Recomandari ieri
Beauty ieri
Sanatate ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
International scris de Alexandra Chivu 11 Apr. 2022
Sistemul de rachete S-300 pe care Slovacia l-a donat Ucrainei este în continuare operațional, așa că informațiile Rusiei privind distrugerea lui sunt o altă minciună a președintelui rus Vladimir Putin, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Apărării, Martina Koval Kakascikova, pentru agrenția de presă slovacă TASR. Vești cu privire la distrugerea acestor sisteme au apărut și duminică, dar premierul slovac Eduard Heger le-a infirmat.
International scris de Valentina Podgorneac 10 Apr. 2022
Fostul premier italian Silvio Berlusconi s-a declarat sâmbătă "profund dezamăgit şi îndurerat de comportamentul lui Vladimir Putin", de care a fost apropiat, dar care şi-a asumat "o responsabilitate foarte serioasă în faţa lumii întregi" atacând Ucraina, informează AFP.
International scris de Alexandra Chivu 08 Apr. 2022
Marea Britanie le-a sancţionat vineri pe Katerina Tihonova şi Maria Voronţova, fiicele preşedintelui rus Vladimir Putin, şi pe fiica ministrului de externe Serghei Lavrov, declarând că vrea să atace 'stilul de viaţă luxos al cercului apropiat Kremlinului', transmite AFP.
International scris de Diana Oprișan 08 Apr. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a adus un ultim omagiu vineri defunctului lider ultranaţionalist Vladimir Jirinovski, un opozant conciliant, depunând un buchet de trandafiri roşii la sicriul său în timpul unei ceremonii funerare la Moscova, relatează AFP.
Vladimir Putin a "renunţat" să cucerească Kievul pentru a se concentra asupra zonelor separatiste din Donbas, iar finalul războiului din Ucraina "rămâne de văzut", au declarat joi înalţi responsabili ai armatei americane, scrie AFP.
International scris de Alexandra Chivu 07 Apr. 2022
Prin decizia de a invada Ucraina, Vladimir Putin „și-a scurtat clar zilele la putere”, a declarat Leonid Volkov, apropiat al lui Aleksei Navalnîi, principalul opozant al liderului de la Kremlin. Pentru el, președintele rus „a făcut o greșeală de calcul” lansând trupele sale împotriva țării vecine în data de 24 februarie, iar acest conflict este sortit eșecului.
International scris de Alexandra Chivu 06 Apr. 2022
Uniunea Europeană a propus instituirea de sancţiuni împotriva celor două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin, despre a căror existenţă se cunoaşte, într-un gest care se presupune că ar adăuga presiune asupra celor mai apropiate rude ale liderului rus, ca răspuns la invazia în Ucraina, relatează miercuri The Wall Street Journal (WSJ), citat de EFE.
Președintele american Joe Biden l-a numit, pentru prima dată, pe omologul său rus, Vladimir Putin, „criminal de război”, în data de 24 martie, la o zi după ce a șeful de la Casa Albă a afirmat că liderul de la Kremlin „nu poate rămâne la putere”. Reacția Rusiei nu a întârziat să apară. Purtătorul de cuvânt al Moscovei, Dmitri Peskov, a spus la CNN că „nu domnul Biden decide asta (n.r. dacă Vladimir Putin rămâne sau nu la putere). Ulterior, Washingtonul a remis o precizare în care arată că Joe Biden nu a îndemnat la schimbarea regimului Rusiei în declarația sa. Totuși, șeful SUA a revenit asupra cuvintelor sale luni, când l-a calificat din nou pe Vladimir Putin drept „criminal de război”, condamnând atrocitățile de la periferia Kievului. În continuare, Rusia respinge acuzațiile privind masacrul de la Bucea.
Rușii și-au retras forțele din partea de nord a Ucrainei, inclusiv de lângă Kiev, căci scopul nu ar fi fost niciodată cucerirea Capitalei, ci ocuparea părții de sud-est a teritoriului vecin, pentru accesul la mare și pentru lipirea Crimeei de Moscova. Președintele rus Vladimir Putin mai are la dispoziție doar o lună pentru a-și atinge obiectivul, până pe 9 mai, când este marcată Ziua Victoriei. Totuși, planul liderului de la Kremlin pare șubred, având în vedere că în aproape o lună și jumătate de război forțele sale nu au cucerit prea mult teritoriu din Ucraina.
International scris de Alexandra Chivu 04 Apr. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni „parteneriatul strategic" dintre Belgrad şi Moscova, după ce omologul său sârb Aleksandar Vucic a revendicat o victorie zdrobitoare în alegerile prezidenţiale din Serbia, informează AFP şi TASS.
Politica scris de Diana Oprișan 04 Apr. 2022
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, afirmă că Rusia a devenit 'un stat terorist' sub conducerea lui Vladimir Putin şi subliniază că trebuie luate decizii ferme, ca această ţară să fie izolată total.
Patriarhul Kiril I al Moscovei a ținut duminică o slujbă pentru soldații ruși în care le-a cerut să își apere țara „așa cum numai rușii o pot face”, în timp ce Moscova continuă conflictul armat în Ucraina. Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a spus unui grup de militari că Rusia este „iubitoare de pace” și că a suferit mult din cauza războiului.
International scris de Alexandra Chivu 01 Apr. 2022
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin este un „om într-o cuşcă pe care şi-a construit-o singur". Oficialul a completat că Rusia este în prezent o „țară mai mică”, după declanșarea războiului în Ucraina. De asemenea, el a spus și că armata rusă pare să se regrupeze şi să-şi îndrepte atenţia către sudul şi estul Ucrainei, conform BBC.
Președintele american Joe Biden a declarat joi că omologul său rus Vladimir Putin pare să se autoizoleze în Rusia și că este posibil să își fi concediat sau plasat în arest la domiciliu unii dintre consilieri.
International scris de Alexandra Chivu 31 Mar. 2022
Președintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfășurarea războiului în Ucraina, dat fiind că anturajul său se teme să îi dezvăluie pierderile militare și economice suferite de Rusia, a declarat un înalt responsabil american.
International scris de Alexandra Chivu 30 Mar. 2022
Războiul şi invadarea Ucrainei au făcut din preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, persoana cu cea mai proastă reputaţie din istoria internetului, care este "inundat" cu mii de ştiri şi mesaje de dispreţ la adresa şefului de la Kremlin, potrivit unor informaţii date publicităţii miercuri de Observatorul Spaniol de Internet, citat de EFE.
Fostul preşedinte american Donald Trump l-a îndemnat pe şeful statului rus Vladimir Putin, în plin război în Ucraina, să dezvăluie informaţii potenţial compromiţătoare de care el ar dispune cu privire la fiul actualului preşedinte american Joe Biden, Hunter, informează miercuri AFP.
Vladimir Putin a declarat marți că forțele ucrainene care apără portul strategic Mariupol trebuie să plece pentru ca civilii din oraș să poată primi ajutor, conform unui comunicat al Kremlinului care rezumă o discuție telefonică avută de președintele rus cu omologul său francez Emmanuel Macron.
International scris de Alexandra Chivu 29 Mar. 2022
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cel rus Vladimir Putin vor discuta din nou la telefon marţi, la orele 16:30 (14:30 GMT), în special cu privire la o operaţiune umanitară de evacuare din oraşul ucrainean asediat Mariupol care să fie organizată cu participarea Franţei, Greciei şi Turciei, a anunţat Palatul Elysee, informează AFP şi Reuters.
Înregistrarea de progrese în discuţiile dintre negociatorii din Ucraina şi Rusia, care încep marţi la Istanbul, ar deschide calea către o întâlnire între liderii celor două teritorii, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, a transmis președintele turc Recep Tayyip Erdogan celor două delegaţii înaintea convorbirilor. Șeful de stat a completat că „prelungirea conflictului nu este în interesul nimănui”.
International scris de Alexandra Chivu 28 Mar. 2022
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a spus presei, duminică, faptul că nu dorește o schimbare de regim în Rusia. Mesajul său vine la o zi după ce a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, „nu poate rămâne la putere”.
International scris de Valentina Podgorneac 26 Mar. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri seară o lege care prevede pedepse cu închisoare de până la 15 ani pentru ''informaţii false'' privind acţiunea Moscovei în străinătate, o armă represivă suplimentară pentru controlul informaţiilor privind ofensiva sa în Ucraina, relatează AFP.
International scris de Alexandra Chivu 24 Mar. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a folosit ameninţarea de a recurge la arsenalul său nuclear pentru a evita ca Occidentul să ia în calcul o intervenţie directă în conflictul din Ucraina, cu toate că simpla menţionare a acestei opţiuni demonstrează disponibilitatea şefului de la Kremlin de a ucide numeroşi civili, consideră mai mulţi experţi în armament nuclear, citaţi de EFE.
International scris de Clara Vacaru 24 Mar. 2022
Adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, susține că Rusia îşi păstrează dreptul de a folosi arme nucleare dacă ţara este „provocată" de NATO, scrie Adevărul .
International scris de Alexandra Chivu 23 Mar. 2022
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a declarat într-un interviu pentru CNN că aşa-numita operaţiune militară specială declanşată de Rusia în Ucraina „nu a reuşit încă”, completând că aceasta este încă în curs și că se desfășoară „strict conform planului” stabilit. Oficialul insistă că forțele moscovite nu atacă ținte civile în Ucraina, acuzând militarii ucraineni că folosesc civilii drept scut de luptă. Explicând de ce zboară rachetele prin Ucraina, el a spus că „Vladimir Putin nu e supărat pe ucraineni, dar este supărat pe acei oameni din Ucraina care vor să facă parte din NATO”.
International scris de Diana Oprișan 23 Mar. 2022
Cea despre care se crede că ar fi iubita lui Vladimir Putin în acest moment se numește Alina Kabaeva. Ea nu se află acum în Rusia, dar prietenele sale îi cer acesteia să meargă la Moscova și să discute cu liderul de la Kremlin despre încetarea focului din Ucraina, pentru că deși nu ascultă de nimeni, ar putea să țină cont de părerea ei.
International scris de Diana Oprișan 22 Mar. 2022
Volodimir Zelenski vrea so folosească orice șansă care poate duce la încetarea focului din Ucraina și cere insistent o întâlnire față cu în față cu liderul de la Kremlin. Mai mult de atât, a oferit un nou interviu în care a spus că în mod clar NATO se teme de Rusia și de aceea țara pe care o conduce nu este acceptată în alianță.
International scris de Alexandra Chivu 21 Mar. 2022
Serviciile secrete ale armatei ucrainene susțin că elitele de la Moscova pun la care înlăturarea de la putere a președintelui rus Vladimir Putin pentru a relua legăturile economice cu Occidentul. Cine ar putea fi succesorul său și cum ar putea fi eliminat liderul de la Kremlin?
International scris de Alexandra Chivu 18 Mar. 2022
Ziua 23 a războiului din Ucraina este marcată de președintele rus Vladimir Putin cu un miting în stil nord-coreean pentru a aminti cea de-a opta aniversare de la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Evenimentul se desfășoară pe stadionul Luzhniki din Moscova și este, de fapt, o manifestație pro-război, la care se adresează liderul de la Kremlin.
International scris de Clara Vacaru 18 Mar. 2022
Statutul regiunii Donbas şi al Crimeei se numără printre cele mai dificile subiecte care trebuie abordate în tratativele dintre Kiev şi Moscova şi pentru care preşedintele rus Vladimir Putin afirmă că vor fi necesare negocieri directe între el şi omologul ucrainean Volodimir Zelenski, notează vineri BBC, citând un oficial turc care a asistat la o convorbire telefonică între Putin şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Vladimir Putin devine din ce în ce mai paranoic și se teme că o persoană din cercul său de apropiați îl va otrăvi, potrivit informațiilor obținute de jurnalistul american Craig Copetas de la surse din serviciile de spionaj. Președintele rus și-a înlocuit întreg personalul de teama că ar fi omorât. 1.000 de persoane au fost concediate, luna trecută, de la Kremlin. Conform publicațiilor străine, liderul de la Moscova ar avea angajați care îi gustă mâncarea înainte de a o consuma.
Într-un video postat pe rețelele de socializare, actorul și politicianul Arnold Schwarzenegger s-a adresat poporului rus pentru a-i spune „adevărul despre războiul din Ucraina”.
Mikhail Fridman, un oligarh cu o avere de peste 10 miliarde de lire sterline, susține că niciunul dintre miliardarii ruși sancționați nu îndrăznește să îi spună președintelui rus ceva legat de război.
International scris de Valentina Podgorneac 17 Mar. 2022
Fostul președinte al Rusiei și unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin, Dimitrii Medvedev, a declarat că Rusia este în stare să îi pună la punct pe toți dușmanii țării.
International scris de Alexandra Chivu 17 Mar. 2022
Președintele rus Vladimir Putin a lansat un nou atac la adresa Occidentului, pe care l-a acuzat că vrea să „dezmembreze” Rusia. Liderul de la Kremlin a dat asigurări că situația actuală va permite demascarea „trădătorilor” din cadrul unei societăți care are nevoie să fie „purificată”, potrivit Reuters. Dacă Vestul, care a impus sancțiuni dure Moscovei, crede că Rusia va face un pas înapoi, înseamnă că nu înțelege Rusia, a completat oficialul.
International scris de Alexandra Chivu 16 Mar. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că operaţiunea sa militară din Ucraina este un „succes" şi că Moscova nu va lăsa această ţară se devină un „cap de pod" pentru „acţiuni agresive" împotriva Rusiei, relatează France Presse.
International scris de Diana Oprișan 15 Mar. 2022
Războiul din Ucraina nu se dă doar pe teritoriul acestei țări, ci și în mediul online. Vladimir Putin a dat o lege care le interzice rușilor să folosească termenii de „război” sau invazie sau să vorbească în vreun fel despre atacurile sare din țara condusă de Vladimir Zelenski, președintele care a devenit un simbol al libertății în întreaga lume care îl apreciază pentru curajul și patriotismul de care a dat dovadă până acum.
International scris de Valentina Podgorneac 15 Mar. 2022
Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic luni despre conflictul din Ucraina cu premierul israelian Naftali Bennett, a indicat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că apelul a fost la cererea Israelului, relatează Reuters.
International scris de Alexandra Chivu 14 Mar. 2022
Şeful Agenţiei Naţionale Ucrainene de Prevenire a Corupţiei (NACP), Oleksandr Novikov, a declarat într-un interviu prin legătură video cu EFE că elitele ruse au doar o singură opţiune pentru a-şi păstra averile pe fondul sancţiunilor economice dure impuse Rusiei după invadarea Ucrainei: „să-l învingă" pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Foloseste formularul de mai jos