Theo Rose le-a vorbit fanilor ei din mediul online despre problemele cu care s-a confruntat din cauza sarcinii și de care speră să scape cât mai repede cu putință. Nu i-a fost deloc ușor, pentru că nici măcar nu a reușit să se hrănească așa cum trebuie.

Theo Rose, despre problemele din sarcină

Theo Rose este însărcinată cu primul ei copil și chiar dacă are doar câteva săptămâni de sarcină, vedeta are probleme serioase din cauza cărora a ajuns pe perfuzii. Viitoarea mămică a avut grețuri și a reușit după câteva zile să se repună pe picioare. Artista a auzit că sunt multe femei care se confruntă cu aceleași situații. dar speră să nu mai revină starea respectivă și să fi trecut de perioada aceea, pentru a putea să mănânce, pentru că deși îi este foame, nu poate mânca deloc, după cum chiar ea a povestit.

''După o săptămână, nu vreți să știți. Mi-a fost rău, am avut grețuri, am fost pe perfuzii, amărâtă. După o săptămână m-am pus pe picioare și am auzit că au mai trecut și altele prin așa ceva și că nu se moare, că este normal. Sper să nu-mi mai revină starea aia, sper să se fi terminat perioada cea mai grea și să înceapă să-mi fie bine și să pot să mănânc și eu ca oamenii. Foame îmi este, dar mi-e și greață în același timp. Astăzi mă simt bine.'', le-a povestit Theo Rose fanilor ei din mediul online.

Având în vedere că frumoasa artistă și partenerul ei de viață vor deveni părinți pentru prima dată, oamenii din jurul ei s-au întrebat dacă vor ajunge în fața altarului în viitorul apropiat, iar ea nu s-a putut abține să nu răspundă acestei întrebări. Actrița din serialul „Clanul” are planuri serioase de viitor cu iubitul ei, iar căsătoria se află și ea pe listă. De asemenea, nu a ținut cont nici de părerile oamenilor care au criticat-o pentru faptul că s-a grăbit să rămână însărcinată, după patru luni de relație.

Theo Rose este extrem de fericită pentru faptul că are alături de ea un om precum Anghel Damian de la care are mereu ceva de învățat și care a cucerit-o din prima cu felul lui de a fi. Chiar și părinții cântăreței sunt fericiți că fiica lor este împreună cu un bărbat care o iubește, care o respectă și care are grijă de ea la orice pas, mai ales în această perioadă puțin mai dificilă problemele pe care le are din cauza sarcinii.

Citeste si:
Theo Rose și Anghel Damian, criticați pentru relația lor. De ce au...
Theo Rose și Anghel Damian,...

„E mișto, e băiat bun, învăț multe lucruri de la el, e de la admirație până la dragoste tot, e bine, îmi place de el. Și lui îi place de mine. (...) Seara (n.r. atunci se întâlnesc) în fiecare seară ne întâlnim acasă. Are și el turnee cu teatru. Da (n.r. au gânduri serioase împreună), că mă mărit, că fac copii”, a declarat cântăreața, în podcast-ul moderat de Bobonete.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Decembrie 2022 - 04 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.