Cuplul Elena Basescu - Andrei Hrebenciuc nu a rezistat prea mult. Surse din anturajul celor doi ne-au confirmat ieri ca ei s-au despartit, cel putin temporar. Ruptura ar fi survenit in urma cu mai mult de doua saptamani, dupa o cearta mai aprinsa. Elena si Andrei au decis atunci sa se desparta pentru o perioada. Se pare insa ca sansele pentru ca tinerii sa redevina iubiti sunt foarte mici.
Cauzele crizei din interiorul cuplului tin mai mult de presiunea care s-a pus tot timpul asupra celor doi. Pe de-o parte, Traian Basescu se afla intr-un razboi politic deschis cu Viorel Hrebenciuc, iar relatia fiicei sale cu fiul PSD-istului nu i-a picat deloc bine. Mai mult, impacarea 'socrilor', pe care toata suflarea politica o astepta, nu a avut loc. Ba din contra, conflictul dintre cei doi a degenerat.
Se pare ca fiica presedintelui a fost cea care "i-a dat papucii"
Pe de alta parte, prietenii lui Hrebenciuc jr nu au acceptat-o pe Elena in cercul lor. Presa a scris ca ei l-au sfatuit inca de la inceput pe Andrei sa scape de mezina presedintelui, pentru ca e 'fitoasa si ingamfata'. Daca initial parerea acestora nu a contat prea mult pentru Andrei, care, se pare, a fost foarte indragostit de Elena, pe masura ce au aparut neintelegerile dintre ei, a inceput sa le dea dreptate celor din anturaj. Una peste alta, se pare ca tot Elena este cea care 'i-a dat papucii' acestuia.
S-au despartit!
Lovitura de teatru in lumea mondena: Elena Basescu s-a certat cu Andrei Hrebenciuc. Cel putin asa sustin apropiatii cuplului, care spun ca o impacare prea curand este destul de putin probabila. Conform acestora, cei doi nu mai sunt impreuna de mai bine de doua saptamani.
Sursa: Libertatea
Libertatea - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "S-au despartit!":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
ma bucur si nu ma bucur
(6 comentarii, 288 vizualizari)
ma bucur ca s-au despartit pt ca fiul lui hrebengiuc nu era chiar barbatul ideal pentru elena basescu. nu ma bucur pt ca probabil nu s-a bucurat nici ea. sunt convinsa insa ca va gasi un barbat...
_
(1 comentariu, 209 vizualizari)
