Bogdan Stanoevici, secretar de stat in Ministerul Culturii (MC), a declarat ca se lucreaza la Legea 303/2008 pentru a rezolva problemele de la RADEF si ca spera ca pana la sfarsitul anului sa fie prezentata Parlamentului, afirmand, totodata, ca fosta conducere a regiei a "pus pe butuci" societatea.

Contactat de MEDIAFAX pentru a prezenta punctul de vedere al Ministerului Culturii (MC) in legatura cu situatia de la Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor "RomaniaFilm" (RADEF) - care are datorii de 32 de milioane de lei, la stat si la privat, si, in prezent, nu are nici director general, nici economic, iar angajatii nu si-au primit salariile de mai multe luni -, Bogdan Stanoevici a spus ca Maria Bikfalvi, presedintele Sindicatului Liber RomaniaFilm, impreuna cu fostul director RADEF Marius Iurascu si cu alte persoane din conducerea regiei au "pus pe butuci" aceasta societate de-a lungul anilor, in mod voluntar, "avand grija sa jefuiasca banii statului".

"Toate aceste persoane care au jefuit ani de zile si care acum pozeaza in victime si acuza Consiliul de Administratie si Ministerul Culturii ca nu fac nimic uita ca RADEF-ul a ajuns in aceasta situatie in principal datorita lor", a spus Stanoevici.

Marti, a avut loc o sedinta a Consiliului de Administratie al RADEF, in care membrii CA au discutat despre situatia salariatilor regiei, dar au facut si propuneri pentru viitorul director general al institutiei.

"Noi am cerut sa faca ceva cu noi, pentru ca noi nu mai putem fi functionali incepand cu 1 noiembrie. Acestea nu mai sunt conditii de munca, nu numai pentru noi, ca salariati, desi angajatorul este obligat prin contract sa ne asigure conditii de munca, pentru ca venim si stam in frig, dar vorbim de spectatorul care intra in sala si el vine sa se deconecteze la un film, nu vine sa-si puna paturi pe el sau sa plece bolnav dintr-o sala de cinema. Trebuie sa faca absolut urgent ceva", a spus, pentru MEDIAFAX, presedintele Sindicatului Liber RomaniaFilm, Maria Bikfalvi.

La randul sau, Bogdan Stanoievici a declarat, pentru MEDIAFAX, despre noua echipa formata pentru a rezolva, intr-un fel sau altul, problemele de la RADEF: "Ministerul Culturii a trebuit sa intervina cu noua echipa, din care fac si eu parte. Am lucrat la o ordonanta de urgenta care a fost data pentru a putea numi un Consiliu de Administratie, care nu mai exista. (...) Si cei care au fost in acel CA, vazand felul in care se produceau ilegalitatile, absolut pe fata, fara niciun fel de jena, nu au vrut sa fie partasii unui jaf organizat", a declarat Stanoevici pentru MEDIAFAX.

Citeste si:
Joe Biden, omagiu adus secretarului de stat Madeleine Albright
Joe Biden, omagiu adus...

Acesta a mai spus ca, la RADEF, au fost persoane care "isi umpleau buzunarele cu bani" si altele care "abia isi luau salariile". "Aceasta situatie nu avea cum sa continue, trebuia aplicata legea principala, care a fost marul discordiei pana la urma", a completat secretarul de stat.

Potrivit acestuia, noul Consiliu de Administratie, care este numit de Ministerul Culturii, "este format din profesionisti, din oameni care nu au nicio apartenenta politica si niciun fel de tinichea agatata de coada, ca sa nu poata sa fie contestati de nimeni". Stanoevici a precizat ca acest Consiliu de Administratie, conform politicii Ministerului Culturii si a Guvernului, are scopul de a salva cinematografele si nicidecum de a le ingropa.

Totodata, Stanoevici a mentionat ca noul CA are foarte multe de reparat, printre care rezilierea tuturor contractelor paguboase si recuperarea banilor datorati de terti RADEF.

Citeste si:
Ziua Cinematografelor. Lista sălilor de film care oferă reduceri la...
Ziua Cinematografelor. Lista...

Pe 6 octombrie, membrii Sindicatului Liber RomaniaFilm au anuntat inceperea protestelor publice, acuzand conducerea Ministerului Culturii si pe membrii Consiliului de Administratie (CA) al RADEF RomaniaFilm de "lipsa totala de interes pe care o manifesta in rezolvarea problemelor care persista la regie". Intr-o scrisoare deschisa remisa MEDIAFAX, se spunea ca, in urma numirii in Consiliul de Administratie (CA) a noilor membri, acestia au fost retribuiti initial cu suma de 500 de lei, asa cum erau retribuiti si fostii membri ai CA. "Dupa prima sedinta de CA, acestia si-au majorat retributia lunara la 3.300 de lei, bani pe care-i incaseaza, lunar, in ciuda faptului ca angajatii de la RomaniaFilm nu au primit ultimele 5 salarii", se arata in acelasi document.

Despre aceasta situatie, Stanoevici a precizat ca salariile sunt stabilite conform legii si nu pot fi marite. In plus, secretarul de stat spune ca nici membrii CA nu isi primesc salariile, avand in vedere situatia cu care se confrunta RADEF.

Citeste si:
Monica Pop, după moartea lui Stanoevici: S-a stins din cauza...
Monica Pop, după moartea lui...

"Noi, la Ministerul Culturii, ne luptam sa gasim solutii sa se poata debloca anumite conturi, ca acei bani care inca mai vin de la cei ce platesc inca in mod normal chiriile sau chiar daca nu le platesc la zi le amana, le esaloneaza", a spus Stanoevici, precizand ca acei bani nu pot fi blocati, ci trebuie folositi pentru a se plati salariile. "Ne luptam cu aceasta situatie in care a fost adus RADEF-ul, cu buna stiinta, de fosta conducere. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte. Legea trebuie aplicata, unde-i lege nu-i tocmeala", a mai afirmat Bogdan Stanoevici.

Totodata, Bogdan Stanoevici a mentionat ca Legea 303/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum si pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia are "punctele ei slabe, dar in Ministerul Culturii se incearca gasirea unei formule mai judicioase si mai usor de aplicat".

Citeste si:
Cum să-ți alegi anvelopele de vară în funcție de stilul și nevoile...
Cum să-ți alegi anvelopele de...

"Se lucreaza la aceasta lege si la niste amendamente la Legea 303, pentru a putea aplica o lege care e foarte greu sa o aplici, in momentul in care o primarie nu vrea sau nu poate - din motive financiare - sa ia un cinematograf in administrare. Nu exista niciun fel de posibilitate sa fie obligat un ales local, nu poate fi obligat Consiliul Local sa ia un bun in care trebuie sa bage niste bani pe care probabil ei nu ii au", a spus Stanoevici, precizand ca Legea 303 mentioneaza, printre altele, ca cinematografele trec din administrarea statului in administrarea consiliilor locale.

Intrebat daca exista un termen pana la care ar trebui finalizate amendamentele pentru ca noua lege sa poate fi aplicata, Stanoevici a spus ca se lucreaza la ele, pentru ca este un "subiect complex", in care sunt implicate mai multe departamente - juridic, legislativ - si nu poate spune care ar fi data exacta. "Noi lucram in acelasi timp si la noua lege a cinematografiei, pentru ca si aici sunt foarte multe lucruri de reparat si de facut mai bine. Incercam sa le inglobam pe toate, ca sa nu incarcam Parlamentul cu sapte legi pe acelasi subiect. N-as putea sa va dau un termen, pentru ca nu depinde de mine sau de minister, ci depinde de toate serviciile implicate, vorbim si de justitie, vorbim si de finante, care trebuie sa-si exprime punctul de vedere. Eu sper ca legea sa poata fi prezentata pana in sarbatorile de iarna", a mai spus secretarul de stat.

In plus, Stanoevici a spus ca, in acest moment, la Ministerul Culturii, se lucreaza la un proiect "de mare amploare", "de a crea o retea nationala de cinematografe in care sa se poata difuza film romanesc si film european". "Inca nu exista asa ceva, decat cateva cinematografe care apartin unui grup relativ restrans de cineasti si care, deci, au toate avantajele pe care le implica a avea o sala in care poti sa distribui ce vrei tu, cand vrei tu si cum vrei tu. Toti cineastii au nevoie, populatia are nevoie de cinematografe de cartier, care nu mai exista si noi suntem obligati sa aplicam legea, iar aceasta lege spune foarte clar ca cinematografele trebuie predate", a mai spus Stanoevici.

In ceea ce priveste situatia cinematografelor din Romania, Stanoevici a mentionat ca s-a mai intrerupt alimentarea cu energie electrica la unele, dar s-a rezolvat situatia pana la urma, pentru ca a intervenit Consiliul de Administratie, care a incercat sa le explice celor la care RADEF are datorii ca se incearca refacerea structurii si reesalonarea datoriilor.

"Nu vrem sa bagam in insolventa o societate, ca dupa aia sa fim acuzati ca vrem sa o inmormantam. Nu e cazul. Structura pe care vrem sa o cream demonstreaza tocmai preocuparea, la nivel de Guvern si la nivel de Minister, pentru cinematografele din Romania", a spus Stanoevici.

In acest sens, a dat ca exemplu Cinematograful Gloria, care a fost predat autoritatilor locale de la sectorul 3 al Capitalei, odata cu venirea noului Consiliu de Administratie. "Un cinematograf in care se va face exact ce scrie la lege, ba chiar mai mult, ceea ce-mi doresc eu sa se intample in toate cinematografele care vor fi predate, anume centre multiculturale, in care se dau filme, se fac spectacole de teatru, spectacole pentru copii, expozitii si aceste cinematografe sa fie in cartier", a mai spus Stanoevici.

De asemenea, Bogdan Stanoevici a vorbit despre concursul pentru ocuparea postului de director general al RADEF, dupa ce Mihail Tintea si-a dat demisia pe 24 septembrie, precizand ca, in urma inscrierilor, CA a ales doi candidati, ale caror dosare au corespuns criteriilor cerute: Maxim Meca, fost director al RADEF, si Adrian Mironescu, fost secretar de stat, fost prefect. Acestia vor da interviuri, iar, daca vor corespunde criteriilor cerute de CA, se va alege noul director general.

Totodata, Bogdan Stanoevici a spus ca nu este adevarat ca el ar vrea sa distruga cinematografele, asa cum se vehiculeaza, scrie MEDIAFAX.

"(Se spune ca, n.r.) Stanoevici vrea sa distruga cinematografele, ca si cum un actor - pentru ca asta imi e meseria - ar putea sa-si doreasca chestia asta. Este total stupid. Dar si daca as vrea lucrul asta, nu am cum, pentru ca eu nu am niciun fel de putere, nici legala, nici administrativa, nici de alt ordin asupra CA-ul. CA-ul este singurul in masura sa decida pentru binele societatii", a spus Stanoevici.

Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor "RomaniaFilm" (RADEF) are datorii de 32 de milioane de lei, la stat si la privat, si, in prezent, nu are nici director general, nici economic, iar angajatii nu si-au primit salariile de mai multe luni.

Mihail Tintea a fost inlaturat din functia de director general al RADEF in mai 2007, fiind considerat, in urma unor controale ale Ministerului Culturii, responsabil de managementul defectuos al regiei si de neexploatarea corespunzatoare a cinematografelor din administrare, ceea ce a dus la scaderea veniturilor institutiei. Ulterior, el a depus o actiune in instanta impotriva Consiliului de Administratie al regiei, cerand reintegrarea in functie.

Mihail Tintea a solicitat sa fie repus in functia de director general al RADEF RomaniaFilm si sa i se plateasca drepturile de care ar fi dispus in perioada suspendarii contractului sau individual de munca, dupa solutia definitiva pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe 13 septembrie 2012.

Dupa inlaturarea lui Tintea, in 2007, Ministerul Culturii l-a numit la conducerea regiei pe Maxim Meca, fapt care, la vremea respectiva, a generat numeroase proteste ale sindicalistilor RADEF.

Meca a fost apoi inlocuit de Marius Iurascu, care a condus RomaniaFilm din 18 iunie 2009. Pe 5 martie 2012, Iurascu a fost numit de premierul de la momentul respectiv, Mihai Razvan Ungureanu, in functia de secretar de stat in Ministerul Culturii. Atunci, Iurascu s-a suspendat din functia de director general al RomaniaFilm pe perioada mandatului sau de secretar de stat la Ministerul Culturii. Conducerea interimara a RomaniaFilm a fost preluata de Marcel Negruti, directorul economic al regiei. Pe 4 mai 2012, Iurascu a demisionat insa din functia de secretar de stat la Ministerul Culturii, revenind la conducerea RADEF.

Mihail Tintea a preluat din nou functia de director general al RADEF de la 1 iulie anul acesta.

Regia Autonoma a Distributiei si Exploatarii Filmelor "RomaniaFilm" (RADEF) este o regie autonoma in subordinea Ministerului Culturii, nesubventionata de la bugetul de stat, care a reabilitat, modernizat si digitalizat, in doi ani ai echipei de management conduse de Iurascu, cinematografele "Republica" din Cluj (care a primit denumirea "Florin Piersic"), "Patria" din Ploiesti (care astazi se numeste "Premiera"), a reabilitat sala "Europa" din Bucuresti (care se afla in circuitul Europa Cinema), a digitalizat sala "Patria" din Craiova si a deschis cinci sali de Caffe Cinema 3D, in Bucuresti, Ploiesti, Calarasi, Turnu Severin si Craiova. In prezent, si alte sali de cinema din reteaua RomaniaFilm sunt in curs de modernizare, potrivit RADEF.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.