Actorul Johnny Depp va fi din nou imaginea parfumului Sauvage de la Dior după câștigarea procesului de defăimare
Conform contractului, a cărui valoarea este o sumă de șapte cifre, potrivit relatărilor TMZ, actorul în vârstă de 59 de ani, care a început colaborarea cu casa de modă Dior în 2015, va revedeni imaginea parfumului pentru bărbați Sauvage.
Dior Beauty a postat pe Instagram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Johnny Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susținut alături de Jeff Beck la Paris.
„Neînfricat, deşi uman, exact ca Sauvage'', spune textul care însoţeşte fotografia.
Aceste imagini vor fi folosite într-o nouă campanie pentru Dior, potrivit informațiilor obținute de sursa citată. Chiar dacă reclama realizată de celebrul artist pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzațiile de abuz formulate împotriva sa, clipul a revenit pe micile ecrane chiar înainte ca acesta să câștige procesul.
Johnny Depp, învingător în procesul de defăimare intentat lui Amber Heard
Actorul Johnny Depp a ieșit învingător, la începutul lunii iunie, în procesul dur și mediatizat intentat fostei soții, Amber Heard. După aproximativ 13 ore de dezbateri într-un tribunal de lângă Washington, juriul i-a dat dreptate vedetei din „Piraţii din Caraibe" pentru toate cele trei motive ale procesul de defăimare, acordându-i despăgubiri de 15 milioane de dolari.
Șerban Huidu, despre accidentul provocat în urmă cu 11 ani: „Asta e...
Ei au considerat în unanimitate că Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, a făcut declarații false descriindu-se drept victimă a violenței domestice și că a acționat „rău intenționat”. Cei șapte jurați (cinci bărbați și două femei), au hotărât, de asemenea, că Johnny Depp a defăimat-o pe Amber Heard, acordându-i o compensație financiară de 2 milioane de dolari.
Ea şi-a recunoscut „dezamăgirea inexprimabilă" într-un comunicat. „Sunt devastată de faptul că muntele de dovezi nu a fost suficient pentru a face faţă puterii, influenţei şi ascendentului mult mai important al fostului meu soţ", a făcut cunoscut ea.
Absent din sala de judecată, Johnny Depp a reacţionat sub forma unui mesaj postat pe Instagram. „Juriul m-a readus la viaţă", şi-a exprimat el bucuria. Procesul, început la 11 aprilie, a oferit amănunte din viața intimă a celor două vedete de la Hollywood.
Importanța alegerii parfumului potrivit pentru tine
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
De ce purtăm verigheta pe mâna stângă? Legătura neștiută dintre suflet și...
Sursa: garbo.ro
-
21 Noiembrie: Soarele intră în Săgetător. Ne dezlegăm de iluzii și ne...
Sursa: kudika.ro