Cancelarul german Olaf Scholz, în cadrul unei conferințe de presă comună la Berlin cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că NATO nu va trimite forță militară pentru a ajuta Ucraina în război.
Olaf Scholz, despre ajutorul NATO pentru Ucraina
Cancelarul german a afirmat că este de datoria NATO să păstreze siguranța tuturor membrilor alianței, însă în cazul unei intervenții cu trupele militare pe teritoriul Ucrainei, acest lucru ar putea tulbura și mai mult apele.
„Datoria principală a alianței este să asigure siguranța tuturor membrilor”, a spus el.
Germania susține Ucraina cu ajutoare financiare și umanitare, armament, însă autoritățile de la Berlin au declarat că nu vor trimite avioane de luptă pentru Ucraina pentru a se apăra de agresiunile armatei ruse.
„Soarta oamenilor din Ucraina ne atinge profund”, a declarat Scholz ceva timp în urmă într-un mesaj pentru președintelui ucrainean, Vladimir Zelenski. „Putin aduce suferințe oribile și moarte pentru oamenii din Ucraina. Suntem alături de Ucraina”.
Rusia a respins decizia CIJ
Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cel mai înalt tribunal al ONU, a cerut miercuri Rusiei „să-și suspende imediat operațiunile militare” din Ucraina. Kremlinul a respins joi decizia instituției, informează AFP.
„Nu vom putea ţine cont de această decizie", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că Rusia şi Ucraina trebuie să ajungă la un acord pentru ca decizia să fie pusă în aplicare.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro