Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Alexandra Chivu 15 Mar. 2022
Armata ucraineană a anunţat că forţele sale au respins o nouă ofensivă a trupelor ruse asupra oraşului Mariupol, care de mai multe zile este asediat, transmite DPA.
International scris de Valentina Podgorneac 15 Mar. 2022
Procuratura din Rusia a solicitat încă 13 ani de închisoare pentru opozantul Alexei Navalnîi, pentru fraudă și ultraj la adresa instanței.
International scris de Diana Oprișan 15 Mar. 2022
Războiul din Ucraina nu se dă doar pe teritoriul acestei țări, ci și în mediul online. Vladimir Putin a dat o lege care le interzice rușilor să folosească termenii de „război” sau invazie sau să vorbească în vreun fel despre atacurile sare din țara condusă de Vladimir Zelenski, președintele care a devenit un simbol al libertății în întreaga lume care îl apreciază pentru curajul și patriotismul de care a dat dovadă până acum.
Urmează a cincea rundă de negocieri de pace între Rusia și Ucraina, după ce luni tratativele s-au întrerupt pe motivul unei „pauze tehnice”. Mykhailo Podoliak şeful echipei ucrainene de negocieri cu Moscova, a dezvăluit pentru prima dată că cele două părți par să se îndrepte spre un compromis. În principiu, președintele rus Vladimir Putin nu renunță la condiția ca NATO să rămână departe de granița Rusiei. La pachet, cere Ucrainei să admită că a pierdut regiunile Crimeea, Donețk și Lugansk.
International scris de Valentina Podgorneac 16 Mar. 2022
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a insistat marţi asupra necesităţii de a acorda rapid Ucrainei statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, după întâlnirea avută la Kiev cu preşedintele ţării, Volodimir Zelenski.
Preşedintele Joe Biden va anunţa miercuri o asistenţă suplimentară de securitate pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari pentru a ajuta Kievul să facă faţă invaziei ruse, a declarat marţi seară un oficial al Casei Albe.
International scris de Alexandra Chivu 16 Mar. 2022
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-o înregistrare video difuzată miercuri că pozițiile Ucrainei și Rusiei la negocierile de pace sună mai realist, dar că este nevoie de mai mult timp.
Miniştrii apărării din statele NATO se întâlnesc miercuri pentru a discuta consolidarea pe termen mediu și lung a aliaților din Europa de Est în contextul războiului din Ucraina. Invazia ordonată de președintele rus Vladimir Putin „pune pe masă chestiuni” legate de actuala strategie a NATO de sprijinire a flancului estic al Alianței nord-atlantice, a transmis ambasadoarea SUA la organizație, Junianne Smith.
Celebrul Turn Eiffel, simbol al Parisului, este şi mai mare, începând de marți. Înălțimea monumentului istoric a crescut cu 6 metri, de la 324 la 330, după ce o nouă antenă de radiorecepție digitală a fost montată în vârful ei.
Guvernul din Danemarca își dorește să stopeze fumatul în rândul tinerelor generații născute după anul 2010. Autoritățile lucrează asupra unor măsuri potrivit cărora tinerii nu se vor apuca de fumat și nici nu vor folosi produse pe bază de nicotină.
Armata rusă a bombardat din nou miercuri mai multe cartiere rezidențiale din Kiev, a informat serviciul de stat pentru urgențe (SES). Unul dintre atacuri a afectat zona Șevcenko, unde cel puțin două persoane au fost rănite. De asemenea, un bloc de locuințe de 12 etaje și alte construcții adiacente, de 9 etaje, au fost puse la pământ.
Conflictul armat din Ucraina a ajuns în ziua 21, iar forțele ruse și-au intensificat atacurile în orașele-cheie ale țării vecine. Se poartă un război lent, la care se adaugă uimirea întregii Europe, surprinsă de rezistența armatei ucrainene. Chiar și liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a recomandat altă strategie președintelui rus Vladimir Putin, reproșând că eforturile soldaților de la Moscova nu au fost prea intense până acum, semn că planul inițial al șefului rus a eșuat. Cert este că ucrainenii sunt mai hotărâți ca niciodată să-și apere teritoriul. După ce o femeie a fost filmată în timp ce arunca cocktailuri Molotov într-un tanc rusesc, de la geamul mașinii sale, la scurt timp alți doi concetățeni dezamorsând o bombă cu mâinile și o sticlă cu apă, acum au apărut noi imagini care arată dârzenia lor. Forțele Armate Ucrainene au publicat o filmare cu un tanc rusesc distrus după ce a declanșat o mină.
Rusia continuă recrutarea altor forțe care urmează să fie dislocate în teren. Garda Națională Rusă, care numără 200.000 de oameni, este flancată de o armată paralelă de ceceni, „voluntari”, mercenari arabi și paramilitari, scrie Il Fatto Quotidiano, citată de Rador. Ultimii despre care s-a aflat sunt cei 16.000 de „voluntari” din Siria, dar campania este activă în toată lumea, chiar și în Africa.
International scris de Diana Oprișan 16 Mar. 2022
Gestul pe care l-a făcut Marina Ovsianikova, jurnalista din Rusia care a protestat în direct împotriva războiului lui Vladimir Putin, a fost apreciat de întreaga lume. Deși știa că riscă să fie închisă, din cauza unei noi legi pe care a dat-o liderul de la Kremlin, femeia nu a mai suportat să îi mintă pe ruși în legătură cu ceea ce se petrece în realitate în țara vecină.
● Doi din trei români sunt îngrijorați de posibilitatea extinderii conflictului din Ucraina la nivel global și de utilizarea armelor nucleare. ● Dintre cetățenii celor 17 țări membre NATO care au fost analizate în cadrul studiului, românii sunt cei mai îngrijorați de evoluția situației financiare. ● 75% dintre români consideră că ar trebui să primim refugiați ucraineni. ● Discuțiile cu familia și prietenii reprezintă principala sursă de informare.
În urma izbucnirii războiului din Ucraina, Volodimir Zelenski a devenit un simbol în întreaga lume, fiind pentru milioane de oameni un lider adevărat așa cum ar trebui să fie conducătorii tuturor țărilor. Unii nu își poate scoate din minte momentul în care Statele Unite ale Americii i-au propus să îl scoată din țară, iar răspunsul lui a fost: „Am nevoie de arme, nu de o călătorie”. Cuvintele acestea aparțin unui bărbat care deși reprezintă ținta numărul unu a rușilor, nu și-a părăsit țara devenind astfel un lider care a reușit să inspire, să motiveze și să ofere o speranță ucrainenilor care vor să traiască liberi și în pace.
Un cutremur de 7.3 pe Richter s-a produs în estul Japoniei, lângă Fukushima, a anunțat agenția de meteorologie niponă. Autoritățile au emis alertă de tsunami. Din primele informații, seismul s-a produs la 63.1 kilometri adâncime.
Curtea Internaţională de Justiţie (CPIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a cerut miercuri Rusiei să-şi suspende imediat operaţiunile militare din Ucraina.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că operaţiunea sa militară din Ucraina este un „succes" şi că Moscova nu va lăsa această ţară se devină un „cap de pod" pentru „acţiuni agresive" împotriva Rusiei, relatează France Presse.
International scris de Valentina Podgorneac 17 Mar. 2022
Primarul din Melitopol, sudul Ucrainei, răpit pe 11 martie de ruşi, a fost eliberat, au anunţat miercuri autorităţile ucrainene, relatează AFP.
Preşedintele Estoniei, Alar Karis, şi premierul Regatului Spaniei, Pedro Sanchez, se vor afla joi într-o vizită la Bucureşti.
International scris de Alexandra Chivu 17 Mar. 2022
Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe omologul său rus, Vladimir Putin, drept un „criminal de război” pentru tacticile sale militare barbare din timpul invaziei din Ucraina. Cuvintele șefului SUA au fost calificate de Kremlin drept „inacceptabile și de neiertat”.
International scris de Diana Oprișan 17 Mar. 2022
Volodimir Zelenski a dat câteva declarații postului NBC News, în care a pus accentul că este foarte posibil ca Rusia să fi început deja Al Treilea Război Mondial. Președintele Ucrainei a mai vorbit și despre faptul că rezultatul războiului început de Putin pune în joc „întreaga civilizaţie”.
Președintele rus Vladimir Putin a lansat un nou atac la adresa Occidentului, pe care l-a acuzat că vrea să „dezmembreze” Rusia. Liderul de la Kremlin a dat asigurări că situația actuală va permite demascarea „trădătorilor” din cadrul unei societăți care are nevoie să fie „purificată”, potrivit Reuters. Dacă Vestul, care a impus sancțiuni dure Moscovei, crede că Rusia va face un pas înapoi, înseamnă că nu înțelege Rusia, a completat oficialul.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut retragerea armatei și a muniției armatei ruse de pe teritoriul Transnistriei, în cadrul unei reuniuni a Adunării Generale a ONU.
Marina Ovsianikova este jurnalista din Rusia care a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce a intrat în direct cu o pancartă prin intermediului căreia le-a transmis celor de acasă ce ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina. Gestul ei a fost catalogat de Moscova drept „huliganism”, femeia fiind reținută pentru 14 ore, timp în care nimeni nu a mai știut nimic de ea.
Parlamentul de la Priştina a fost împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex. Majoritatea voturilor au fost contra acestui proiect de lege.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe(MAE) rus, Maria Zaharova, a transmis că Rusia reiterează avertismentul către țările din Occident care trimit arme Ucrainei, printre care a menționat Slovacia, afirmând că acestea își creează singure „probleme directe”, potrivit EFE.
Fostul președinte al Rusiei și unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, Dimitrii Medvedev, a declarat că Rusia este în stare să îi pună la punct pe toți dușmanii țării.
Scene cutremurătoare au loc în orașul ucrainean Mariupol din regiunea Donețk. Ucrainenii sunt nevoiți să își îngroape morții chiar în parcul central din oraș după ce soldații ruși nu permit locuitorilor să meargă la cimitir.
Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a cerut miercuri Rusiei „să-și suspende imediat operațiunile militare” din Ucraina. Kremlinul a respins joi decizia instituției, informează AFP.
O ucraineancă în vârstă de 48 de ani, medic militar și mamă a 12 copii, a murit pe frontul de luptă în timpul războiului din Ucraina.
Cancelarul german Olaf Scholz, în cadrul unei conferințe de presă comună la Berlin cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că NATO nu va trimite forță militară pentru a ajuta Ucraina în război.
Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a acuzat joi Rusia că „se preface că negociază" un armistiţiu în Ucraina, lăsând în acelaşi timp în continuare „armele să vorbească"
Cancelarul german Olaf Scholz a reiterat joi refuzul NATO de a interveni militar în Ucraina, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut într-un discurs adresat parlamentului de la Berlin mai mult ajutor pentru ca ţara sa să se apere în faţa invaziei ruse, transmite agenţia DPA.
International scris de Valentina Podgorneac 18 Mar. 2022
Canada a anunţat joi introducerea unui nou program de imigrare pentru a permite să li se ofere ucrainenilor care fug de război un permis de şedere temporară de până la trei ani, scrie AFP.
Armata ucraineană a declarat că a lansat operaţiuni de eliminare a forţelor ruseşti de la periferia capitalei Kiev, transmite vineri dpa.
Ucraina încă deţine controlul asupra zonelor cheie ale ţării pe care forţele ruse încearcă să le cucerească, a afirmat preşedintele ucrainean Vladimir Zelenski, la câteva săptămâni de atac susţinut din partea Rusiei, informează vineri dpa.
International scris de Alexandra Chivu 18 Mar. 2022
Statele Unite au făcut cunoscut joi că China s-ar expune la represalii dacă „ar sprijini agresiunea rusă" împotriva Ucrainei, un avertisment lansat cu câteva ore înainte de discuţia telefonică dintre Joe Biden şi Xi Jinping, comentează AFP.
International scris de Clara Vacaru 18 Mar. 2022
Mikhail Fridman, un oligarh cu o avere de peste 10 miliarde de lire sterline, susține că niciunul dintre miliardarii ruși sancționați nu îndrăznește să îi spună președintelui rus ceva legat de război.
Armata rusă își intensifică atacurile împotriva obiectivelor civile din Ucraina, a avertizat joi Pentagonul, conform DPA. În același timp, moralul trupelor moscovite din unele zone ale frontului este tot mai scăzut.
Într-un video postat pe rețelele de socializare, actorul și politicianul Arnold Schwarzenegger s-a adresat poporului rus pentru a-i spune „adevărul despre războiul din Ucraina”.
Vladimir Putin devine din ce în ce mai paranoic și se teme că o persoană din cercul său de apropiați îl va otrăvi, potrivit informațiilor obținute de jurnalistul american Craig Copetas de la surse din serviciile de spionaj. Președintele rus și-a înlocuit întreg personalul de teama că ar fi omorât. 1.000 de persoane au fost concediate, luna trecută, de la Kremlin. Conform publicațiilor străine, liderul de la Moscova ar avea angajați care îi gustă mâncarea înainte de a o consuma.
International scris de Diana Oprișan 18 Mar. 2022
Oksana Shvets, una dintre cele mai cunoscute actrițe din Ucraina, se afla intr-un bloc din Kiev în momentul în care acesta a fost bombardat. Din nefericire, marea artistă în vârstă de 67 de ani și-a pierdut viața pe loc.
Un înalt oficial de la Kiev a declarat că autoritățile de la Moscova nu au cerut până acum permisiunea de a repatria corpurile neînsuflețite ale soldaților ruși care au murit în războiul din Ucraina.
Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, ar putea fi nominalizat la premiul Nobel pentru Pace.
Statutul regiunii Donbas şi al Crimeei se numără printre cele mai dificile subiecte care trebuie abordate în tratativele dintre Kiev şi Moscova şi pentru care preşedintele rus Vladimir Putin afirmă că vor fi necesare negocieri directe între el şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, notează vineri BBC, citând un oficial turc care a asistat la o convorbire telefonică între Putin şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Video emoționant în mediul online. Sute de ucraineni au înghenuncheat pe marginea unui drum pe care convoaiele îi aduc acasă pe soldații ucraineni decedați pe front pentru a fi înmormântați cum se cuvine.
O fetiță în vârstă de 3 ani din Australia a fost transportată cu avionul la o unitate medicală după ce a fost atacată de un cangur. Animalul i-a provocat multiple răni grave micuței.