Miniştrii apărării din statele NATO se întâlnesc miercuri pentru a discuta consolidarea pe termen mediu și lung a aliaților din Europa de Est în contextul războiului din Ucraina. Invazia ordonată de președintele rus Vladimir Putin „pune pe masă chestiuni” legate de actuala strategie a NATO de sprijinire a flancului estic al Alianței nord-atlantice, a transmis ambasadoarea SUA la organizație, Junianne Smith.
Consolidarea apărării pe flancul estic, pe agenda miniștrilor apărării din statele NATO
Teritoriile din Europa de Est care și-au exprimat îngrijorarea pentru securitatea lor în contextul conflictului militar din Ucraina sunt Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia.
Există posibilitatea unor întăriri suplimentare terestre, maritime şi aeriene pentru a apăra membrii de pe flancul estic „pentru o perioadă mai lungă în toate domeniile", a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă.
La reuniunea extraordinară a celor 30 de miniştri ai apărării din NATO, la care participă şi ministrul apărării american Lloyd Austin, se va discuta şi despre măsurile cu caracter imediat pe care alianţa le poate lua pentru a răspunde conflictului din Ucraina, care a intrat în a treia săptămână.
„Sunt sute de mii de militari în alertă sporită în întreaga alianță”
NATO a desfăşurat deja forţe de reacţie rapidă pe flancul estic al alianţei ca răspuns la invazie şi şi-a activat planurile de apărare pentru a răspunde viitoarelor scenarii, scrie DPA.
„În prezent sunt sute de mii de militari în alertă sporită în întreaga alianţă", a spus Stoltenberg.
Oficialul a adăugat că 100.000 de militari americani se află în Europa şi 40.000 de militari sunt acum sub comanda directă a NATO. O mai mare capacitate aeriană şi navală a fost desfăşurată pentru a acorda sprijin, a menţionat şeful NATO.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro