Românii se pregătesc pentru minivacanța de Sfânta Maria. Câțiva dintre ei au dorit să stea la răcoare și să respire aer curat, în liniște, alegând ca destinație muntele. Cei mai mulți, însă, au ales să nu se abată de la tradiționala țintă pentru vacanța de Sfânta Maria, litoralul românesc. Astfel, la mare s-a înregistrat o explozie de rezervări, cu 106% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Minivacanță de Sfânta Maria. Număr mare de rezervări pe litoral; stațiunea Mamaia, mai ieftină decât Jupiter

Un pachet de trei nopți de cazare cu mic dejun inclus la un hotel de trei stele din stațiunea Jupiter trece cu puțin peste 1.000 de lei. Același pachet, în Mamaia, costă 960 de lei. Cât despre Eforie Nord, situația e cu mult diferită, îndeosebi în cazul hotelurilor de patru stele. Un pachet all inclusive, cu trei nopți de cazare, se apropie de 2.400 de lei pentru o cameră dublă.

Plaje lărgite pe litoral, din Eforie Sud până în Eforie Nord

La începutul lunii august a început lărgirea plajelor în Eforie Sud, după o investiție de peste 100 de milioane de euro, în plin sezon estival. Proiectul este asemănător cu cel din Mamaia, unde oamenii se plâng de faptul că merg prea mult de la șezlong până la apă.

Constructorii au dărâmat digurile vechi, iar cele noi sunt deja gata. Urmează înnisiparea. O dragă autorefulantă va ajunge la 12 kilometri în larg, de unde nisipul va fi extras și extins către uscat, unde va fi nivelat de buldozere.

„În spatele nostru sunt mutate tubulaturile plutitoare. Mâine urmează să fie conectate cu tubulatura submersă. Urmând ca la sfârşitul lunii august în zona în care ne aflăm acum să înceapă niciparea. Noi preconizăm să terminăm înnisiparea la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Pe porţiunea aceasta nu era nimic. Era un mal de piatră, o protecţie făcută în anii anteriori cu scopul de a preveni distrugerea falezei”, a transmis Marius Stamat, reprezentant firmă.

Citeste si:
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, revenire de gală, cu o...
Festivalul Național de Muzică...

Suprafața totală a plajelor lărgite va fi de 50 de hectare, anume șase kilometri de plajă, din Eforie Sud până în Eforie Nord. Lucrările vor dura trei ani, deci în 2025 vom putea vedea o nouă Eforie Sud. Pentru moment, autoritățile au făcut o promisiune clară: distanța dintre apă și șezlong nu va fi una foarte mare.

Minivacanță de Sfânta Maria, august 2022. Câte zile libere primesc salariații cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Salariații primesc în anul 2022 o zi liberă pentru a sărbători alături de cei dragi ziua de Sfânta Maria, pe data de 15 august, care pica luni. Așadar, românii pot avea parte de o minivacanță de 3 zile.

Până la finalul anului 2022, oamenii mai au parte de 4 zile libere, fără să fie inclusă cea de Sfânta Maria. Zilele în care salariații o să mai aibă liber sunt miercuri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, joi, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, și primele două zile de Crăciun, 25 și 26 decembrie, care pică duminică și luni.

Citeste si:
Programul metroului în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie
Programul metroului în...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.