Theo Rose, mai fericită ca oricând. Artista a ales numele pentru băiatul ei
Theo Rose va deveni mamă anul acesta și chiar dacă multă lume a judecat-o pentru faptul că s-a grăbit să rămână însărcinată, ei nu i-a păsat niciodată de gurile rele. Artista și partenerul ei de viață, Anghel Damian, sunt extrem de fericiți împreună, se iubesc, iar faptul că vor fi părinții unui băiat îi unește și mai tare.
Cântăreața este convinsă că venirea pe lume a copilului o va ajuta din multe puncte de vedere, chiar și atunci când vine vorba despre anxietatea cu care s-a confruntat ani la rândul. Ea consideră că va fi prea ocupată să îi fie bine celui mic, încât nu va avea timp să se gândească la ceea ce ar putea să i se întâmple ei rău. În plus, are mare încredere că se va descurca de minune în ceea ce privește creșterea lui, deși uneori le va greu, mai ales că ea va avea multe concerte prin toată țara și va fi plecată.
În cursul zilei de astăzi, Theo Rose și-a făcut puțin timp pentru urmăritorii lui de pe Instagram și a făcut un live în care a vorbit cu aceștia. Vedeta a primit foarte multe întrebări din partea fanilor, iar la un moment chiar le-a făcut o surpriză și le-a arătat burtica de gravidă, dar le-a dezvăluit și unul dintre prenumele pe care le-a ales pentru fiul ei. Cântăreața a decis ca acesta să se numească Ioan, ca și tatăl ei, iar oamenii care au fost pe live s-au bucurat că a decis să împărtășească și cu ei acest lucru.
„Știu sigur că unul dintre prenume va fi Ioan”, a zis Theo Rose, pe live.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro