Mihaela Radulescu ciopleste in piatra si a deprins arta olaritului de la un mester de la Muzeul Satului. Sandra Stoicescu sculpteaza si ea, Mircea Radu e topit dupa fotografie, iar Lucian Mindruta dupa „butoane“. Andreea Esca a cochetat cu pictura, iar Cristi Tabara s-ar reapuca si miine de muzica, daca timpul i-ar fi prieten.

„Pasiunea pentru sculptura ma urmareste de ani buni, dar m-am limitat doar la a admira, prin marile muzee ale lumii, sculpturi celebre... Ani in sir mi-am tot spus ca mi-ar placea sa pot face, la rindul meu, o piatra sa capete forma, gind, emotie, dar n-am avut curajul sa incerc. Nici nu stiam de la ce sa incep. Dupa niste ani, mi-am spus ca nu vreau sa ajung la batrinete adunind frustrari si rateuri, ci incercari, daca nu realizari, chiar si in zona pasiunilor. Asa ca, fara nici o pretentie de artist, m-am apucat sa modelez lut, ca si cum trebuia sa invat mai intii alfabetul formelor. Mi-au iesit citeva chestii dragute, le pastrez prin casa, dar nu ma laud cu ele, ca nu au perfectiunea celor facute de artistii populari, de exemplu. De altfel, roata olarului am capatat-o prin Muzeul Satului si „ucenicia“ mi-am facut-o cu unul dintre artistii lor“, ni se destainuie Mihaela Radulescu.

Intre timp, s-a apucat de cioplit in piatra, „cu daltita si ciocanul“. „Cu lemnul inca nu m-am imprietenit... N-am reusit sa fac nimic grozav pina acum, de-aia nici nu-mi da prin cap sa fac vreo pirueta publica prezentindu-mi 'capodoperele>>. Am mai degraba un colt din gradina, sub un foisor, unde imi tin ustensilele, piatra si roata de olarit.“ Mihaela se joaca doar de-a sculptura, nu se ia in serios. „Vreau doar sa-mi zimbesc, in timpul meu liber... Nu e un moft, o fita sau o dambla, e o joaca de om mare. Am nevoie sa ma joc si in afara orelor de joaca cu fi-miu, am nevoie si de libertatea de a face tot ce-mi trece prin cap sau prin suflet. N-am o viata mondena, nu ies din casa decit la emisiune, la filmari sau la evenimente caritabile - si nu e o apucatura recenta, ci de vreo noua ani... Dramul de timp liber, cind am liber chiar si de la copil, fiindca doarme sau e la gradinita, e comoara in care tot investesc mici bucurii - sculptez, citesc, scriu, vad filme, adica ma completez. Cind transform un bolovan intr-un inger cu aripile deschise ma bucur, zimbesc, simt ca traiesc... Asta-i tot.“