Șir de obligații emise de ministerul Educației pentru școlile din țară
Ministrul Educației, Ligia Deca, a transmis, vineri, o serie de obligații către inspectoratele și conducerile unităților școlare pe care trebuie să le respecte începând de luni, când elevii vor reveni la ore din vacanța de iarnă. Potrivit ministrului, școlile trebuie să „realizeze triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb".
Totodată, părinții trebuie să fie informați cu privire la simptomele de gripă sau alte infecții respiratorii pentru a putea efectua triajul epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte ca micuții să intre în colectivitate. Autoritățile încearcă pe cât de mult posibil să țină sub control epidemia de gripă, deoarece cazuri sunt în creștere deja de trei săptămâni.
Nota transmisă de ministerul Educației către inspectoratele școlare
“Doamna ministru a încurajat inspectorii să sprijine școlile pentru a continua procesul educațional în condiții normale, să pună accent pe prevenție, să încurajeze o stare de calm și să se consulte cu Ministerul Educației în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.
În cadrul ședinței, Ministerul Educației a transmis, din partea INSP, o serie de materiale informative cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal. Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenție, să existe o comunicare strânsă cu DSP-urile și să se țină cont de recomandările făcute de acestea.”, se arată în documentul transmis.
Citeste si:Ministrul Sănătății, anunț despre numărul îmbolnăvirilor de gripă...
![]()
Prin urmare, s-a decis ca inspectoratele școlare să colaboreze cu direcțiile de sănătate publică județene și cu Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București pentru a explica și a accesibiliza măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor în unitățile de învățământ, conform următoarelor obligații:
a) desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcțiile de sănătate publică;
b) comunicarea către unitățile de învățământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătății, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor;
c) informarea Ministerului Educației cu privire la orice situație excepțională din punct de vedere epidemiologic constatată în unitățile de învățământ.
Vaccinarea antigripală a început și în farmacii. Ce să faci ca să...

Ce obligații au unitățile de învățământ preuniversitar:
a) diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/ antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății;
b) realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;
c) asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;
d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ;
e) aerisirea periodică a încăperilor;
f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință;
g) recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari;
h) informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.”
Câte locuri oferă liceele din Capitală pentru elevii claselor a IX-a

Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Tarot online: De ce s-a distanțat de tine?
Sursa: kudika.ro
-
Manichiura iernii este MANICHIURA ALBĂ inspirată de acest anotimp! 25 de...
Sursa: garbo.ro
-
Câștigătorii Future Banking Gala 2023
Sursa: futurebanking.ro
-
Cristian Sălceanu, fost director Bolt, devine Country Manager la Sezamo
Sursa: retail.ro
-
Iveco și-a împrospătat toată gama în urma unei investiții record de 1 mld. euro
Sursa: wall-street.ro