Mikhail Fridman, un oligarh cu o avere de peste 10 miliarde de lire sterline, susține că niciunul dintre miliardarii ruși sancționați nu îndrăznește să îi spună președintelui rus ceva legat de război.
Mikhail Fridman, proprietarul Alfa-Group, unul dintre cei mai bogați oligarhi ruși, susține că Vladimir Putin nu este intimidat deloc de sancțiunile primite și că ele nu îl vot determina să pună capăt războiului.
„Dacă oamenii care sunt la conducere în UE cred că din cauza sancțiunilor l-aș putea aborda pe domnul Putin și să-i spun să oprească războiul și asta va funcționa, atunci mă tem că avem cu toții mari probleme. Înseamnă că cei care iau această decizie nu înțeleg nimic despre cum funcționează Rusia. Și acest lucru este periculos pentru viitor”, a spus Fridman pentru Bloomberg, potrivit Digi24.
Mikhail Fridman: A-i spune ceva lui Putin împotriva războiului ar fi un fel de sinucidere
Oligarhul a precizat că Vladimir Putin nu are apropiați și că nimeni nu îndrăznește să îi spună ceva despre război.
„Distanța de putere dintre domnul Putin și oricine altcineva este ca distanța dintre Pământ și cosmos. A-i spune ceva lui Putin împotriva războiului, pentru oricine, ar fi un fel de sinucidere”, a mai declarat el.
Oligarhul care trăiește cu 2.500 de lire sterline pe lună
Fridman deține o avere de peste 10 miliarde de lire, dar doar pe hârtie. În realitate, spune el, de când a fost sancționat de către Marea Britanie, care a urmat măsurile UE, trăiește cu 2.500 lire sterline pe lună. Oligarhul a declarat că i-au fost înghețate conturile, iar pentru deblocarea lor trebuie să ceară aprobare, urmând ca guvernul britanic să decidă dacă îi dă acces la bani sau nu. Totuși, spune el, problemele lui sunt incomparabil mai mici ca ale oamenilor din Ucraina, prinși într-un război care durează deja de trei săptămâni.
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
„Problemele mele sunt un nimic în comparație cu ale lor”, spune oligarhul.
Mikhail Fridman are 57 de ani, s-a născut în Uniunea Sovietică, dar pe teritoriul Ucrainei de azi, în orașul Liov. Are dublă cetățenie, rusă și israeliană, mai scrie sursa citată.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro