Recomandari 12 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Showbiz scris de Diana Oprișan 05 Dec. 2022
Ziua de 5 decembrie este una specială atât pentru Nicole Cherry, cât și pentru familia sa și prietenii acesteia. Partenera de viață a lui Florin Popa împlinește frumoasa vârstă de 24 de ani, iar o zi precum aceasta nu ar fi putut trece neobservată.
Anamaria Prodan încă mai crede în prietenia adevărată și a făcut o serie de declarații în acest sens. Vedeta a fost trădată de foarte multe persoane din viața sa, dar știe că sunt și foarte multe persoane care îi vor binele și care i-au fost aproape necondiționat, motiv pentru care nu poate să le fie decât extrem de recunoscătoare.
Nicole Cherry și Bassam Dabbas au comentat ținutele mai multor vedete, în cadrul emisiunii Poliția Modei, iar printre persoanele pe care au luat-o în vizor se află și Nicole Cherry, cea care împlinește astăzi frumoasa vârstă de 24 de ani.
Pe data de 3 decembrie, Cătălin Botezatu și-a serbat ziua de naștere și a dat o petrecere de zile mari în cinstea sa. Creatorul de modă a împlinit frumoasa vârstă de 56 de ani și a vrut ca această zi să nu rămână uitată, așa că pe lângă faptul că a petrecut alături de cei dragi, el a vrut să își facă un cadou extrem de scump.
Theo Rose le-a vorbit fanilor ei din mediul online despre problemele cu care s-a confruntat din cauza sarcinii și de care speră să scape cât mai repede cu putință. Nu i-a fost deloc ușor, pentru că nici măcar nu a reușit să se hrănească așa cum trebuie.
Se apropie sărbătorile de iarnă, iar Mădălina Crețan a publicat niște imagini emoționante cu ea și cu regretatul artist. dar și cu fiica pe care o au împreună, în care împodobeau bradul și erau extrem de fericiți. Din păcate, anul acesta va petrece sărbătorile de iarnă doar alături de Iris, fiica lor, iar fanilor li s-a rupt inima când au citit și mesaj ul postat, în urmă cu câteva ore.
Showbiz scris de Diana Oprișan 06 Dec. 2022
Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești nu mai formează un cuplu. Deși toată lumea credea că manelistul ar fi fost cel care a decis să pună stop relației, blondina a vrut să lămurească pe toată lumea că lucrurile nu au stat deloc în felul acesta, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o în mediul online.
Cătălin Botezatua a avut parte de cea mai frumoasă zi de naștere, iar petrecerea pe care a dat-o în cinstea lui a fost una reușită din toate punctele de vedere. Acesta a oferit un interviu în care a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în ziua cu pricina, despre sărutul cu Loredana Groza, dar și despre cadourile primite din partea invitaților lui.
Gheboasă a făcut o serie de mărturisiri cutremurătoare despre copilăria sa dureroasă. Sunt foarte puțini cei care știu cu adevărat prin ce a trecut îndrăgitul trapper, înainte de a ajunge cunoscut și iubit de atât de multă lume. Nu i-a fost deloc ușor, iar cea mai mare dorință pe care o avea era aceea de a a avea o familie unită, alături de care să stea la masă.
Anul acesta, Vica Blochina petrece sărbătorile de iarnă în România, iar în cadrul unui interviu pe care aceasta l-a acordat recent, a explicat de ce anume a luat o asemenea decizie. Vedeta obișnuia să plece de fiecare dată departe de casă, de aceea urmăritorii eu au fost surprinși că va sta acasă, alături de cei dragi.
Jo a fost nevoit să își anuleze concertul pe care ar fi trebuit să îl susțină zilele acestea, din cauza problemelor de sănătate. Artista nu a putut să nu le ofere fanilor ei câteva explicații în acest sens, regretând enorm că nu a putut să fie alături de ei, la concert.
Maria Constantin a dat un interviu în care a vorbit despre ziua în care ea și Robert Stoica își vor uni destinele. Aceștia sunt nerăbdători să se căsătorească, iar artista face deja pregătiri intense în acest sens și chiar știe și cum va arăta rochia de mireasă pe care o va purta.
Astăzi, de Sfântul Nicolae, milioane de români își serbează ziua de nume, iar printre aceștia se află și Nicoleta Nucă. Aceasta este orginară din Republica Moldova, iar într-un interviu pe care l-a acordat recent a povestit cum își sărbătorea onomastica în țara natală.
Viața lui Gheboasă nu a fost deloc una ușoară, înainte de a deveni cunoscut. Acesta a pornit de jos și a muncit din greu pentru a ajunge unde este acum. A avut chiar și o vreme în care era plătit cu 84 de lei pe zi, iar banii respectivi i se păreau suficienți.
Showbiz scris de Diana Oprișan 07 Dec. 2022
Lia Bugnar nu s-a mai putut abține și a făcut o serie de declarații cu totul și cu totul neașteptate despre fostul ei partener de viață și despre actuala lui iubită. Aceștia s-au despărțit în urmă cu câteva luni, după mai bine de nouă ani de relație.
Jador și-a făcut un cadou de sute de mii de euro în prag de sărbători, iar la scurt timp după aceea, a dat o serie de declarații despre noua lui achiziție. Manelistul simțea nevoia de o schimbare din acest punct de vedere și a considerat că a venit vremea potrivită să își ia o altă mașină.
Culiță Sterp a dat primele declarații, după ce a fost acuzat că a ucis un om în 2016. Acesta s-a enervat extrem de tare și nu s-a putut abține să nu îi tragă la răspundere pe cei care au făcut asemenea afirmații despre el, fără să verifice dacă erau adevărate sau nu.
Gina Pistol și Smiley au o rutină zilnică, atunci când sunt amândoi acasă. Prezentatoarea de la Antena 1 a povestit ce anume face împreună cu iubitul ei și cu fiica pe care o au împreună, lucru care poate pentru unii poate părea o rutină banală, dar pentru ei este pură terapie.
Theo Rose a vorbit despre sarcină, deși a preferat să păstreze tăcerea până acum. Mai mult de atât, cântăreața a vorbit și despre problemele pe care le are în sarcină, dar le-a dat replica și celor care au criticat-o pentru faptul că s-a grăbit să rămână gravidă.
Carmen de la Sălciua a dat primele declarații despre presupusa ei sarcină. Fanii sunt ferm convinși că urmează să devină mamă, doar că nu este pregătită să le dea încă vestea cea mare sau așteaptă momentul potrivit pentru o asemenea veste.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 07 Dec. 2022
„E Frumos de Crăciun" este cea mai nouă producție muzicală lansată de tenorul Vlad Miriță, în colaborare cu labelul Republic Production, casă de discuri în echipa căreia a intrat de anul acesta. Piesa, interpretată magistral de artistul român, este o invitație în atmosfera de poveste pe care ne-o aduce în case Crăciunul, în fiecare an. Este, de asemenea, un nou prilej care să ne facă să simțim recunoștință pentru ceea ce avem și dorința de a-i ajuta pe cei care nu sunt chiar atât de norocoși. Piesa „E Frumos de Crăciun" este fundalul muzical perfect pentru reuniunile de familie de care cu toții ne vom bucura în perioada magică a sărbătorilor de iarnă.
Showbiz scris de Diana Oprișan 09 Dec. 2022
Lu-k Beats a dezvăluit a devărata cauză a morții lui Nosfe și a spus, de asemenea, ce anume a găsit Mădălina Crețan în telefonul artistului după trecerea acestuia în neființă. A făcut asemenea declarații, pentru a pune capăt tuturor speculațiilor din ultimele aproape două luni.
Showbiz scris de Alexandra Chivu 09 Dec. 2022
Andreea Răducan, una dintre cele mai premiate sportive din istoria gimnasticii din România, a fost invitată în matinalul „Dimineți cu Georgia și Valentin", difuzat de Metropola TV. Gimnasta a fost provocată de moderatoarea emisiunii, Georgia Dascălu, să-și reamintească cum erau sărbătorile de iarnă la Onești, clubul sportiv unde a fost, ani de zile, legitimată. Cu emoție în glas, Andreea Răducan a povestit plină de recunoștință pentru antrenorii ei care se străduiau de fiecare dată să organizeze în așa fel lucrurile încât să nu se piardă spiritul magic „născut" exclusiv în perioada Crăciunului.
Daniela Crudu este în culmea fericirii. Vedeta a aflat deja sexul copilului pe care îl va aduce pe lume în luna mai și chiar a ales și un nume pentru aceasta. Așa cum era de așteptat, nu a reușit să păstreze vestea cea mare doar pentru ea, iar fanii s-au bucurat să îi fie alături într-un asemenea moment.
Karmen Simionescu a primit un rol în serialul Clanul și este extrem de fericită. Vedeta apare în ultimul episod al primul sezon, rol despre care a zis că i s-a potrivit de minune, iar asta se poate vedea cu ochiul liber.
Mihai Bendeac a făcut câteva Story-uri, pe contul lui oficial de Instagram, în care a vorbit despre unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară și anume nimeni altul decât Fuego. Iată ce a zis actorul, în fața tuturor celor care stau zilnic cu ochii pe ei.
Carmen Grebenișan a decis să accepte una dintre cele mai mari provocări din viața sa și anume să participe la Survivor România. Înainte de plecarea în Republica Dominicană, Alina Ceușan a făcut o serie de dezvăluiri cu totul și cu totul neașteptate despre prietena sa.
Emily Burghelea a tras o sperietură sora cu moartea, în timp ce încărca alături de familia ei să se întoarcă în România. Aceștia au decis să își ia o mică vacanță în Dubai, care nu s-a terminat prea bine, dar care ar fi putut să aibă un final și mai urât, iar vedeta să rămână blocată peste hotare.
Cristina Cioran a rămas o mamă singură, după ce partenerul ei a decis să meargă pe drumul lui alături de o altă femeie, nu cu mama copilului lui. Acesta chiar s-a afișat cu noua lui iubită și i-a transmis fostei lui că speră să își găsească și ea fericirea.
Showbiz scris de Diana Oprișan 10 Dec. 2022
What's Up, Ruby și Shift s-au certat, în cadrul emisiunii „Poftiți pe la noi!”, într-una dintre edițiile difuzate recent. Cei din fața micilor ecrane au rămas cu gura căscată, deoarece știau că pe cei trei artiști îi leagă o prietenie frumoasă și nu credeau că vor ajunge în acest punct.
Andreea Mantea a oferit un interviu extrem de sincer, în care a adus în discuție momente delicate din trecutul ei care au marcat-o și care le-au schimbat ei și copilului său viața în totalite. De exemplu, frumoasa prezentatoare de la Kanal D a discutat despre momentul în care a aflat că a fost înșelată. Iată ce a zis!
Anisia Gafton este într-o formă de invidiat, iar lucrul acesta se poate observa cu ochiul liber. Așa cum era de așteptat, multe dintre fanele pe care le are au dorit să afle care este secretul ei și cum actrița nu ascunde nimic de oamenii care o iubesc, a dat câteva declarații în acest sens.
Câteva persoane au fost deranjate de postările pe care Mădălina Crețan le face despre regretatul ei soț și i-au transmis lucrul acesta prin intermediul unor mesaje private. Ea nu s-a putut abține să nu le dea replica persoanelor cu pricina, dar nu în scris cum face de obicei.
Anca Dinicu și-a serbat ziua de naștere, iar în urmă cu doar câteva ore, Mihai Bendeac i-a transmis un mesaj pe rețelele sociale. Bunul ei prieten nu a putut lăsa un asemenea eveniment să treacă neobservat și chiar a postat și o imagine provocatoare cu actrița.
Alina Ceușan vrea să devină din nou mamă, pentru că nu ar vrea ca fiul ei să crească de unul singur, ci și-ar dori să aibă cel puțin o soră sau un frate. Este convinsă că, deși este o persoană ocupată, se va descurca de minune, deoarece are parte de mult ajutor din partea bunicilor.
Brigitte Pastramă a slăbit enorm din cauza problemelor de sănătate, motiv pentru care oamenii care o urmăresc au crezut că s-a operat, ceea ce nu este deloc adevărat. După ce și-a mai revenit, vedeta a dat câteva declarații despre situațiile prin care a trecut, pentru simplul motiv că a dorit să lămurească pe toată lumea.
Mioara Roman a avut un an greu, dar fiica ei, Oana Roman, nu s-a dat bătută atât de ușor și a ajutat-o să se repună pe picioare. Vedeta și-a ținut și fanii la curent cu recuperarea femeii care a adus-o pe lume în tot acest timp, iar de curând a dat noi detalii despre mama ei.
Showbiz scris de Diana Oprișan 11 Dec. 2022
Viața alături de un fotbalist nu este deloc una ușoară, având în vedere faptul că acesta este mai mereu plecat și nu are timp de petrecut alături de familie, iar Irina Deaconescu a aflat lucrul acesta pe pielea sa. Într-un interviu pe care influencerița l-a acordat de curând a vorbit despre sacrificiile pe care soțul ei, Cristi Manea, le face de dragul carierei sale.
Iulia Albu nu iartă nicio vedetă despre care crede că nu a făcut alegerile vestimentare pentru un anumit moment al zilei sau pentru un eveniment și nu ezită să își dea cu părerea, oricât de dură ar fi aceasta. Recent, în cadrul emisiunii „ „Poliția Modei”, a luat-o în vizor și pe Brigitte Pastramă despre care nu a avut prea multe lucruri bune de zis.
Inna a reușit să le atragă din nou atenția celor peste 3 milioane de urmăritori pe care îi are pe Instagram, după ce s-a pozat fără lenjerie intimă. Reacțiile din secțiunea de comentarii au fost împărțite și în timp ce unii o criticau așa cum știau ei mai bine, alții au fost curioși să afle cum reușește să se mențină în formă.
Anamaria Prodan va împlini 50 de ani, pe data de 17 decembrie și și-a sărbătorit-o în avans, doar că de data aceasta într-un loc special și drag sufletului ei. Fanii acesteia din mediul online nu s-ar fi așteptat niciodată la una ca asta și tocmai de aceea, reacțiile au fost și ele pe măsură.
Denise Rifai, invitată fiind într-un podcast, a vorbit despre multe aspecte importante din viața sa, inclusiv despre cele mai mari pasiuni pe care le are și care au fost o surpriză pentru toți cei care au urmărit filmarea cu pricina. De asemenea, prezentatoarea de la Kanal D a vorbit despre bărbatul cu care s-ar mărita în orice moment.
Adda a fost luată prin surprindere de fiul ei la lansarea cărții „Cele trei Adda”. Alex a făcut un gest impresionant și i-a adresat mamei sale câteva cuvinte care au lăsat-o cu gura căscată și despre care nu a avut cum să nu le povestească și fanilor ei din mediul online.
Faptul că Austria s-a opus aderării României la Spaţiul Schengen nu mai este un secret pentru nimeni și a generat un val de reacții acide atât din partea oamenilor obișnuiți, cât și din partea persoanelor publice printre care se află și Cristina Șișcanu.
Showbiz scris de Diana Oprișan 12 Dec. 2022
Mădălina Craiu, actrița care o interpretează pe Ilinca din „Clanul”, a oferit un interviu în care a vorbit despre acest proiect, dar și despre colegii ei alături de care petrece ore în șir pe platourile de filmare. Sunt lucruri despre care niciun alt actor nu a vorbit până în clipa de față.
Mama Irinei Deaconescu are probleme serioase de sănătate, din cauza faptului că nu și-a ascultat fiica, în momentul în care aceasta i-a sugerat să meargă la un control. Din fericire, femeia a mers totuși la timp și nu a făcut cancer, dar mai are nevoie să petreacă o vreme pe patul de spital.
Mihai Trăistariu este nevoit să plătească, în fiecare lună, 36 de facturi, iar recent a făcut o serie de dezvăluiri despre întreg efortul pe care îl depune în acest sens. Nu îi este deloc ușor și chiar a dezvăluit cum a ajuns să se confrunte cu o asemenea situație.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Adda și Marius Moga nu și-au vorbit ani de zile. Niciunul dintre fanii lor nu ar fi crezut că aceștia vor îngropa securea războiului vreodată, dar s-a întâmplat chiar la evenimentul de lansare al cărții sale.
Deliric are planuri serioase alături de iubita sa, Inna, iar despre unele dintre acestea a vorbit în cadrul podcast-ului în care a fost invitat recent. Cântărețul a preferat ca mai întâi să muncească, să aibă o carieră de succes, iar mai apoi să se gândească la întemeierea unei familii.
Foloseste formularul de mai jos