„Metallistii“ sint programati pe 26 iulie, la Romexpo. Tot la vara, romanii amatori de concerte live vor avea parte si de Linkin Park, Judas Priest si Gwen Stefani.

Dupa ce anul trecut si-a facut de cap cu Alice Cooper si Marilyn Manson, „metalul“ va suna live si in acest an in Romania. In asteptarea concertului Iron Maiden, batut deja in cuie pentru 4 august, fanii genului vor avea parte de un alt nume mare: Metallica. La distanta de aproape 9 ani de la concertul sustinut pe Stadionul National, James Hetfield&Co, revin la Bucuresti. Legendara trupa americana va sustine un concert pe 26 iulie, probabil la Romexpo, dupa cum anunta Metalhead.ro. Desemnata Band of 2007, pe 1 noiembrie, la München, in cadrul European Music Awards, Linkin Park va ajunge, de asemenea, in Capitala in aceasta vara, locul urmind a fi stabilit in citeva saptamini.

Cap de afis in cea de-a patra zi a Festivalului B’ESTFEST, dedicata exclusiv rockului, Judas Priest s-a format in 1970, la Birmingham. Dupa ce au trecut prin numeroase schimbari de componenta, britanicii se vor alinia la Bucuresti in formula care i-a consacrat: Glenn Tipton (chitara), K.K. Downing (chitara), Ian Hill (bas), Scott Travis (tobe) si Rob Halford (voce). De-a lungul celor peste trei decenii, Judas Priest a lansat 15 albume de studio, 4 live si numeroase best-of-uri. Trupa a influentat generatii intregi de artisti, fiind admirati de milioane de fani.

Cu Iron Maiden si Judas Priest in playlistul din aceasta vara, criticul muzical Ioan Big are toate motivele de bucurie. „Judas este una dintre putinele trupe care au reusit sa-si gaseasca o identitate extrem de puternica intr-un curent animat pe parcursul anilor de foarte multi meteoriti. Au o identitate care ii face imposibil de confundat“, le contureaza Ioan Big aura pentru Cotidianul. „Bun prieten cu ei“, dupa cum se recomanda, Lenti Chiriac, un alt critic al genului rock, sta cu ochii pe trupa sa preferata de aproape 30 de ani. „I-am vazut de trei ori pina acum: prima data la Praga, in ’98, apoi la Budapesta, si ultima data la Sofia, acum trei ani. In plus, o sa-i mai vad si in iunie, in Germania“, isi lauda performanta realizatorul de la Radio3net. Lenti Chiriac isi aduce si acum aminte de rivalitatea metalelor care ii punea fata in fata pe fanii Judas si pe cei Maiden: „In anii ’80 era nebunia dintre Judas si Maiden, la fel cum e acum cea dintre Coca-Cola si Pepsi sau dintre Dinamo si Steaua. Mergeam la berarie, la Cina, iar la o masa eram numai cei cu Judas, iar la alta erau numai cei cu Maiden“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.