What's Up, Ruby și Shift s-au certat
Acest sezon al emisiunii „Poftiți pe la noi!” aduce în prim-plan mai multe vedete cunoscute și iubite de la noi din țară, iar printre acestea se află What's Up, Ruby și Shift. Cei trei cântăreți fac show în fiecare ediție, iar mii de oameni se uită doar pentru ei. Recent, aceștia au reușit, într-un fel sau altul, să îi dezamăgească pe cei care îi urmăreau de acasă, deoarece s-au certat fără a mai ține cont că sunt văzuți de atât de multă lume, iar fiecare în parte și-a exprimat opinia despre cele petrecute acolo.
Cel care a început cearta cu prietenii lui a fost What's Up, deoarece s-a simțit neîndreptățit, după ce fiecare dintre ei a avut de dus la bun sfârșit câteva sarcini date de Nea Mărin. Ruby și Shift au ales calea ușoară, au făcut echipă, s-au mișcat repede și s-au descurcat de minune, în timp ce prietenul lor a fost nevoit să se descurce de unul singur. Acesta a fost și motivul pentru care a răbufnit și i-a tras la răspundere pe cei doi.
What's Up a ținut să precizeze că el i-a ajutat pe cei din jur, ori de câte ori a putut, încercând să facă lucrurile să meargă bine de fiecare dată, doar că nimeni nu a fost lângă el când a avut la rândul lui nevoie de o mână de ajutor. De asemenea, a povestit că a obosit să nu fie nimeni alături de el și a mai recunoscut că nu regretă că s-a enervat din cauza acestei situații.
“Eu sunt un suflet blând, vă ajut pe toți, vă iubesc pe toți, încerc să fie bine, dar nimeni nu e alături de mine. Sunt obosit să nu fie nimeni alături de mine, nu-mi pare rău că m-am enervat. Nimeni nu mai e bun cu nimeni, sunt sătul, râd toți de bine că eu vorbesc de bine și când dau de greu sunt singur.”, a zis What's UP, la „Poftiți pe la noi!”.
Citeste si:Jador, primele declarații în scandalul cu Florin Salam. De la ce a...
![]()
Ruby nu s-a putut abține să nu reacționeze și ea, iar cuvintele sale nu au fost deloc unele blânde.
“Termină! Nu te mai uita așa la mine că acum încheiem prietenia, pa!… Chiar mereu spunem cât de norocoși suntem că ne avem unul pe altul și împărțim același suflet și e nașpa, m-am enervat.”, a zis Ruby la rândul ei.
Din fericire, lucrurile s-au rezolvat într-un final, iar What's Up a precizat că are probleme acasă, iar că uneori reacțiile pe care le are au legătură cu situațiile respective, iar el va continua să le fie aproape prietenilor lui, deși s-au întâmplat atât de multe lucruri în cadrul emisiunii de la Antena 1.
“Oamenii trebuie să înțeleagă că și noi mai avem probleme acasă și uneori o mai luăm razna. Ca să închid subiectul ăsta: sora mea, te iubesc foarte mult. Fratele meu, te iubesc infinit. Oricând va fi nevoie eu voi fi în preajma voastră, dacă în continuare nu mai vreți să îmi vorbiți, eu vă înțeleg și aștept să vă treacă supărarea.”, a mai zis What's Up.
Fraudă BAC 2023. Ministrul Ligia Deca, despre scandalul scurgerii...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro