De mai mai bine de o lună, toată lumea discută despre gafa pe care George Buhnici a făcut-o la Neversea. În cadrul unuia dintre cele mai mari festivaluri din țară, acesta a făcut o serie de declarații tulburătoare la adresa femeilor care au probleme cu celulita și cu vergeturile, spunând și că el merge la mare pentru a vedea piele, dar nu orice fel de piele, ci una care să se încadreze în standardele sale.

George Buhnici, declarații scandaloase

Mai mult de atât, internauții s-au enervat extrem de tare și pentru faptul că a mărturisit că este un bărbat norocos, pentru faptul că are alături de el o femeie care arată precum o minoră, întorcându-și partenera de viață pe toate părțile în fața camerelor de filmat. La scurt timp după, un val mare de hate s-a abătut asupra sa pe TikTok, unde mii de oameni au avut ceva de comentat în ceea ce privește declarațiile sale din cadrul festivalului.

Mai apoi, la aproximativ două săptămâni de la incident, jurnalistul a făcut un video pe care l-a urcat pe canalul lui de YouTube, unde și-a cerut scuze în fața femeilor pe care le-a jignit. Așa cum era de așteptat, scuzele sale nu au fost privite cu ochi buni, cei mai mulți oameni fiind de părere că ar fi trebuit să facă lucrul acesta mult mai devreme, nu după ce a pierdut numeroase contracte.

Pe internet există, însă, multe filmări în care George Buhnici face afirmații scandaloase legate de minore care au început să iasă la iveală și să fie distribuite pe rețelele sociale de către oameni care nu sunt deloc de acord cu felul în care acesta gândește. De exemplu, într-o discuție pe care acesta o purta în urmă cu câțiva ani cu Marian Andrei, un fost coleg de-ai lui, care prezintă rubrica de tehnologie de la ProTv, „iLikeIT”, el a dat-o în bară, iar internauții nu au ezitat să îl taxeze.

„Două fetițe de vreo 10 – 13 ani m-au văzut plecând cu mașina asta și au făcut: „e roșieee”, i-a spus Marian Andrei.

„De 13 ani? Și tu erai la discotecă cu mașina, nu?”. „Ce glumă proastă”, a mai zis el, potrivit cancan.ro.

Citeste si:
George Buhnici atrage din nou atenția asupra sa. Declarațiile...
George Buhnici atrage din nou...

„Adica nici tu nu ești departe de vârstă de ele”, a răspuns George Buhnici.

„De ce? Nu e pedofilie. La Jilava, fetele de 13 ani nu stau de vorbă cu băieții de 23?”, a mai zis jurnalistul.

„O să taie asta la montaj”, a fost finalul discuției.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2022 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.