Saptamana asta, in Romania, un gest cum altul n-ar mai trebui sa existe: o carte de Cartarescu, arsa. Scriitorul e pedepsit pentru participarea la „Smerenie”, clipul Taxi contra megalomanei Catedrale a Mantuirii. Ratacirea unei minti ne aminteste de Cultura in suferinta. Iata carti, filme, muzici cenzurate.

Gestul vandalului care da foc cartii lui Mircea Cartarescu ne-a adus aminte de Cultura blamata, cenzurata. Mai jos, selectia noastra de carti, filme, muzici interzise:

Carti

Traditia chinezeasca, cartile arse ale lui Badea Cartan, „Fahrenheit 451”, Carti condamnate la moarte prin decizie judecatoreasca, Lolita

Precursorul chinez

Unul dintre precursorii incinerarii cartilor a fost Qin Shi, primul imparat chinez, care, pentru a-si fideliza supusii din noul imperiu, a poruncit arderea tuturor scrierilor din perioada pre-imperiala. Acest lucru prea i-a folosit, insa. Qin a domnit doar 11 ani, intre 221-210 i.Hr. La moartea sa, Imperiul s-a destramat. (Jonathan Clements, „Primul Imparat al Chinei”, editura ALL, 2011. Traducere si note de Lena Calinoiu).

Carti date focului la fabrica de caramizi

Doi ani a durat inventarierea meticuloasa efectuata de autoritatile austro-ungare la locuinta de la Cartisoara (Sibiu) a lui Badea Cartan. In 1905, la finalul operatiunii, fusesera inregistrate 76.621 de volume, foi volante si alte tiparituri. La 4 iunie 1907, autoritatile austro-ungare raportau: „toate cartile si imprimatele de la Gheorghe Cartan au fost transportate sub paza de catre carutasul Schmidt Lajos la fabrica de caramizi «Schmidt si sotii»., unde au fost arse”. Au dat atunci proba focului, laolalta, Eminescu, Cosbuc, Balcescu, Gheorghe Sincai, George Baritiu...

Distopie vs Realitate

In 1953, Ray Bradbury si-a publicat celebra distopie „Fahrenheit 451”, imaginand ceva aparent de neimaginat: o lume in care cartile sunt complet interzise. Atunci cand sunt gasite prin biblioteci ascunse sunt arse, iar proprietarii lor sunt pedepsiti. O lume „perfecta”.
Romanul-parabola este o poveste despre o societate a viitorului, in care statul interzice cititul si legifereaza arderea cartilor, cultivand indobitocirea (deci supunerea). Indivizii sunt controlati prin intermediul drogurilor si televiziunii. Cel mai invederat slujitor al societatii futuriste si totalitariste este pompierul Guy Montag, care arde cu sadism si fara remuscari cartile. Punctul de concentrare: metamorfoza lui Montang, care devine din slujitorul opresiunii o figura donquijotesca, o fiinta iubitoare a libertatii gandirii. Romanul a fost interzis in scolile din SUA in anii 1990. Cartea a fost subiectul unor atacuri din pricina temelor pe care le vehiculeaza: cenzura, represiune si bigotism.

Disclaimer: 451 grade Fahrenheit este temperatura la care ard cartile
:

Citeste si:
Descoperă Belgia prin orașele sale medievale. Informații și detalii...
Descoperă Belgia prin orașele...

„Era o placere sa dea foc. Era o placere iesita din comun sa vada cum obiectele se mistuie in flacari, sa le vada cum se innegresc si cum se schimba. Sa stea cu degetele inclestate pe montura de alama a uriasului piton care scuipa petrol ca un venin asupra lumii, sa simta sangele zvacnind in tample, in timp ce mainile lui, ca cele ale unui fantastic dirijor, conduceau toate simfoniile flacarilor, nimicind prin foc ramasitele si ruinele carbonizate ale istoriei. Cu casca numerotata simbolic 451, asezata pe capul masiv, cu ochii aruncand flacari portocalii la gandul a ceea ce urma sa fie, deschise aprinzatorul si casa exploda intr-o valvataie hamesita, incendiind cerul serii intr-un vartej de rosu, galben si negru.” (Ray Bradbury, „Fahrenheit 451”, editura ART, 2013. Traducere de Petre Solomon).

La data aparitiei, americanii au luat romanul drept ceea ce le parea lor a fi, si anume o opera de fictiune. Ei n-aveau de unde sa stie, de exemplu, ca doar cu un an inainte, in vara anului 1952, autoritatile comuniste din Romania au incins, in curtea inchisorii din Suceava, un rug urias in care au aruncat teancuri de carti smulse de prin casele oamenilor, editii rare, carti de rugaciune caligrafiate...

Carti condamnate la moarte prin decizie judecatoreasca

Citeste si:
Andreea Tonciu, reacție neașteptată când a fost întrebată dacă a...
Andreea Tonciu, reacție...

La Cluj, cu doi ani inaintea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, editura Casa Cartii de Stiinta anunta un proiect de anvergura: reedidarea, prin facsimilare, a lucrarii ziaristului si poetului ardelean Teodor V. Pacatian (1852-1941) „Cartea de aur sau luptele politice-nationale ale romanilor sub coroana ungara”, aparuta la Sibiu, in opt volume, intre anii 1902-1915. Activitatea sa in slujba libertatii si unitatii nationale a romanilor i-a adus lui Pacatian, inainte de 1918, sapte procese de presa (soldate cu inchisoare si amenzi). In chiar anul aparitiei primului volum al „Cartii de aur...” (1902) Pacatian a fost acuzat ca ar fi comis patru delicte: „provocare la nesupunere in contra legii; atatare in contra natiunei maghiare; atacarea puterei obligatoare a legii si revoltarea contra legaturei dintre tarile care compun statul maghiar.” Autorul a fost condamnat la 8 luni de inchisoare, 500 de coroane amenda si distrugerea totala a primului volum al lucrarii sale a cartii (Teodor V. Pacatian „Cartea de aur sau luptele politice-nationale ale romanilor sub coroana ungara”, editura Casa Cartii de Stiinta, 2016. Editie facsimilata).

Ingroparea de vii a cartilor in „fondurile secrete”

Citeste si:
Mircea Cartarescu: PSD trebuie distrus ca sistem, nu invins ca partid
Mircea Cartarescu: PSD...

Printr-o Hotarare a Consiliului de Ministri din Romania (februarie 1954), Directia Generala a Presei si Tipariturilor a primit ca atributie exercitarea controlului asupra continutului cartilor si periodicelor. Cartile si publicatiile considerate ca avand un continut „reactionar” nu au fost distruse ci retrase din librarii si din sectiile de imprumut si de lectura ale bibliotecilor, au fost sterse din cataloage si pastrate intr-un asa-numit „fond secret” care nu era destinat circuitului public.

O biblioteca vizitata de dinamita

Cu doar un an in urma, in 2015, militantii din gruparea Stat Islamic au ars peste 100.000 de carti si de manuscrise rare din biblioteca orasului irakian Mosul intr-un urias rug aprins in holul principal al institutiei, pe care apoi au dinamitat-o.

Ultimul pe lista „de foc”: Mircea Cartarescu

Citeste si:
Filmele verii vin cu bilete cadou
Filmele verii vin cu bilete...

Dar cea mai celebra „sesiune” de ardere in public a cartilor a avut loc in anul 1933, la putina vreme dupa ce Hitler a preluat puterea absoluta in Germania. Atunci, nazistii au pus pe foc, in Piata Operei din Berlin, toate titlurile care nu corespundeau „spiritului german”. Meticulosi si consecventi, inchizitorii nazisti ai cartilor si-au continuat lucrarea diabolica in mai mult de 20 de orase cu traditie universitara din Germania, scrie MEDIAFAX.

Hemingway, Henri Barbusse, Jaroslav Hasek, Bertolt Brecht, John Dos Passos, Ilja Ehrenburg, Lion Feuchtwanger, Jack London, Heinrich Mann, Erich Maria Remarque, Stefan Zweig, Maxim Gorki, Aldous Huxley, Emila Zola, James Joyce – cu acesti autori lista celor declarati proscrisi de catre nazisti abia incepea.

Recent, un nou „justitiar” (roman, de aceasta data) a dat foc unui volum de Mircea Cartarescu si a distribuit „clipul” incinerarii pe youtube, insotit de comentariul sau facut in spiritul „acuzatorilor populari” de odinioara. Nu pentru a „spala” vreun creier, de data asta, ci pentru a-l pedepsi astfel pe autor in chestiunea delictului de opinie pe care l-ar fi savarsit rostind o fraza in cel mai recent clip muzical al trupei „Taxi”.

Pour la bonne bouche... Lolita

Vladimir Nabokov, „Lolita”, editura Polirom, 2011. Traducere din limba engleza de Horia Florian Popescu

„Lolita” lui Vladimir Nabokov a provocat discutii aprinse la publicarea sa din 1955, romanul fiind interzis in Marea Britanie pana in 1959, dar si in alte tari, printre care Franta, Belgia si Argentina. Subiectul (aparent): pasiunea unui barbat matur (profesorul Humbert Humbert) pentru o fetita de doispre¬zece ani – Dolores Haze, sau Lolita. Povestea i-a scandalizat pe conservatori, i-a facut sa roseasca pe cei pudici care, mai mult ca sigur, citeau cartea pe ascuns…Humbert Humbert are o obsesie viscerala pentru „nimfete”, copilele-femei inainte a se pargui. Romanul apare pe lista „Celor mai controversate romane ale secolului XX”, intocmita de Modern Library Association, unde figureaza pe locul 4.

„Lolita, lumina a vietii mele, vapaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-li-ta: varful limbii executa o miscare in trei timpi, coborand pe valul palatin ca sa atinga, la timpul trei, dintii. Lo. Li. Ta. Dimineata, era Lo, pur si simplu Lo. Cum statea in picioare, un metru cincizeci in sosete. Era Lola, cand purta pantaloni pescaresti. Era Dolly, la scoala. Dolores era ea in imprejurari oficiale. Dar, in bratele mele, era intotdeauna Lolita”, suceste Nabokov mintile cititorilor.

Filme blamate, filme interzise


De ce trag clopotele, Mitica? (1981) Regia: Lucian Pintilie. Cu: Mariana Mihut, Petrica Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Stefan Iordache

Vietati mic-burgheze frivole, cu sange serpesc in ele, isterici incaierati ca toate animalele pamantului, amanti "ambetati" si furiosi. Larve meschine si simpatice extrase din bestiarul lui Caragiale de Lucian Pintilie. Mitici Scandalagii vs. Mite isterice. D’ale Carnavalului. Cu masti, carciumi, batai de cocosi, atingeri de crupa de Mita Baston, sfasieri pasionale de furouri de Didina. Patologia imoralitatii sublime. Noi romanii, nenicule. Filmul e o parabola a metabolismului balcanic, cu oamenii ei instinctuali si viciosi. Nae si Pampon sunt rivali in amor in cuibul de viespi. Mitica moare si e intins pe nasalie. O musca intra-n cadru. Mitica misca, desi decedat. Mitica n-a murit. „E in mine, e in tine, e in fabrici si-n uzine”. Insa calfa de cizmar Nicu Ceasca a murit. Ei, din ordinul personal al ganganiei de presedinte, filmul lui Pintilie a fost interzis. Difuzat pentru prima oara in anul providential, fatidic, inaugural, 1990. Si-am incalecat pe-o sa si nu v-am spus inca povestea-asa. In tranzitia eterna, din ’90 pana azi, Mitica rezista. O fantosa de musteriu din film repeta: „Nu merge. E rau. Tot mai rau”. Miticii si mahalaua eterna. „De ce trag clopotele Mitica? De franghie, mon cher.”
Secventa din film, aici.

A Clockwork Orange/ Portocala mecanica (1971) Regia: Stanley Kubrick. Cu: Malcolm McDowell

Alex Delarge, adolescentul carismatic din Anglia distopica, bea lapte cu narcotice costumat in spielhosen, in barul cu decor pop-art. Are o gasca de delincventi la varsta frageda si violenta a pubertatii. Astia sunt genul de puberi care, pe vremea cand erau tanci rupeau aripile mustelor, striveau gargaritele si agresau cu ochii lucitori ai inocentei pierdute parca inca din uterul mamelor, copiii englezi neprihaniti de pe "playground". Nocturnii huligani din banda lui Alex practica ultra-violenta, coregrafiata pe muzica grandioasa, de Rossini, Purcell, Ludwig van Beethoven. Nemernicii adolescenti pradeaza boschetari, scriitori, sunt jivine agresive. Alex fredoneaza „Singin’ in the rain”, violeaza si bate, ucide si ranjeste ca un tortionar din ceata lui Aghiuta. Alex va fi capturat si bagat intr-o parnaie sumbra, unde un capelan ii aplica tratamentul Ludovico. Cu pleoapele imobilizate de degetele de fier ale unei masinarii, Alex e obligat sa vada abjectia si, asa cum Herr Freud spunea, prin rau se va izbavi. Vede crime, porno „snuff”, oroarea si declinul fiintei umane. La final de film, Alex spune ca-i curat cum doar Cristos poate fi. Filmul lui Kubrick a fost interzis in Anglia.
Trailer, aici.

Salò o le 120 giornate di Sodoma / Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975) Regia: Pier Paolo Pasolini. Cu: Paolo Bonacelli, Caterina Boratto

Pier Paolo Pasolini a fost ucis brutal, in circumstante dubioase, la putin timp dupa premiera filmului. Intr-un interviu, cu o farama de timp inainte sa fie rapus, Pasolini spunea: „Cred ca a te scandaliza este un drept, a fi scandalizat este o placere, si cel care refuza placerea de a fi scandalizat e un moralist.” Noi, oamenii cu morala luminata, intoarcem ochii de la odioasele scene sado-maso din filmul Salò. Insa in inchisorile politice, canonirile si schingiurile erau de-adevaratelea, la fel de sumbre cum vedem in Salò. Republica Salò e condusa de Benito Mussolini si controlata de papusarul cel mare, Germania nazista. In Republica, patru fascisti, fiinte alegorice plamadite in cazanele unde colcaie lutul rau al Domnului – Ducele, Episcopul, Magistratul si Presedintele – nimicesc 9 corpuri marmorate de baieti si fete. In Salò ni se arata tortura, abuz sexual si cazne. Legiunea infernala a celor patru fascisti uzeaza corpurile adolescentilor ca pe niste obiecte. Italia fascista este tinutul „di merda” unde traiesc porcii si scroafele libertine ce-i tin trena lui Papa Benito. Filmul lui Pasolini este interzis in unele tari si in zilele noastre.
Trailer, aici.

Leviathan (2014). Regia: Andrey Zvyagintsev. Cu Vladimir Vdovichenkov, Roman Madyanov, Elena Lyadova, Aleksey Serebryakov

Intr-un orasel rusesc, pe coasta marii Barents, un schelet de monstru marin e depus pe tarmul glacial al Rusiei. Fosila e asemanatoare Leviathanului, balaurul biblic ce provoca eclipsa prin infasurarea inelelor sale in jurul soarelui, cum ziceau anticii. Kolia, dependent de vodca si tata de familie rus are o casa langa tarmul unde monstrul subacvatic a fost azvarlit de mare. Primarul oraselului e corupt, e baron local si exponent burtos al mafiei rusesti. Are portretul lui Vladimir Putin in biroul unde-si duce zilele aruncand zarurile puterii si manevrand afaceri corupte. Acest smecher primar vrea sa-i darame casa lui Kolia, rusnacul de rand. Edilul sef doreste sa-si faca un imperiu, sa investeasca intr-o trebusoara funciara care sa-i deverseze profit in buzunarele de bastan. Kolia se revolta, dar insemnatatea lui e nula. Primarul, om cu frica lui Dumnezeu, merge la prelatul din parohia districtului, mare mahar in Biserica Ortodoxa, si-l intreaba: „Ce sa fac, oare gresesc ca vreau sa daram casa prizaritului Kolia, sa spulber, sa dezbin, sa tai si sa spanzur?” Parintele raspunde: „In fata lui Dumnezeu, nu pacatuiesti.” Pana si Tatal ceresc da decret divin ca-n Rusia latifundiarii sunt absolviti de orice vina. Sotia lui Kolia preacurveste si se sinucide, la final de film. Ramane la sfarsit doar carcasa Leviathanului pe plaja. Ramasita fortei Raului de la obarsia lumii. Politicienii si clericii rusi au vrut sa interzica filmul, dar n-au avut sorti de izbanda. „Leviathan” era multipremiat international, asa ca autoritatilor ruse le-a fost fost dificil sa se impuna.
Trailer, aici.

Antichrist (2009). Regia: Lars von Trier. Cu: Charlotte Gainsbourg, Willem Dafoe

Danezul Lars von Trier face numai filme controversate. La premiera filmului Antichrist de la Cannes, s-a zvonit ca patru spectatori pudibonzi si sensibilosi au lesinat in sala. Lars a fost huiduit, acuzat de perversiune, cinefilii „high-class” au strambat din nasucul lor pudrat, l-au numit diabolic si psihopat. Antichrist e despre raul care apuca tentacular fiintele si le rapune. Antichristul malefic, Raul de la originea lumii, un soi de arhetip, insemineaza femeia din film cu depresie, confuzie, erotomanie si ideea uciderii ritualice a barbatului ei. Femeia e infierata inca de pe vremea cand se desfata in Eden. Stigmatul va fi pus si pe femeia din filmul „Antichrist”. Dezonorat va fi si regizorul Lars von Trier. Tam-tam mare s-a iscat atunci cand cinicul Lars von Trier, tot pe Croazeta, intr-un gest impulsiv si repulsiv pentru jurnalistii furiosi nevoie mare, a zis ca-l intelege pe Hitler. Danezul a incercat s-o dreaga, sa explice care-i faza cu Hitler, ca de fapt nu empatizeaza cu dictatorul, ca el incerca sa dea marturie despre cum Raul poate fi perceput. Juriul cu morala politic corecta de la Cannes l-a stigmatizat, iar el e acum „persona non grata” la Festival. Filmul Antichrist a fost interzis in Franta.

Muzica

Madonna – „Like a Prayer”

Vaticanul a condamnat videoclipul Madonnei, „Like a Prayer”, lansat in 1989, pentru imaginile considerate blasfemice. Folosirea melodiei intr-o reclama Pepsi a generat proteste din partea unor grupuri religioase. Intr-un final, compania Pepsi a decis sa anuleze campania. Iar Papa Ioan Paul al II-lea a incurajat oamenii sa boicoteze concertele din Italia ale artistei, in 1990, la scurt timp dupa lansarea melodiei. De asemenea, Madonna a fost interzisa in Egipt si a intampinat restrictii in Rusia.

Eminem – „The Real Slim Shady”

The Federal Communications Commission (FCC), un fel de CNA american, adica o agentie care reglementeaza comunicatiile radio si tv, a amendat o statie de radio din statul Colorado cu 7.000 de dolari, in anul 2001, din cauza referintelor si temelor sexuale ale piesei „The Real Slim Shady”, chiar daca a fost difuzata in varianta editata („clean version”).

In ciuda faptului ca in Marea Britanie limbajul obscen nu este prohibit, multe statii de radio au refuzat sa introduca in playlist aceasta melodie din cauza limbajului.

Lady Gaga – „Love Game”

Melodia cantaretei de muzica pop Lady Gaga a fost interzisa la radio mai ales pentru unul dintre versuri, considerat scandalos („I want to take a ride on your disco stick”). De asemenea, o alta melodie a vedetei, „Judas” a fost interzisa in Liban. Piesa a fost considerata ofensatoare la adresa crestinismului.

Loretta Lynn – „The Pill”

Melodia „The Pill” („Pilula”) a cantaretei Loretta Lynn, a fost lansata in 1975, cand statiile radio au refuzat sa o difuzeze, din cauza continutului referitor la metode contraceptive, care erau dezaprobate la momentul respectiv.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.