Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a telefonat joi premierului britanic Boris Johnson pentru a-i împărtăşi sentimentul său de „tristeţe” după anunţul privind demisia liderului conservator britanic, dar şi-a manifestat speranţa că această demisie nu va afectat sprijinul pe care Londra îl acordă Kievului în faţa invaziei ruse, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Volodimir Zelenski a primit de la Londra asigurări că demisia lui Johnson nu va afecta sprijinul britanic pentru Ucraina

„Am primit toţi această veste cu tristeţe. Nu doar eu, ci întreaga societate ucraineană, care vă simpatizează foarte mult'', a transmis Zelenski, insistând asupra recunoştinţei ucrainenilor pentru sprijinul ferm oferit de Johnson astfel încât armata ucraineană să se poată apăra în faţa trupelor ruse.

Continuarea acestui sprijin a fost confirmată de un purtător de cuvânt al lui Johnson, după discuţia cu Volodimir Zelenski. „Premierul a subliniat sprijinul neclintit al tuturor partidelor britanice pentru poporul preşedintelui Zelenski şi a spus că Marea Britanie va continua să furnizeze (n.r. Ucrainei) ajutor (n.r. militar) defensiv atât timp cât va fi nevoie'', a declarat purtătorul de cuvânt de la Downing Street.

Pe lângă continuarea furnizării de echipamente militare, Johnson i-a promis șefului de stat ucrainean că va continua să colaboreze cu partenerii săi în vederea găsirii de soluţii pentru deblocarea exporturilor de cereale ucrainene, a adăugat purtătorul de cuvânt al premierului britanic demisionar, care a încheiat convorbirea cu Zelenski spunându-i acestuia că este un „erou'', notează Agerpres.

Slăbit considerabil de scandalul petrecerilor desfăşurate la Downing Street în timpul restricţiilor din pandemie, Boris Johnson a supravieţuit luna trecută unui vot de neîncredere iniţiat de tabără sa politică, după ce acest vechi scandal denumit „Partygate'' fusese o perioadă eclipsat de invazia rusă în Ucraina, timp în care Johnson s-a remarcat prin susţinerea consistentă pentru guvernul de la Kiev, unde el a efectuat două vizite de la începutul războiului.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

La acest scandal s-au adăugat însă şi altele, de data aceasta cu caracter sexual şi care au vizat trei deputaţi, demisiile a doi dintre ei provocând alegeri parţiale încheiate cu înfrângeri usturătoare pentru conservatori.

După ce aproximativ 60 de miniştri şi secretari de stat au demisionat, Boris Johnson şi-a anunţat în final joi demisia, dar a adăugat că doreşte să rămână la conducerea guvernului până la numirea viitorului premier, în timp ce alţi responsabili conservatori cer ca el să plece imediat din funcţie şi să fie numit un alt premier interimar.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Iulie 2022 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.