Mihai Trăistariu este nevoit să plătească, în fiecare lună, 36 de facturi, iar recent a făcut o serie de dezvăluiri despre întreg efortul pe care îl depune în acest sens. Nu îi este deloc ușor și chiar a dezvăluit cum a ajuns să se confrunte cu o asemenea situație.

Mihai Trăistariu, despre facturile pe care le plătește lunar

Mihai Trăistariu și-a lăsat cariera muzicală pe cel de-al doilea plan și a preferat să se concentreze pe afaceri care deși îi merg destul de bine, necesită un efort mai mare din partea lui. În afacereade care el se ocupă acum există părți bune, dar și dezavantaje, iar despre unul dintre acestea a discutat chiar în cel mai recent interviu pe care l-a acordat și are legătură cu facturile pe care le are de plătit, lună de lună.

Afacerile de care Mihai Trăistariu se ocupă îi acoperă o parte parte din timp, iar asta pentru că el este cel responsabil cu multe dintre lucrurile necesare pentru buna funcționare a apartamentelor pe care acesta le deține la malul mării, încă din anul 2020, când a dat un teren în schimbul. Încă de pe la vremea aceea, numărul facturilor pe care este nevoit să le plătească singur a crescut. Este vorba despre cele de la gaz, întreținere, internet cu cablu, iar pe lângă toate acestea, mai are și mașina care consumă și în care bagă mulți bani.

Mai mult de atât, nu mai este un secret pentru niciunul dintre fanii săi că acesta deține și o școală de muzică, pentru care și-a cumpărat un sediu cu 15 încăperi și pentru care costurile nu sunt deloc mici. Impozitele pentru clădirea respectivă ajung la 10.000 de lei pe lună. Nu reușește să achite toate aceste lucruri online, așa că are zile pe care le petrece la cozi, pentru că are și angajați cărora este nevoit să le plătească toate contribuțiile.

„Începând cu anul 2020, am schimbat un teren pe care îl aveam la malul mării cu 7 apartamente. Din acea clipă, toate facturile mele au crescut brusc, sunt facturi la curent, apă, gaz, întreținere, internet cu cablu, lună de lună trebuie întreținute toate aceste apartamente. Și la școala de muzică pe care o am din 2014, iar din 2019 mi-am cumpărat un sediu pentru ea și am 15 încăperi acolo, este consum mare și acolo, impozitele pe clădire care ajung la o sută de milioane, mai am și mașina care consumă și ea. De aici pleacă toate facturile mele, de la proprietățile mele. Mai în glumă, mai în serios, am un kilometru de facturi, 36 de facturi lunar, le-am și numărat. Și mai am și contribuțiile pentru că mai am patru salariați și atunci trebuie să le plătesc pensii, CAS, CASS, și toată ziua stau la cozi să plătesc tot ce trebuie sau mai fac plăti online, dar mai stau și la coadă", a declarat Mihai Trăistariu, conform click.ro.

Citeste si:
Factureaza.ro - Automatizarea necesară pentru afacerea ta
Factureaza.ro - Automatizarea...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Decembrie 2022 - 11 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.