Business 14:00
Recomandari 10:21
Recomandari 10:02
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 11 Aug. 2022
George Burcea nu ratează nicio ocazie să lanseze noi atacuri la adresa fostei sale partenere de viață care, de asemenea, este și mama fiicelor sale. Acesta nu s-a temut să îi aducă acuzații dure Andreei Bălan în ceea ce privește felul în care aceasta se comportă cu copilele sale.
Yny Sebi câștigă sume fabuloase din muzică, la doar 18 ani ai săi, dar nu se gândește doar la ei, iar din primi bani primiți le-a făcut câteva surprize frumoase celor care l-au crescut și care au avut încredere în el că va ajunge unde își dorea. Ei bine, le este extrem de recunoscător și a avut grijă să îi răsplătească așa cum se cuvine.
Social scris de Valentina Podgorneac 11 Aug. 2022
Noul an școlar este tot mai aproape, iar pregătirile elevilor sunt în toi. Luna august este despre goana părinților și a elevilor după rechizite școlare, manuale și tot necesarul pentru a merge la școală. Din păcate, nici prețurile rechizitelor nu stau pe loc. Părinții trebuie să se pregătească să scoată din buzunar mai mulți bani ca până acum.
Codin Maticiuc va fi tată pentru a treia oară și chiar el a fost cel care a dat vestea cea mare, direct pe contul lui de Instagram. Acesta a făcut-o în stilul lui caracteristic, iar comentariile din dreptul fotografiei cu el și cu partenera sa de viață nu au încetat nici ele să apară.
International scris de Valentina Podgorneac 11 Aug. 2022
Franța se luptă cu un incendiu de vegetație imens în sud-vestul țării. Flăcările au mistuit aproximativ 7.000 de hectare de pădure. În jur de 1.000 de pompieri se luptă pentru a potoli flăcările aprige. România este una dintre cele cinci țări din Uniunea Europeană care va trimite pompieri în Franța pentru a ajuta la stingerea flăcărilor.
Numele ales de Vlăduța Lupău și de partenerul ei de viață, Adi Rus, pentru copilul care a venit pe lume în urmă cu doar câteva zile este unul cu totul și cu totul neobișnuit pentru cei care o urmăresc. Tocmai din acest motiv, mulți și-au dorit să afle chiar de la ea care este semnificația acestuia, iar artista a decis să nu îi țină pe jar pentru prea mult timp și a decis să le vorbească despre asta, chiar pe contul ei oficial de Instagram.
International scris de Clara Vacaru 12 Aug. 2022
Toţi copiii cu vârste cuprinse între unu şi nouă ani care locuiesc în Londra vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei, după ce virusul a fost detectat în apele reziduale, transmite BBC, potrivit News.ro.
Social scris de Valentina Podgorneac 12 Aug. 2022
Ziua Internațională a Tineretului este sărbătorită anual pe data de 12 august. Această zi are drept scop scoaterea în evidență a problemelor cu care se confruntă tinerii din zilele noastre și celebrarea potențialului și a reușitelor acestora. Tinerii sunt generația viitoare în care societatea își investește toate resursele pentru a continua să construiască un viitor frumos și pentru a aduce noi schimbări pentru generațiile mai în vârstă. Ziua de 12 august le reamintește tinerilor, dar și restul oamenilor cât de importanți sunt în societate și cât de mare este impactul acestora asupra viitorului. Potrivit unui studiu, tema voluntariatului în rândul românilor nu mai este atât de populară ca acum 10 ani. În prezent, doar 3 din 10 români preferă să facă voluntariat în mod activ pentru cauze sociale sau de mediu. În prezent, nu mai sunt gata să facă parte din proiecte gratis, să „piardă” timpul fără a fi răsplătiți. Însă voluntariatul este cea mai de preț experiență, cea mai bună oportunitate de a „gusta” din diverse domenii și de a face un bine cu propriile mâini pentru societate și planetă. Programele de voluntariat sunt solicitante, însă pline de emoții și experiență care va fi un plus în dezvoltarea oamenilor pentru societate.
International scris de Valentina Podgorneac 12 Aug. 2022
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer care poate declanșa răspunsuri ale sistemului imunitar la tumori și poate crește eficiența medicamentelor utilizate pentru imunoterapie, a anunțat ANSA.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a felicitat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook tinerii din România cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului. Oficialul spune că în România sunt peste 5,5 milioane de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani.
International scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut joi comunităţii internaţionale să reacţioneze imediat pentru a determina plecarea ruşilor de la centrala nucleară de la Zaporojie, pe care au ocupat-o şi care este ţintă a bombardamentelor.
Politica scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Consilierii locali ai PNL Sector 1 au dat-o în judecată pe Clotilde Armand, la începutul lunii august, susținând că primarul Sectorului 1, printr-un abuz în serviciu săvârșit cu sprijinul funcționarilor din aparatul de specialitate, refuză cu rea credință să pună în aplicare Hotărârile Consiliului Local al Sectorului 1. În acest răstimp, au început să sosească și răspunsurile, cel mai recent fiind din partea Curții de Conturi, care confirmă că edilul a încălcat legea în mod repetat.
Showbiz scris de Diana Oprișan 12 Aug. 2022
Irina Rimes a fost nevoită să își anuleze concertele din această perioadă, chiar dacă nu își dorea lucrul acesta, mai ales că știa faptul că sute de oameni erau nerăbdători să o vadă și să o asculte. Din nefericire, vedeta nu a putut fi prezentă nici la filmările pentru Vocea României, care se desfășoară zilele acestea, dar este recunoscătoare că are niște colegi care au înțeles-o și care au fost alături de ea.
Spania a introdus, de miercuri, amenzi pentru folosirea aerului condiționat la o temperatură sub 27 de grade Celsius pe timp de vară și încălzirea la doar 19 grade Celsius iarna, în unele instituții, cât și pentru iluminarea vitrinelor magazinelor, după ora 22:00. Țara a introdus astfel de măsuri pentru a îndeplini obiectivele de economisire a energiei stabilite în Uniunea Europeană.
Social scris de Clara Vacaru 12 Aug. 2022
Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Gura Humorului după ce a agresat un copil în vârstă de 11 ani, în urmă cu un an şi jumătate, l-a ţinut dezbrăcat în frig şi l-a stropit cu apă. El le-a mărturisit autorităților că a recurs la acest gest pentru a-l face pe minor să recunoască că a furat de la firma lui.
Social scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Românii se pregătesc pentru minivacanța de Sfânta Maria. Câțiva dintre ei au dorit să stea la răcoare și să respire aer curat, în liniște, alegând ca destinație muntele. Cei mai mulți, însă, au ales să nu se abată de la tradiționala țintă pentru vacanța de Sfânta Maria, litoralul românesc. Astfel, la mare s-a înregistrat o explozie de rezervări, cu 106% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Noi schimbări în Codul Rutier. Șoferii din București vor fi nevoiți să respecte un nou marcaj rutier, care îi va obliga să oprească cu trei metri înainte de semafor. Conducătorii auto care vor încălca noua regulă riscă amenzi usturătoare şi suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Emily Burghelea este însărcinată pentru a doua oară. Vedeta a aflat vestea, după ce a fost transportată de urgență la spital, în momentul în care i s-a făcut rău în cadrul emisiunii Vorbește Lumea. La scurt timp după ce și-a revenit, le-a dat vestea cea mare și fanilor ei din mediul online.
Publicația germană Handelsblatt a realizat un top al celor mai sărace ţări din Uniunea Europeană, România clasându-se pe locul 6. Potrivit studiului, produsul intern brut (PIB) reprezintă indicatorul bogăţiei unui stat.
LifeStar scris de Clara Vacaru 12 Aug. 2022
Anne Heche va fi deconectată de la aparate, scrie dailymail.co.uk. Organele sănătoase ale actriței vor fi donate.
Oana și Viorel Lis au ajuns la sapă de lemn, iar blondina nu se ascunde și le-a povestit oamenilor care sunt alături de ei, chiar și sufletește în această perioadă grea, prin ce trec ea și partenerul ei de viață. Viața lor s-a schimbat în totalitate, în momentul în care fostul edil al Capitalei a început să aibă probleme de sănătate.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru weekendul 13-14 august. Vremea va fi instabilă, cerul va fi, în general, noros, iar, pe alocuri, duminică, este posibil să cadă grindină.
De mai mai bine de o lună, toată lumea discută despre gafa pe care George Buhnici a făcut-o la Neversea. În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri din țară, acesta a făcut o serie de declarații tulburătoare la adresa femeilor care au probleme cu celulita și cu vergeturile, spunând și că el merge la mare pentru a vedea piele, dar nu orice fel de piele, ci una care să se încadreze în standardele sale.
LifeStar scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Johnny Depp este într-o conjunctură favorabilă după câștigarea procesului de defăimare intentat fostei soții Amber Heard la începutul acestei veri. Dovadă este un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior, pentru a fi imaginea parfumul Sauvage.
În ultima perioadă, meteorologii au transmis tot mai multe atenționări meteo în zonele Mării Negre din cauza valurilor agitate. Mai multe persoane și-au pierdut viața din cauza curenților puternici și pentru că au ignorat indicațiile salvamarilor. De aceea, a fost creată o aplicație mobilă care îi ajută pe turiști cu informații despre zona în care își petrec vacanța.
Toți cei care o urmăresc pe Alexandra Stan pe rețelele sociale știu că vedeta iubește litoralul românesc și că de an petrece zile bune la plajă, doar că de data aceasta a decis să meargă în Grecia și să se bucure de o vacanță pe cinste. Din nefericire, lucrurile nu au mers așa cum și-a dorit îndrăgita cântăreață, deoarece a ajuns la spital în loc să aibă parte de câteva zile de vis departe de casă.
Recomandari scris de Alexandra Chivu 12 Aug. 2022
Salina Turda, localizată în zona Durgău-Valea Sărată din Turda, este locul ideal în care să te relaxezi, mai ales în mijlocul verii, când în oraș sunt temperaturi caniculare. Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015. Cum ajungi la Salina Turda, programul de vizite și tarife, date geologice, istoricul exploatărilor de sare, detalii despre exploatarea sării în perioada modernă, transportul sării și obiective turistice din jur.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că își dorește ca în școlile din România să se introducă din nou uniforma școlară obligatorie. Acesta susține că fiecare unitate de învățământ ar trebui să aibă vestimentație diferită.
George Buhnici șochează din nou! O serie de imagini mai vechi cu jurnalistul au început să circule pe internet, iar cei care nu îl port ierta pentru interviul pe care l-a acordat la Neversea l-au taxat imediat. Unul dintre cei care a avut ceva de comentat, imediat după ce a realizat ce a putut spune în trecut jurnalistul, a fost nimeni altul decât Mircea Badea care l-a comparat pe soțul Lorenei Buhnici cu Alexandru Cumpănașu.
Recomandari scris de Advertorial 12 Aug. 2022
Inspirați de o nouă dragoste pentru grădinărit, Levi’s x GANNI revin la finalul sezonului primăvară-vară 2022 cu o colecție inspirată de Mama Natură. Fabricată din cel puțin 55% bumbac organic certificat și coloranți naturali - pe bază de plante și minerale, folosind tehnici de economisire a apei - colecția este formată din 8 piese care prezintă nuanțe discrete și siluete fine, care se regăsesc atât în grădina de acasă, cât și în oraș. Pregătită într-o gamă extinsă de dimensiuni, această colecție celebrează incluziunea și practicile mai responsabile printr-o viziune unică marca Levi’s x GANNI.
Gina Pistol se simte epuizată din toate punctele de vedere, iar recent le-a făcut oamenilor care țin la ea și care s-au îngrijorat din cauza absenței sale din mediul online de ce anume a decis să ia o pauză. Ca orice om și partenera de viață a lui Smiley are nevoie de momente pe care să le petreacă de una singură și să își încarce bateriile.
Social scris de Valentina Podgorneac 13 Aug. 2022
Primele cursuri de bloggeri, vloggeri și influenceri la o universitate din România. Universitatea Dunărea de Jos din Galați va desfășura cursuri pentru doritorii de a cunoaște mai multe despre o carieră în social media. Înscrierile la acest curs au început, iar până la moment sunt 50 de candidați.
Auto scris de Valentina Podgorneac 13 Aug. 2022
Veste bună pentru posesorii de mașini. Oamenii de știință din Coreea au inventat o vopsea care astupă zgârieturile de pe mașini în doar 30 de minute la lumina soarelui.
Sport scris de Valentina Podgorneac 13 Aug. 2022
Echipele sportive ale României au câștigat trei medalii de aur și trei medalii de bronz la Campionatele Europene de Canotaj de la Munchen.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4684 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1026 mai puține față de ziua anterioară. 890 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Cu ocazia minivacanței de Sfânta Maria, românii au decis să se relaxeze pe litoralul românesc al Mării Negre. Peste 200.000 de turiști au luat cu asalt plajele și stațiunile în acest weekend, fiind unul dintre cele mai aglomerate. Hotelurile și pensiunile sunt ocupate la capacitate maximă în acest weekend.
Virusul West Nile adus de țânțari a provocat aproximativ 190 de cazuri de infectare pe teritoriul Uniunii Europene în acest an. Din cauza faptului că țânțarii se hrănesc cu sânge, aceștia pot transmite diverse boli și infecții de la o persoană la alta.
Sanatate scris de Valentina Podgorneac 13 Aug. 2022
O inimă sănătoasă într-un corp sănătos! Inima este unul dintre cele mai importante organe din corpul omenesc. Aceasta face ca organismul să funcționeze. Pentru o viață îndelungată este nevoie să avem grijă de inima noastră atât fizic, cât și moral. În cazul în care vrei să fii sigur că inima ta și circulația sângelui sunt în regulă, îți propunem un test simplu pe care îl poți face oriunde.
Înotătorul român David Popovici a obținut medalia de aur la proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Roma. Sportivul a stabilit un nou record mondial, 46 sec 86/100.
Social scris de Valentina Podgorneac 14 Aug. 2022
Duminică, meteorologii au emis cod galben de ploi puternice valabil pe aproape întreg teritoriul țării, până luni seara.
International scris de Valentina Podgorneac 14 Aug. 2022
Compania rusă Gazprom va livra mai mult gaz către Ungaria față de cât era prevăzut în acord. Gazul va fi livrat prin conducta Turkstream, care ajunge în Ungaria prin Serbia.
Află prognoza meteo pentru luni, 15 august 2022.
Doi adolescenți, o fată în vârstă de 17 ani și un băiat în vârstă de 14 ani au fost loviți de fulger în Pasul Vâlcan din judeţul Hunedoara. În momentul în care echipajele medicale au sosit la fața locului, ambele victime erau în stare conștientă, iar tânăra a fost transportată de urgență la spital.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.033 mai puține față de ziua anterioară. 424 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Tragedie în Egipt! Cel puțin 35 de persoane au murit într-un incendiu ce a izbucnit la o biserică egipteană. De asemenea, 45 de persoane s-au ales cu răni grave.
Sport scris de Valentina Podgorneac 14 Aug. 2022
O nouă medalie de aur adusă României. Echipa formată din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuş, Ancuţa Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Adrian Munteanu, a câștigatul medalia de aur în proba feminină de 8+1, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Munchen.
O alertă cu bombă a fost anunțată la mall-ul din Constanța printr-un apel la 112. Clădirea a fost evacuată de urgență, iar la fața locului a sosit o echipă de polițiști și pirotehniști.
International scris de Alexandra Chivu 15 Aug. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis liderului nord-coreean Kim Jong Un că cele două ţări îşi vor „extinde relaţiile bilaterale cuprinzătoare şi constructive prin eforturi comune", a informat luni presa de stat de la Phenian.
Foloseste formularul de mai jos