A început lărgirea plajelor în Eforie Sud, după o investiție de peste 100 de milioane de euro, în plin sezon estival. Proiectul este similar cu cel din Mamaia, unde oamenii se plâng de faptul că merg prea mult de la șezlong până la apă.

Stațiunea Eforie Sud va arăta, în viitor, ca Mamaia. Transformarea costă 100 de milioane de euro

E multă acțiune în Eforie Sud, căci se lucrează de zor la lărgirea plajelor din stațiune. Constructorii au dărâmat digurile vechi, iar cele noi sunt deja gata. Urmează înnisiparea. O dragă autorefulantă va ajunge la 12 kilometri în larg, de unde nisipul va fi extras și extins către uscat, unde va fi nivelat de buldozere.

„În spatele nostru sunt mutate tubulaturile plutitoare. Mâine urmează să fie conectate cu tubulatura submersă. Urmând ca la sfârşitul lunii august în zona în care ne aflăm acum să înceapă niciparea. Noi preconizăm să terminăm înnisiparea la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. Pe porţiunea aceasta nu era nimic. Era un mal de piatră, o protecţie făcută în anii anteriori cu scopul de a preveni distrugerea falezei”, a transmis Marius Stamat, reprezentant firmă.

Suprafața totală a plajelor lărgite va fi de 50 de hectare, anume șase kilometri de plajă, din Eforie Sud până în Eforie Nord. Lucrările vor dura trei ani, deci în 2025 vom putea vedea o nouă Eforie Sud.

Pentru moment, autoritățile au făcut o promisiune clară: distanța dintre apă și șezlong nu va fi una foarte mare. Amintim că plaja din stațiunea Mamaia a fost, de asemenea, lărgită. Mulți turiști sunt însă nemulțumiți pentru că drumul până la apă este mai lung.

„S-au finalizat toate digurile din acest lot. Constructorul s-a pregătit pentru nisipare, şi-a adus conductele în zonă. Nisiparea va începe după 22 august într-o celulă care la ora actuală nu este plajă. Lungimea care se va nisipa este aproape 6.000 de metri liniari. Surprize în sensul că vom face o plajă de 300 de metri... Nu. Este între 100-110-90 va fi maximul. Digurile sunt realizate impecabil. Au şi o alee de plimbat”, a declarat Hristu Uzun, director Apele Române.

Citeste si:
Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, revenire de gală, cu o...
Festivalul Național de Muzică...

Localnicii sunt încântați

„Era plaja foarte îngustă și de-aia trebuie să o lățească. Lumea să vină în țară, să nu plece afară la mare”, spune un turist.

„Sunt porțiuni de plajă în care eroziunea a ajuns până aproape de balustradă și prin această operațiune de lărgire a plajelor cred că nu vom avea probleme 50 de ani de acum înainte”, arată un localnic.

Bnii pentru proiect sunt proveniți din fonduri europene. România va avea în plus peste 226 de hectare de plaje, de la Mamaia până la Mangalia.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.