Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mustrat marți conducerea militară, după critici din partea populației la adresa cerințelor care vizează recrutarea în armată, în urma celor mai recente anunțuri ale Ministerului Apărării de la Kiev.

Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere conducerii militare să nu ia decizii fără consultarea sa

La următoarea şedinţă a Statului Major, ministrul Apărării, şeful Statului Major şi comandantul-şef al armatei vor trebui să îi prezinte un raport detaliat, a cerut marţi, într-un mesaj video, şeful statului ucrainean.

„Promit oamenilor să clarific chestiunea şi să solicit în continuare Statului Major să nu ia astfel de decizii fără mine", a spus preşedintele Volodimir Zelenski, completând că este vorba de o neînţelegere care a stârnit indignare în societate.

Înainte, comandantul-șef al armatei, Valeri Zalujnîi și Statul Major, au comunicat că ucrainenii care au vârsta de încorporare au nevoie de permisiune pentru a părăsi locul în care au fost înregistrați ca rezidenți. Ordinul are la bază o lege din 1992 privind mobilizarea.

În acest fel, bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani au nevoie de permisiunea comisariatului lor militar local pentru a putea părăsi districtul unde sunt înregistrați. După critici dure în mediul online, s-a adăugat că această cerință este necesară numai pentru părăsirea districtului guvernamental.


  • Din luna octombrie, femeile din anumite categorii ocupaționale vor fi și ele supuse serviciului militar.

  • Mulți ucraineni nu locuiesc la adresa unde sunt înregistrați în acte. În urma războiului, zeci de mii de bărbați care au vârsta de încorporare au fugit în zone mai sigure din vestul Ucrainei.

ONU transmite că ambele părți beligerante în Ucraina au încălcat normele internaționale

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a declarat marţi că ambele părţi beligerante din conflictul militar din Ucraina au încălcat normele internaționale aplicabile în timp de război, chiar dacă forțele ruse au făcut acest lucru la o scară mult mai gravă.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

„Cu toate că ar trebui să avem încă acces la teritoriile ocupate de forţele ruse, am documentat că ambele părţi au comis încălcări ale normelor internaţionale în domeniul drepturilor omului şi ale legislaţiei internaţionale umanitare”, a spus Michelle Bachelet în prezentarea unui nou raport al biroului său despre situaţia din Ucraina.

„Chiar dacă la o scară mult mai mică, pare de asemenea probabil ca forţele ucrainene să nu fi respectat pe deplin” aceste norme în teritoriile din estul ţării, pe care Rusia vrea să le plaseze sub controlul său total şi unde şi-a concentrat în prezent capacitatea militară, a afirmat reprezentantul ONU.

Serviciile secrete de la Kiev și poliția națională ar fi arestat aproape 1.000 de persoane suspectate că sprijină forțele ruse și milițiile acestora, a declarat Înaltul Comisar al ONU.

Citeste si:
Rușii din fruntea Petrotel Lukoil Ploiești au fost demiși....
Rușii din fruntea Petrotel...

„Ne preocupă faptul că aceste arestări nu sunt efectuate în conformitate cu obligaţiile Ucrainei. De asemenea, am documentat 12 cazuri de dispariţii forţate comise de către forţele de securitate ucrainene”, a adăugat ea.

4.889 de decese de civili, inclusiv 335 de copii. Cifrele ar putea fi mai mari

Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a documentat 4.889 de decese de civili, inclusiv 335 de copii și a marcat că cifrele reale ar putea fi considerabil mai mari. Cele mai multe decese au survenit în urma atacurilor cu artileria grea asupra zonelor populate, se arată în raport.

„În pofida faptului că numărul victimelor civile cauzate de utilizarea acestor arme este incontestabil, forţele armate ruse au continuat să opereze în acelaşi mod, cu consecinţe previzibile asupra populaţiei civile şi a infrastructurii acesteia”, şi-a exprimat regretul Bachelet.

Citeste si:
ISW: Iarna nu va opri înaintarea trupelor ucrainene. Care va fi...
ISW: Iarna nu va opri...

Între altele, biroul său a verificat 28 de cazuri de violențe sexuale legate de conflict, chiar și cazuri de viol, viol în grup, tortură și nuditate publică forțată. Majoritatea cazurilor au fost comise în zone controlate de forțele moscovite, dar au existat informații și despre cazuri comise în zone aflate sub controlul guvernului ucrainean, a declarat Michelle Bachelet, conform EFE, citat de Agerpres.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iulie 2022 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.