat în picioare pentru a primi câte o sticlă cu apă sfințită de Bobotează. Arhiepiscopia Tomisului a pregătit 150.000 de sticle cu apă sfințită pentru a pute fi împărțite credincioșilor.
Poftele de graviduță îi dau mari bătăi de cap lui Theo Rose. Partenera de viață a lui Anghel Damian, regizorul serialului „Clanul”, neștiind ce să mai facă în situația în care se afla, le-a cerut ajutorul fanilor din mediul online pe care s-a mai bazat și cu alte ocazii.
Incredibil scris de Valentina Podgorneac 06 Jan. 2023
Jos textila! Aceasta a fost una dintre cerințele unei companii aeriene în cadrul concursului de angajare pe post de însoțitoare de bord. Mai multe femei care au aplicat pentru postul de stewardesă la compania aeriană Kuwait Airways au spus că au fost puse să se dezbrace până la lenjeria intimă pentru ca reprezentanții angajatorului să le poată analiza corpul.
Theo Rose le-a spus fanilor ei de pe rețelele sociale care este unul dintre prenumele pe care îl va avea fiul ei și al lui Anghel Damian. Artista este extrem de fericită și recunoscătoare pentru tot ceea ce se întâmplă în viața sa, la momentul actual și este pregătită pentru ceea ce va urma.
Oana Zăvoranu și Oana Roman s-au judecat pe bani grei, după ce fiica lui Petre Roman a decis să își caute dreptatea în instanță alături de alte persoane publice, după ce actrița a pus la cale demascarea lor, în mediul online, în emisiunea sa de pe YouTube.
Business scris de Advertorial 06 Jan. 2023
Cel mai probabil, investițiile în imobiliare vor fi mereu printre primele alegeri ale investitorilor cu un grad mic de risc, deoarece permit obținerea unui profit fără prea multe bătăi de cap. Descoperă în cele ce urmează care sunt factorii care contribuie la menținerea interesului pentru investițiile în imobiliare în 2023.
Sunt zeci de idei de afaceri recomandate celor care trăiesc în mediul rural care pot aduce profit. Cu tenacitate și ambiție, cu un plan bine construit, acestea pot aduce beneficii certe. Vorbim despre câteva proiecte de business unde profitul este sigur.
Bianca Drăgușanu are și ea, ca orice om la început de an, o listă cu diferite lucruri pe care ar dori să le ducă la bun sfârșit în 2023. Vedeta vrea să facă foarte mulți bani, dar acesta nu este, spre surprinderea tuturor, cel mai important lucru pentru ea. Iată ce a declarat.
Ai aplicat la câteva locuri de muncă interesante, ai trecut cu brio evaluarea inițială a companiei și ai primit o invitație la interviu. Îți dorești ca totul să decurgă bine și să impresionezi angajatorul într-un mod pozitiv.
Showbiz scris de Diana Oprișan 07 Jan. 2023
Adda și soțul ei, Cătălin Rizea, s-au mutat la casă nouă. Aceștia sunt foarte fericiți că au reușit, în cele din urmă să își îndeplinească marele vis. Cântăreața a dat chiar și niște declarații despre mutarea lor în locuința pentru care au muncit din greu. Iată ce le-a zis fanilor.
Gina Pistol nu are liniște nici în vacanță și nu s-a putut abține să nu le povestească și fanilor ei care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o. Prezentatoarea de la Antena 1 nu a dat importanță unui lucru important, iar acum regretă enorm ceea ce a făcut.
Viața lui George Mihăiță s-a schimbat enorm, după ce au apărut în serialul „Clanul”, deși are ani buni de carieră în spate și lumea îl cunoștea cu mult înainte de a începe filmările pentru acest proiect. Rolul său a prins foarte bine la public, iar asta nu poate decât să îi aducă zâmbetul pe buze.
Andreea Bălan a oferit câteva declarații, spre bucuria fanilor săi care vor să știe cât mai multe lucruri despre ea, legate de toate transformările pe care le-a suferit în ultimii ani. Problemele de sănătate pe care cântăreața le-a avut, mai ales după venirea pe lume a celui de-al doilea copil, și-au pus și ele amprenta asupra sa.
Andra le-a vorbit fanilor ei despre posibilitatea de a mai aduce pe lume încă un copil. Sinceră din fire, ea a preferat să dea cărțile pe față, deși era vorba despre un subiect sensibil pentru multe femei.
Foloseste formularul de mai jos