Cântăreața Adele și iubitul Rich Paul se mută într-o casă care i-a aparținut lui Sylvester Stallone
Interpreta hitului „Easy On Me", care a împlinit 34 de ani săptămâna trecută, le-a dezvăluit celor circa 50 de milioane de fani ai săi de pe Instagram un crâmpei din viaţa ei privată, pe care o ţine în mare parte departe de ochii curioşilor.
O primă fotografie îi arată pe cei doi stând în faţa unei proprietăţi uriaşe, de 58 de milioane de dolari americani, din Beverly Hills, care i-a aparţinut anterior lui Sylvester Stallone, potrivit publicației britanice The Independent.
Adele este surprinsă făcând cu mâna către aparatul de fotografiat, în timp ce Paul, în vârstă de 40 de ani, agită pe deget un set de chei, în timp ce pozează pe peluza noii lor case de 21.000 de metri pătraţi.
O a doua fotografie o arată pe Adele râzând în spatele casei de marcat într-un restaurant McDonald's alături de personal, în timp ce Paul îi zâmbeşte. Pe ecranele din spatele casei de marcat sunt inscripţionate numerele 19, 21, 25 şi 30 - numele tuturor albumelor cântăreţei - în timp ce pe un al cincilea ecran se pot citi cuvintele „Happy Valentine's Day!!!".
Alte fotografii din aceeaşi postare arată cuplul urmărind un meci de baseball purtând ţinute asortate sau pe Paul aplecându-se pentru a o săruta pe Adele în culisele concertului „One Night Only" de la Observatorul Griffith de anul trecut.
În ultimul instantaneu, cântăreaţa ţine în mână un mesaj dintr-o prăjitură cu răvaşe pe care scrie: „Ai găsit o companie bună". Este a doua oară când artista decide să facă publice fotografii cu ea şi Paul, prima dată fiind în septembrie 2021.
Daniel Pavel, părăsit de iubită înainte de nuntă: „Suferință a fost”

Cei doi au fost fotografiaţi ultima dată în public împreună în luna februarie, când au participat la meciul NBA All-Star Game 2022 la Rocket Mortgage Fieldhouse din Cleveland, Ohio.
Relaţia lor datează de la începutul anului 2021, însă cei doi se cunoscuseră cu câţiva ani mai devreme, la o petrecere de ziua unui prieten comun. Vorbind cu Oprah Winfrey despre relaţia lor în noiembrie, Adele a mărturisit că este pentru prima dată când este „deschisă să iubească şi să fie iubită de cineva". Agerpres.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Un nou centru comercial în România: Annabella deschide primul său Retail Park...
Sursa: retail.ro
-
Irina Dochițu, DRUID: „ChatGPT a demonstrat interesul pentru AI conversațional”
Sursa: futurebanking.ro
-
O călătorie
Sursa: garbo.ro
-
Misha, mărturisiri sincere după ce Connect-R a recunoscut public că a...
Sursa: kudika.ro
-
Președinte Consiliul Județean Ilfov: Suntem în linie dreaptă cu metroul spre...
Sursa: wall-street.ro