Recomandari ieri
Recomandari 24 Apr.
Nu ai cont? Aboneaza-te
International 21 Jun. 2016
Cele patru propuneri legislative de restrictionare a armelor de foc, inaintate pe fondul atentatului din clubul de noapte din Orlando au fost respinse de Senatul american.
Politica 14 Jun. 2016
Membrii Comisiei juridice a Senatului au intocmit un raport negativ privind cererea DNA de incuviintare a urmaririi penale a senatorului PSD Titus Corlatean, acuzat de abuz in serviciu in Dosarul alegerilor in diaspora, inregistrandu-se cinci voturi impotriva, trei contra si o abtinere.
Politica 13 Jun. 2016
La sfarsitul saptamanii trecute, Senatul a adoptat tacit alegerea primarilor in doua tururi de scrutin. Senatorii vor lua act de optarea tacita a proiectului de lege in prima sedinta de plen, care va avea loc in aceasta saptamana.
Politica 07 Jun. 2016
Cand se vor pronunta senatorii din Comisia juridica asupra cererii DNA de ridicare a imunitatii parlamentare a lui Titus Corlatean.
Politica 30 May. 2016
Biroul Permanent al Senatului a decis luni sa trimita cererea DNA privind inceprerea urmaririi penale pe numele fostului ministru de Externe Titus Corlatean la Comisia juridica cu primul termen marti, 7 iunie, a anuntat vicepresedintele Senatului Ioan Chelaru.
Politica 23 May. 2016
Biroul Permanent al Senatului a amanat luni, din nou, o decizie privind solicitarea DNA de urmarire penala a fostului ministru de externe, sentorul Titus Corlatean, din cauza lipsei de cvorum.
Politica 19 May. 2016
Copresedintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, ca nu a primit nicio informare de la SRI cu privire la infectiile intraspitalicesti, in calitate de presedinte al Senatului, functie pe care a detinut-o in perioada 2011-2012, perioada in care Serviciul ar fi transmis note pe aceasta tema.
Politica 17 May. 2016
Senatul amana discutarea solicitarii DNA primita pe numele fostului ministru de Externe Titus Corlatean, deoarece sedinta de marti a Biroului Permanent nu a intrunit numarul necesar de membri prezenti, motivul invocat fiind acela ca multi alesi sunt plecati in campanie electorala.
International 12 May. 2016
Presedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a fost suspendata din functie de catre Senat, pentru o perioada de 180 de zile, relateaza Le Figaro online.
Politica 09 May. 2016
Conducerea Senatului a decis, luni, ca senatorii sa aiba saptamana viitoare activitate exclusiv in teritoriu.
Politica 07 May. 2016
Consilierii alesilor angajati cu contracte civile pot deveni functionari publici parlamentari daca solicita acest lucru.
Social 03 May. 2016
Ordonanta de Urgenta prin care universitatile ar putea acorda sau retrage titlurile de doctor, a fost mult modificata fata de proiectul initial lansat de Ministerul Educatiei, actul normativ va intra, marti, la vot in plenul Senatului.
Politica 26 Apr. 2016
Plenul Senatului a adoptat luni legea privind imprumutul de 150 de milioane de euro acordat de Romania Republicii Moldova.
Politica 19 Apr. 2016
Senatul a respins marti proiectul de lege al PMP privind reducerea numarului de parlamentari la 300, in concordanta cu rezultatele referendumului din 2009.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativa PSD de modificare a Codului Penal in sensul introducerii pedepsei cu inchisoarea de la 1 pana la 3 ani pentru ofensa la adresa insemnelor Romaniei, actul normativ reglementand si "defaimarea" emblemelor sau semnelor folosite de autoritati.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a anuntat marti dimineata, la Senat, ca starea sa de sanatate este buna.
Politica 18 Apr. 2016
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, are probleme de sanatate, anunta directia de comunicare a Senatului.
Social 15 Apr. 2016
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a fost audiat la sediul Directiei Nationale Anticoruptie Brasov.
Membri ai Senatului Universitatii Politehnica din Bucuresti sustin ca nu stiau nimic de acordarea unui astfel de titlu Patriarhului Daniel.
Politica 13 Apr. 2016
Senatorii au adoptat marti un proiect de lege prin care achizitiile noi de mijloace de transport in comun trebuie sa fie ecologice in proportie de 30%.
Politica 11 Apr. 2016
PSD nu intentioneaza sa ii ajute pe liberali, care vor sa-l revoce pe Calin Popescu Tariceanu din functia de presedinte al Senatului.
Politica 10 Apr. 2016
Mai multi senatori PNL propun ca impozitarea primilor 400 de metri patrati de teren din jurul caselor sa revina la vechea formula.
Politica 09 Apr. 2016
Copresedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca liberalii nu-si doresc presedintia Senatului.
Politica 31 Mar. 2016
Seful PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi ca nu crede ca demersul PNL de a-l revoca pe Calin Popescu Tariceanu din functia de presedinte al Senatului are sanse.
Social 30 Mar. 2016
Senatorii din Comisia juridica au dat raport favorabil unui proiect de lege potrivit caruia vor fi confiscate mijloacele cu care se efectueaza transport ilegal.
Politica 29 Mar. 2016
Premierul Dacian Ciolos a refuzat invitatia conducerii Senatului de a avea o intalnire.
PNL initiaza un demers cu UNPR pentru a-l schimba pe presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.
Politica 24 Mar. 2016
Manifestarile publice savarsite cu intentia de a defaima tara sau natiunea romana ar putea fi pedepsite cu inchisoarea, potrivit unui proiect de lege.
Politica 22 Mar. 2016
Senatul a respins luni proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 61/2015 prin care era prorogat termenul de intrare in vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice.
Anuntul inlocuirii de la sefia grupului ALDE din Senat a fost facut de senatorul Nicolae Nasta.
Politica 15 Mar. 2016
Pensiile pentru militari, politisti si functionari publici cu statut special vor fi calculate in cuantum de 80% din salariu, potrivit unui amendament la proiectul de lege pentru aprobarea OUG 57/2015, sustinut luni in plen de senatorul PSD Viorel Arcas.
Politica 14 Mar. 2016
Biroul Permanent al Senatului a refuzat luni cererea Parchetului General de a trimite stenograme ale audierilor comisiilor senatoriale.
Social 09 Mar. 2016
Camera Deputatilor a adoptat tacit, miercuri, o modificare la legea educatiei nationale prin care se introduce in sistem disciplina "Notiuni de prim ajutor".
Politica 04 Mar. 2016
Calin Popescu Tariceanu a declarat ca luni va propune Legislativului un pachet de modificari legislative la Legea de functionare a Televiziunii.
Social 03 Mar. 2016
Deputatul Remus Cernea a declarat, joi, ca redepune Legea parteneriatului civil la Senat, fiind insotit de iubita sa, Ioana Staniloiu.
Politica 29 Feb. 2016
Presedintele Klaus Iohannis le-a cerut alesilor, in discursul tinut in fata Parlamentului, sa evite legile populiste sau cele cu iz electoral.
Social 25 Feb. 2016
Ion Iliescu a afirmat ca nu stie cui foloseste redeschiderea dosarelor pe tema Mineriadelor si a Revolutiei, considerand ca acestea nu ar trebui ''dezgr
Politica 25 Feb. 2016
Distrugerea patrimoniului ar putea fi considerata amenintare la adresa securitatii nationale, potrivit unui proiect de lege aflat in dezbatere publica la Senat.
Politica 24 Feb. 2016
Liberalii au solicitat miercuri introducerea legii darii in plata pe ordinea de zi a plenului Senatului, atat la sedinta Biroului Permanent, cat si in timpul sedintei de plen, insa cererea a fost respinsa.
Foloseste formularul de mai jos