Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia nu va împiedica exporturile de cereale din Ucraina și este dispusă să garanteze securitatea navelor care le transportă, cu condiția ca Ucraina să-și demineze porturile de la Marea Neagră. Liderul de la Kremlin a sugerat, de asemenea, că cerealele ucrainene pot fi exportate și prin Belarus, Polonia sau România.

Vladimir Putin: „Rusia nu va împiedica exporturile de cereale din Ucraina, dar aceasta trebuie să-și demineze porturile”

„Nu noi am minat porturile'', a spus șeful de stat rus la Forumul economic de la Sankt Petersburg, reafirmând o condiţie a Moscovei deja respinsă de Kiev, care se teme că dacă-şi deminează zona de coastă Ucraina devine şi mai vulnerabilă în faţa unui eventual atac rusesc de pe mare, deşi Rusia a promis că nu va profita de o eliminare a minelor pentru a porni un astfel de atac în agresiunea sa militară intrată vineri în cea de-a 114-a zi.

Preşedintele rus a amintit că, potrivit Departamentului american al Agriculturii, în Ucraina sunt stocate circa 6 milioane de tone de grâu şi 7 milioane de tone de porumb. Răspunzând acuzaţiilor occidentale că Rusia provoacă crize alimentare în alte ţări prin blocada impusă porturilor ucrainene, el a spus „dacă avem în vedere că la nivel mondial se produc 800 de milioane de tone de grâu, 5 milioane nu vor schimba nimic''.

El a acuzat Occidentul, în special SUA, că cu „banii imprimaţi în mari cantităţi (...) absoarbe precum un aspirator” mărfuri alimentare de pe pieţele externe „fără a se gândi la interesele altor state, inclusiv cele mai sărace”, iar acestora din urmă „le mai rămân doar resturi, şi la preţuri astronomice”.

În ce priveşte Rusia, sancţiunile occidentale care o împiedică să-şi exporte îngrăşămintele pun serios în pericol producţiile agricole ale altor ţări, a mai argumentat Vladimir Putin.

El a descris aceste sancţiuni drept „stupide” şi „necugetate”, susţinând că în timp ce „războiul economic fulger” al Occidentului împotriva Rusiei a eşuat, acesta are un efect de bumerang asupra Europei, care conform estimărilor sale pierde aproape 400 de miliarde de dolari în urma sancţiunilor.

Citeste si:
Ucraina susține că a doborât trei bombardiere rusești Su-34....
Ucraina susține că a doborât...

Canada trimite nave în România pentru a exporta grâul blocat în Ucraina de invazia rusă

În cadrul unei teleconferinţe cu presa, la începutul lunii mai, după încheierea unei vizite în Germania şi Belgia, unde a participat la reuniunea miniştrilor de externe din G7 şi la o întâlnire bilaterală între Uniunea Europeană şi Canada, Joly a mai spus că una dintre prioritățile țărilor occidentale este de a facilita exportul de grâu ucrainean și de a asigura următoarele recolte ale Ucrainei.

Conform AFP, din cauza blocadei din porturile teritoriului atacat de forțele moscovite, aproape 20 de tone de cereale așteaptă în silozuri să fie exportate, iar recolta din acest an este în pericol.

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a declarat sâmbătă că G7 examinează alternative la transportul de cereale ucrainene, din care o parte era exportată până acum pe calea ferată, în principal prin România. A apărut un blocaj, deoarece Ucraina și România au escartament feroviar diferit, a explicat oficialul.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

Miniștrii de Externe din G7 au promis să consolideze izolarea economică și politică a Rusiei, să continue să furnizeze arme Ucrainei și să abordeze ceea ce ministrul german de Externe a descris drept un „război al cerealelor” purtat de Moscova. Ministrul german Baerbock a declarat că grupul G7 al națiunilor industrializate caută urgent rute alternative pentru exportul de cereale ucrainene, dat fiind că războiul a crescut riscul unei „crize globale a foamei”.

„Oamenii vor muri în Africa şi în Orientul Mijlociu şi ne confruntăm cu o întrebare urgentă: cum pot fi hrăniţi oamenii din întreaga lume? Oamenii se întreabă ce se va întâmpla dacă nu vom avea cerealele de care avem nevoie şi pe care le primeam din Rusia şi Ucraina”, a spus Baerbock.

Citeste si:
Prețul grâului a crescut semnificativ după ce Rusia a ieșit din...
Prețul grâului a crescut...


  • Aproximativ 25 de milioane de tone de cereale sunt în porturile ucrainene, aflate sub blocada impusă de Rusia în Marea Britanie.

  • Prețul gârului a crescut rapid în ultimele săptămâni din cauza îngrijorărilor legate de aprovizionare, cât și de o serie de secete din întreaga lume.

  • Până acum, ucrainenii au reușit să transporte câteva cereale pe calea ferată, prin România.

„Trasportul merge greu din cauza faptului că Ucraina are un ecartament diferit faţă de România. Acelaşi lucru este valabil şi pentru alte conexiuni, de exemplu, cu Polonia - vagoanele de marfă nu pot trece pur şi simplu”, a spus Annalena Baerbock.

Ministrul ucrainean al politicii agricole și al alimentației, Nikola Solski, a studiat opțiuni care variază de la Gdansk până la portul Klaipeda din Lituania și trei porturi din Letonia. Portul românesc Constanța a început deja să preia unele transporturi de cereale ucrainene.

Citeste si:
Consumul de curent al utilizatorilor casnici din România, mai mic...
Consumul de curent al...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iunie 2022 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.