Jackie Chan, care va veni pentru prima data in Romania pe 11 septembrie, pentru a deschide evenimentul Zilele Filmului Chinezesc, va fi numit de Casa Romano-Chineza ambasador cultural al relatiilor romano-chineze, pentru a promova produsele culturale romanesti in tara sa.

"Casa Romano-Chineza, in calitate de organizator principal al Zilelor Filmului Chinezesc in Romania, ii ofera lui Jackie Chan titlul onorific de ambasador al relatiilor culturale dintre cele doua tari, pentru a promova produsele culturale romanesti in China. Preocuparea organizatiei noastre este de a prezenta oferta culturala a tarii noastre la nivel social si institutional in China, prin intermediul marilor personalitati din toate domeniile vietii social-economice din China, dar si din Romania", a declarat Ecaterina Vanea, directorul Casei Romano-Chineze, potrivit unui comunicat, scrie MEDIAFAX.

In prezent, Jackie Chan este ambasador al bunavointei din partea UNICEF. Prima sa actiune in aceasta postura a fost vizitarea Cambodgiei, in aprilie 2004, si sustinerea copiilor cu HIV-SIDA din aceasta tara. De asemenea, de-a lungul timpului, Jackie Chan a promovat diferite cauze si actiuni caritabile. A militat impotriva abuzului fata de animale si a sustinut eforturile de ajutorare in caz de catastrofe, cum a fost in cazul inundatiilor din China si a tsunamiului din Oceanul Indian din 2004. Dupa cutremurul din regiunea Sichuan din China, in 2008, actorul a donat echivalentul unui milion de euro in scopul ajutorarii sinistratilor.

Evenimentul Zilele Filmului Chinezesc in Romania va fi organizat de Casa Romano-Chineza si Ministerul Culturii, in colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze din tara noastra si Administratia de Stat pentru Presa, Publicatii, Radio, Film si Televiziune din China, in perioada 11 - 22 septembrie, in Bucuresti, Craiova si Arad.

In Capitala, evenimentul Zilele Filmului Chinezesc se va desfasura intre 11 si 18 septembrie, la cinematograful Union, deschiderea urmand sa aiba loc la Grand Cinema Baneasa.

Lungmetrajul care va deschide Zilele Filmului Chinezesc este "CZ12", regizat de Jackie Chan, acesta facand parte si din distributia peliculei. Programul festivalului include filmele "Beijing Love Story", de Chen Sicheng, "The Grandmaster", de Kar Wai Wong, "The Flying Swords of Dragon Gate", de Tsui Hark, si "Full Circle", de Zhang Yang.

Citeste si:
Dispariții subite în China. Vestea morții mai multor oficiali,...
Dispariții subite în China....

Jackie Chan, nascut in 1954, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti actori originari din Hong Kong, reusind sa-si construiasca o cariera de succes in filmele cu arte martiale. In 2002, a castigat un premiu Taurus pentru intreaga cariera la World Stunt Awards (Oscarurile in domeniul cascadoriilor) si in acelasi an a primit o stea pe Walk of Fame. De asemenea, a castigat un premiu MTV Movie pentru intreaga cariera, in 1995, si alte doua premii MTV Movie pentru rolurile din prima si a doua parte a seriei "Ora de varf/ Rush Hour". In 1999, a fost numit actorul anului la Hollywood Film Festival.

Printre filmele in care a jucat se numara "Fracul magic", "Ocolul Pamantului in 80 de zile", seria "Ora de varf", "Spionul din vecini", "Karate Kid" si a asigurat vocea Maimutei in seria "Kung Fu Panda".

Citeste si:
Ambasadorul Germaniei, declarații la 30 de ani de la semnarea...
Ambasadorul Germaniei,...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.