Recomandari ieri
Showbiz ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Alexandra Chivu 01 Jul. 2022
Cel puţin 17 persoane au fost omorâte în cursul unor atacuri asupra unor clădiri din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei, atacuri ce survin în contextul în care armata ucraineană tocmai a preluat de la ruşi o insulă strategică pentru controlul rutelor maritime, relatează vineri AFP. Aceste agresiuni s-au produs după ce NATO a promis joi sprijinul său neclintit Ucrainei, la încheierea summitului de la Madrid.
International scris de Valentina Podgorneac 01 Jul. 2022
Autoritățile de la Kiev au anunțat că elevii vor reveni în băncile școlilor în luna septembrie. Copiii vor merge la cursurile fizice după ce și-au întrerupt activitatea educațională la sfârșitul lunii februarie, când forțele armate ruse au invadat Ucraina și au pornit un război militar.
International scris de Valentina Podgorneac 02 Jul. 2022
Un oraș turistic din lume impune taxă de intrare începând cu 16 ianuarie 2023. Turiștii care vor dori să exploreze și să se plimbe pe străzile orașului vor trebuie să achite o taxă pentru acest serviciu.
Cetățenii din SUA care vor dori să călătorească în țările din Uniunea Europeană vor avea nevoie de vize. Americanii vor fi nevoiți să se înscrie în viitorul Sistem European de Informaţii şi Autorizare privind Călătoriile (ETIAS - European Travel Information and Authorization System) și să achite o taxă.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că Bulgaria a modificat taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, începând de la 1 iulie.
International scris de Valentina Podgorneac 03 Jul. 2022
Anularea dreptului femeilor la avort în SUA a stârnit multiple controverse. Femeile sunt extrem de revoltate, iar rețelele de socializare vuiesc în urma acestei decizii. Drept rezultat al abrogării dreptului la avort au crescut și cererile pentru vasectomie în SUA, în unele state chiar și cu 400%
Finlanda a venit cu propunerea de a înființa o bază militară NATO la graniță cu Rusia, în orașul Lappeenranta, în provincia Karelia de Sud. Regiunea se află la o jumătate de oră de hotarele cu Rusia.
Italia se luptă cu una dintre cele mai grave secete înregistrate în ultimele decenii. Din acest motiv, conducerea orașelor Verona și Pisa au luat decizia de a restricționa consumul de apă. Hotărârea ar putea intra în vigoare de luni împreună cu un set de măsuri federale.
International scris de Clara Vacaru 04 Jul. 2022
Focarul de COVID din Coreea de Nord a început după ce cetăţenii au atins ”obiecte străine” care au fost ”purtate de vânt” în apropierea graniţei sale cu Coreea de Sud, a relatat presa de stat nord-coreeană, citată de BBC.
International scris de Alexandra Chivu 04 Jul. 2022
Rusia a acuzat națiunile occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul. Tratativele ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situație confirmată de ambele părți.
O bucată imensă s-a desprins, duminică, din gheţarul Marmolada, din Alpi, provocând o avalanşă, au anunţat serviciile de intervenţie, potrivit AFP. Bilanțul victimelor a ajuns la șase persoane decedate și 14 rănite. Printre decedați s-au afla și români.
Avocaţii lui Amber Heard au cerut vineri anularea verdictului procesului ei contra lui Johnny Depp, potrivit cotidianului britanic The Guardian.
International scris de Valentina Podgorneac 04 Jul. 2022
Marea Britanie este gata să ofere ajutor pentru reconstrucția Ucrainei. Ministrul britanic de externe, Liz Truss, va prezenta luni la Lugano, în Elveţia, un plan dedicat pentru ajutorul Ucrainei pe termen scurt și lung. Autoritățile de la Londra vor participa la reconstrucția țării după ce se va termina războiul.
International scris de Alexandra Chivu 05 Jul. 2022
Războiul se va încheia, cel mai probabil, anul următor, când trupele ucrainene vor ajunge la frontiera de stat a Ucrainei din 1991, recuperând teritoriile ocupate, este de părere șeful spionajului ucrainean, Kirilo Budanov, într-un interviu acordat luni publicației ucrainene RBC-Ukraina.
International scris de Clara Vacaru 05 Jul. 2022
Italia a declarat stare de urgenţă în cinci regiuni nordice din jurul fluviului Pad, pe fondul celei mai grave secete din ultimii 70 de ani, relatează BBC.
Un tânăr de 25 de ani a fost ucis într-o operațiune a poliției din Ohio, Statele Unite, după ce a refuzat să oprească la un control în trafic și a fugit din mașină. Polițiștii porniți pe urmele lui au tras nu mai puțin de 90 de focuri, iar pe trupul tânărului au fost găsite 60 de răni de gloanțe.
International scris de Valentina Podgorneac 05 Jul. 2022
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina ar trebui să devină cea mai liberă, cea mai modernă și cea mai sigură țară din Europa. Într-un mesaj video, liderul de la Kiev îndeamnă la reconstrucția statului care a avut de suferit enorm de pe urma războiului declanșat de Rusia.
După cucerirea orașului ucrainean Lugansk, planul președintelui rus Vladimir Putin constă în ocuparea orașelor Kramatorsk și Sloviansk din Donețk. Ambele au fost bombardate puternic în ultimele zile.
International scris de Alexandra Chivu 06 Jul. 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mustrat marți conducerea militară, după critici din partea populației la adresa cerințelor care vizează recrutarea în armată, în urma celor mai recente anunțuri ale Ministerului Apărării de la Kiev.
International scris de Valentina Podgorneac 06 Jul. 2022
În decursul zilei de marți, 5 iulie, în Republica Moldova s-au înregistrat peste 50 de alerte cu bombă în diferite instituții publice din capitală și din alte orașe ale țării. Într-un final, toate aceste alerte s-au dovedit a fi false. Persoanele care au făcut aceste anunțuri vor fi trase la răspundere.
International scris de Clara Vacaru 06 Jul. 2022
Cazurile de COVID au explodat în Grecia. Nikos Tzanakis, profesor de pneumologie la Atena, spune că sunt peste 50.000 pe zi, din estimarile neoficiale.
Turnul Eiffel este unul dintre cele mai importante atracții turistice din Franța. Zeci de mii de turiști din diferite colțuri ale lumii vin pentru a admira acest simbol al Parisului. Potrivit unor rapoarte, Turnul Eiffel ar fi într-o stare deplorabilă, plin de rugină și pe cale să se prăbușească. Monumentul ar avea nevoie urgent de o reabilitare. Turnul Eiffel a fost construit pentru a rezista timp de 20 de ani, însă acesta are deja o vechime de 130 de ani.
International scris de Alexandra Chivu 07 Jul. 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Universitatea Pedagogică din orașul Harkov a fost distrusă miercuri de un atac rusesc cu rachete. Șeful de stat a mai spus că armele trimise de partenerii occidentali ai Kievului funcţionează „foarte puternic" şi a lăudat preciza lor.
International scris de Valentina Podgorneac 07 Jul. 2022
Letonia se gândește să reintroducă serviciul militar obligatoriu începând din 2023. Autoritățile letone au renunțat la recrutarea militară după aderarea la NATO. La moment, Letonia are doar 7.500 de soldați în serviciu și membri ai Gărzii Naționale. Letonia este țară vecină cu Rusia, cea care a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie.
International scris de Clara Vacaru 07 Jul. 2022
Boris Johnson va demisiona din poziția sa ca prim-ministru al Marii Britanii.
Armata rusă a atacat din nou Insula Șerpilor din Marea Neagră, a anunţat purtătorul de cuvânt al administraţiei militare ucrainene din Odesa (sud), Serghei Bratciuk.
Parlamentul European a cerut joi ca dreptul la avort să fie înscris în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
International scris de Alexandra Chivu 08 Jul. 2022
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a telefonat joi premierului britanic Boris Johnson pentru a-i împărtăşi sentimentul său de „tristeţe” după anunţul privind demisia liderului conservator britanic, dar şi-a manifestat speranţa că această demisie nu va afectat sprijinul pe care Londra îl acordă Kievului în faţa invaziei ruse, relatează agenţiile internaţionale de presă.
International scris de Clara Vacaru 08 Jul. 2022
Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a fost împușcat la un eveniment electoral și se află în stare gravă la spital.
International scris de Valentina Podgorneac 08 Jul. 2022
Boris Johnson a anunțat că va demisiona din funcția sa de prim-ministru al Marii Britanii. Această declarația a dat naștere discuțiilor și unei curse pentru poziția de prim-ministru. Deputatul conservator britanic Tom Tugendhat a anunțat joi seară că intenționează să îi ia locul lui Boris Johnson.
Derek Chauvin, polițistul american care l-a ucis pe afro-americanul George Floyd a fost condamnat joi, 7 iulie, la 21 de ani de închisoare.
Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit, transmite vineri Reuters, care citează postul public nipon NHK. Oficialul susținea un discurs de campanie în apropierea unei gări de tren din orașul Nara, în vestul Japoniei, când a fost împușcat de un atacator.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale din MApN, Simona Cojocaru, a declarat vineri că, din punct de vedere strategic, Rusia vrea să revină la paradigma Războiului Rece în chestiuni de securitate și să oprească extinderea NATO. Ea a declarat că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă „un şoc strategic" pentru stabilitatea regională, europeană şi euroatlantică.
În jur de 6.000 de cazuri de infectare cu variola maimuței au fost înregistrate în țările din Europa, potrivit datelor oferite de Centrul European pentru Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC). Țar cu cel mai mare număr de îmbolnăviri este Marea Britanie, Germania și Spania.
International scris de Valentina Podgorneac 09 Jul. 2022
Oamenii din Sri Lanka au ieșit în stradă și au început să își strige nemulțumirea. Aceștia protestează și cer demisia președintelui din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa. Potrivit unei surse din apărare, liderul țării a fugit din reședința sa oficială din Colombo cu doar câteva minute înainte ca această să fie asaltată de oamenii nemulțumiți care înaintau destul de rapid.
Poliția din Italia a confirmat sâmbătă că 11 persoane au decedat în urma prăbuşirii unui gheţar în Munţii Dolomiţi. Se pare că accidentul a avut loc din cauza temperaturilor crescute.
International scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2022
Rusia a blocat site-ul Die Welt, un important cotidian german care publică știri despre războiul din Ucraina în limba rusă, potrivit dpa. Decizia, pentru care nu a fost furnizată nicio explicație, a fost luată la solicitarea Parchetului General.
Luni începi lucrările anuale de întreținere la cel mai mare gazoduct care transportă gaze din Rusia către Germania, Nord Stream 1. Drept urmare, livrările urmează să fie oprite timp de zece zile, dar statele europene se tem că sistarea ar putea fi permanentă din cauza războiului.
International scris de Clara Vacaru 11 Jul. 2022
Populaţia lumii va ajunge la 8 miliarde în 15 noiembrie, potrivit unor proiecţii ale departamentului economic şi social al ONU publicate luni.
International scris de Alexandra Chivu 12 Jul. 2022
Președintele Joe Biden pleacă vineri în Arabia Saudită pentru prima dată în calitate de președinte al Statelor Unite, cu speranța să convingă Riadul să pună mai mult petrol pe piață pentru a calma creșterea prețurilor aurului negru și a atenua inflația.
International scris de Clara Vacaru 12 Jul. 2022
Duncan Alexander Burrell-Gordon (20 de ani) a fost dat dispărut de familia sa la începutul lunii mai, fiind văzut pentru ultima dată la locul său de muncă, o fabrică de reciclare industrială din Greer, Carolina de Sud. Acum, autoritățile au făcut lumină în privința cazului său.
International scris de Valentina Podgorneac 13 Jul. 2022
Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au anunțat că sunt gata să ofere un ajutor financiar în valoare de un miliard de euro Ucrainei, susținut de bugetul UE.
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova. În aceste câteva zile, oficialul se va întâlni cu mai mulți șefi ai instituțiilor care luptă împotriva corupției din țară. Într-o conferință de presă susținută marți, Kovesi a declarat că Moldova nu poate fi o țară curată dacă nu are un sistem de corupție corect, iar autoritățile ar trebui să lucreze continuu asupra acestei probleme.
Țările din diferite colțuri ale lumii au început să înregistreze cazuri tot mai multe de infectare cu coronavirus. Acesta ar pute a fi un nou val de COVID-19. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) trage un semnal de alarmă și cere țărilor să reintroducă obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Iranul este un cunoscut aliat al Rusiei în temele de apărare, însă autoritățile de la Teheran au declarat că nu vor ajuta Moscova în războiul cu Ucraina. Ministrul de externe iranian, Hosein Amir Abdolahian, a declarat că Iranul va evita orice acțiune care ar putea provoca un conflict și va contribui la stoparea acestui conflict militar între cele două state.
International scris de Alexandra Chivu 14 Jul. 2022
Negocierile desfăşurate la Istanbul între Ucraina şi Rusia pentru deblocarea cerealelor blocate pe pământ ucrainean şi pentru facilitarea exporturilor de cereale şi de fertilizatori ruseşti sunt „o rază de speranţă", a afirmat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Un acord final ar putea fi anunțat săptămâna viitoare, potrivit ministrului turc al Apărării.
International scris de Clara Vacaru 14 Jul. 2022
Bill Gates va dona 20 de miliarde de dolari Fundaţiei Bill & Melinda Gates, în această lună, deoarece fundația intenționează să își intensifice cheltuielile.
O oră și 22 de minute. Atât a durat măcelul din școala din Texas în care au fost omorâți 19 copii și doi profesori. Intervenția polițiștilor în acest caz este lentă și chiar absentă (la un moment dat, oamenii legii s-au retras din școală), după cum o arată și video-ul din școală făcut public de The Austin American-Statesman.
Uniunea Europeană (UE) pregătește un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Premierul ceh Petr Fiala a declarat într-un interviu pentru Reuters că este deja clar că nu va reduce importurile de gaz rusesc, căci prea multe state membre nu se pot adapta îndeajuns de repede la noua situației.
Foloseste formularul de mai jos