Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că Bulgaria a modificat taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, începând de la 1 iulie.

Taxele de drum din Bulgaria s-au modificat de la 1 iulie

Autoritățile din Bulgaria anunță că din luna iulie, drumurile naţionale de categoria a II-a vor fi incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru mașinile de marfă şi cele de pasageri, iar cuantumul taxelor de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I se va majora în două etape.

Cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare de 3,5 tone se va majora de la 1 iulie 2022 şi, respectiv, data de 1 ianuarie 2023. Prețul vinietelor electronice, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone vor fi ieftinite cu 10% de la 1 ianuarie 2023.

În cazul mijloacelor de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor aplica următoarele taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022:


  • între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

  • între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;

  • între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Începând de la 1 ianuarie 2023, pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum:


  • între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

  • între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;

  • între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Taxele de drum pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone

Până la data de 31 decembrie 2022, pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care au 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, taxele de drum vor fi următoarele:

Citeste si:
Euractiv: România și Bulgaria au șanse mari să adere la Schengen,...
Euractiv: România și Bulgaria...


  • între 16 şi 20 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

  • între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;

  • între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

De la 1 ianuarie 2023, aceste categorii de mijloace de transport vor achita următoarele taxe de drum:


  • între 26 şi 30 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;

  • între 22 şi 25 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;

  • între 19 şi 23 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Taxele de drum modificate pentru autocare

În cazul autocarelor cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, până la data de 31 decembrie 2022 se vor achita: între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci.

Citeste si:
Scrisoare comună a premierilor din România, Bulgaria, Ungaria,...
Scrisoare comună a...

Iar pentru autocarele cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, până la data de 31 decembrie 2022, taxele vor fi între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

„În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite MAE.

Alte informații privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pot fi consultate pe www.bgtoll.bg/ro/.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Iulie 2022 - 04 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.