Iranul nu va ajuta Rusia în războiul cu Ucraina
Ministrul de externe iranian, Hosein Amir Abdolahian, a declarat că nu va susține nici o țară implicată în acest război, dar va încerca să ajute la încetarea acestuia. În ciuda faptului că Iranul este un aliat a Rusiei, statul nu va întinde o mână de ajutor autorităților de la Moscova.
„Avem diferite forme de cooperare cu Rusia şi, între ele, în sectorul apărării, dar nu vom ajuta niciuna dintre taberele aflate în acest război pentru că noi credem că (războiul) trebuie oprit. Problema actuală a conflictului este că unele ţări occidentale, inclusiv SUA, au fabricanţi de armament care încearcă să-şi vândă produsele. Vom evita orice acţiune care ar putea duce la o escaladare şi vom acţiona pentru stoparea războiului”, a afirmat Abdolahian.
Anterior, autorităţile din SUA au anunţat că Rusia urmează să achiziţioneze din Iran avioane fără pilot dotate cu rachete.
Şeful diplomaţiei iraniene a menționat și despre vizita pe care o va face săptămâna viitoare la Teheran preşedintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta cu omologii săi din Turcia, Recep Tayip Erdogan şi din Iral, Ebrahim Raisi.
„Va fi un summit trilateral în cadrul formatului de la Astana. Primul (summit) în persoană din ultimii trei ani”, a declarat Abdolahian, care a menţionat că la reuniune se va discuta despre chestiunea siriană şi a adăugat: „Fără îndoială, vom continua să încercăm să obţinem o încetare a focului în Ucraina, profitând de prezenţa preşedintelui Putin în Iran”.
Citeste si:Descoperă trenul care va lega Ucraina de România printr-o rută...
![]()
Abdolahian a mai afirmat că Iranul este contra invaziei forțelor armate ruse din Ucraina şi că de la începutul conflicutului a încercat stoparea aceastuia și promovarea negocierilor între cele două state.
„Suntem în continuare convinşi că soluţia pentru Ucraina nu este războiul. Şi că, indiferent dacă acest conflict va dura mult, nu va exista altă cale de a-l soluţiona decât prin intermediul negocierilor. Ne gândim totodată că felul de a acţiona al anumitor ţări occidentale, şi în special al SUA, pentru a prelungi războiul va complica situaţia”, a mai susţinut acesta.
Reactivarea acordului din 2015
Cu privire la dosarul nuclear, Abdolahian a declarat că, după luni bune de negocieri, s-a ajuns „la un proiect de document care are acceptul celor 4+1 (Franţa, Regatul Unit, China, Rusia şi Germania) în proporţie de 90%, dar şi al americanilor” pentru reactivarea acordului din 2015.
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
„Suntem în contact cu SUA prin intermediul UE şi al miniştrilor de externe din unele ţări. Cred că s-au făcut progrese mai mult în ceea ce priveşte proiectul de acord decât în ideile exprimate la masa negocierilor. Prin urmare nu mi se pare corect să se spună că negocierile de la Doha au fost un eşec”, a spus şeful diplomaţiei iraniene, referindu-se la convorbirile indirecte din iunie dintre Teheran şi Washington.
Totuşi, Ministrul de externe iranian a subliniat că unele aspecte au rămas neclarificate.
„Cerem o garanţie economică puternică. Dacă o companie occidentală semnează un contract cu omologa sa iraniană trebuie să fie sigură că acest proiect se va realiza şi va putea primi compensaţii”, a explicat el.
Acordul din 2015 se referă la impunea unor limite ale programului nuclear iranian în schimbul ridicării sancţiunilor, însă în anul 2018 preşedintele american din acel moment, Donald Trump, s-a retras unilateral din acord şi a reimpus sancţiuni economice Iranului, iar un an mai târziu Iranul a răspuns prin accelerarea eforturilor sale în domeniul nuclear şi cu măsuri de îmbogăţire a uraniului.
Zelenski acuză Iranul că minte în privinţa dronelor trimise Rusiei
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro