Nu o data a avut curajul sa declare lucruri pe care altii le considera rusinoase sau periculoase si le tin "sub pres". De data asta, intrebata cu ce animal l-ar asemana pe Traian Basescu, Mihaela ne-a declarat ca-i este imposibil sa-l compare pe presedinte cu un animal, nu pentru ca l-ar aprecia din suflet, ci, dimpotriva, pentru ca nu cunoaste nici un animal care sa fie capabil sa adreseze unei femei cuvintele "dulci" cu care Basescu a "alintat-o" pe ziarista de la Antena 1.
Relaxandu-se, mai apoi, Mihaela ne-a marturisit ca are prostul obicei de a nu raspunde cu orele la telefon, nici macar prietenilor, si ca atunci cand era mica isi dorea sa devina scriitoare de romane politiste. Mihaela si-a amintit si despre cum a inceput povestea de dragoste dintre ea si Stefan Banica jr.
Proaspat premiata pentru frumusetea spiritului, Mihaela Radulescu a vrut parca sa ne arate ca isi merita cu prisosinta distinctia primita la Gala Pantene Beauty Awards. Ne indeamna sa observam mai degraba calitatile celor din jur si sa incetam sa-i mai barfim, dar, totodata, isi arata supararea vizavi de gestul lui Traian Basescu, acela de a jigni o ziarista cu deja celebrele "vorbe de alint".
Marturiseste ca este inca topita dupa actorul ei preferat, Gabriel Byrne, si ca, intr-o viata viitoare, i-ar placea sa fie barbat. Cel mai prost obicei pe care il are este acela ca raspunde la telefon doar atunci cand are chef. Spune despre sotul ei, Elan, ca este cel mai sexy cand merge cu motocicleta sau cand se joaca cu Ayan si isi aminteste de inceputul relatiei sale cu Stefan Banica jr.
- Se spune ca fiecare om aduce cu un animal. Cu ce animal crezi tu ca seamana Traian Basescu?
- Sa-l compar pe presedinte cu un animal?! Mi-e greu, mai ales dupa intamplarea cu "pasarica" si "tiganca...". Nu stiu nici un animal care ar jigni o femeie in felul acesta...
- Ce-ti doreai cel mai mult cand erai mica?
- Sa cresc mare mai repede, ca sa-mi pot certa si eu parintii! Asta, in prima etapa a dorintelor, abia apoi mi-am dorit sa devin... scriitoare de romane politiste! Ceva-ceva tot s-a implinit, nu? N-am scris o carte politista, dar am scris o carte si ma bucur ca se citeste... Si cel mai mult ma bucur ca prin aceasta carte ii ajut si pe altii. Toate fondurile obtinute din vanzarea cartii le donez organizatiei caritabile "United Way", al carei ambasador pentru Romania sunt de ceva vreme.
- Care a fost cea mai proasta slujba pe care ai avut-o?
- N-am avut slujbe proaste. Sunt o perfectionista si tot ce aveam de facut, faceam din tot sufletul. Am avut norocul sa aleg intotdeauna ce vreau sa fac si chiar daca am avut si slujbe prost platite, n-aveam alt motiv sa ma plang de ele. Cea mai trista slujba e, pana la urma, somajul. Am avut si astfel de perioade si atunci mi-a fost cu adevarat greu, pe toate planurile.
- Ce i-ai face lui Gabriel Byrne daca l-ai prinde?
- Mi-e frica sa ma gandesc! Sunt la fel de topita dupa el, chiar cu stirea sotului, care rade de mine si de reactiile mele cand vedem impreuna filme cu acest actor!...
- Ce sau cine ti-ar placea sa fii intr-o viata viitoare?
- Barbat! As incerca si aceasta abordare a vietii.
'Mi-a crapat fusta påna la chiloti, in emisiune>>
- Care e cea mai mare balba pe care ai spus-o la TV?
- Daca nici macar "Carcotasii" n-au gasit una notabila, inseamna ca n-am prea avut, nu? Am mai incurcat numele unor invitati, dar numai acolo unde era vorba de persoane necunoscute. Intamplari in direct, insa, am avut o multime. Memorabila ramane cea de la PRO TV, cand prezentam "Steaua ta norocoasa" si mi-a crapat fusta pana la chiloti in momentul in care m-am asezat pe scaun.
Telespectatorii n-au putut vedea "privelistea", dar invitatul meu, domnul Ion Tiriac, era siderat si nu reusea sa ma priveasca in ochi. La pauza, mi-am capsat rochia cu un capsator pentru hartie, pentru ca n-aveam timp sa o cos si nici n-aveam alta de rezerva. Nu m-am mai asezat pe scaun toata emisiunea si, de atunci, m-am invatat minte si am intotdeauna o rochie de rezerva la orice emisiune in direct.
Mihaela Radulescu, despre presedinte: 'Nu stiu nici un animal care ar jigni o femeie in felul acesta'
Gazda „Duminicii in familie“, Mihaela Radulescu, este cunoscuta pentru sinceritatea ei dezarmanta
Sursa: Gardianul
Gardianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Mihaela Radulescu, despre presedinte: 'Nu stiu nici un animal care ar jigni o femeie in felul acesta'":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
mihaela n-a inteles nimic
(19 comentarii, 769 vizualizari)
aceasta tzatza moldoveanca cu pretentii fara acoperire n-a inteles nimic din cursa pe care i-a intins-o voiculescu presedintelui. atat poate, atat spune - si nu asta e problema. problema e: cum ar...
o nesimtita
(10 comentarii, 756 vizualizari)
moldoveanva, dar cati dintre voi ar reusi o emisiune in direct?
(5 comentarii, 511 vizualizari)
in nici un caz asa...
(1 comentariu, 502 vizualizari)
tocmai ea???
(4 comentarii, 496 vizualizari)
cata profunzime...
(1 comentariu, 440 vizualizari)
de fapt eu n-am inteles ...
(2 comentarii, 421 vizualizari)
mihaela a scris o carte si se bucura ca se citeste...
(1 comentariu, 340 vizualizari)
a exagerat
(1 comentariu, 335 vizualizari)
ei mai lasa-ma draga mihaela!!!!
(2 comentarii, 327 vizualizari)
sa o dam in judecata si pe ea
(1 comentariu, 320 vizualizari)
da alte animale
(1 comentariu, 280 vizualizari)
cum il mai poate suprta ca patron pe felix motanul?
(1 comentariu, 279 vizualizari)
ipocrizie
(1 comentariu, 272 vizualizari)
femei..
(1 comentariu, 258 vizualizari)
mihaela e femeie in final
(1 comentariu, 253 vizualizari)
asta e mediocritatea
(1 comentariu, 222 vizualizari)
se cunoaste ca lucreaza la antena 1
(1 comentariu, 218 vizualizari)
