In Venetia, a vrut neaparat sa ajunga pe insulele din laguna, dar a evitat-o pe cea unde se afla cimitirul. "A fost foarte obositor pentru ca ne-am propus sa vedem tot ce se putea vedea, chiar daca la Venetia, de exemplu, am mai fost si anul trecut, fiind unul dintre orasele mele preferate. Am facut pe jos sute de kilometri, dar nu m-am vaitat un minut. Cel mai frumos oras dupa Venetia si singurul unde m-as mai duce cu foarte mare placere este Florenta.

Este mult mai linistit decat Roma si mult mai cochet. Aproape fiecare casa, fiecare magazin are propriul stil, in timp ce bisericile sunt, in stilul local, cu marmura alba si verde. La Roma, unde am petrecut cinci zile, am fost, evident, la Fontana di Trevi, unde am aruncat si eu un banut si mi-am pus o dorinta. Am fost surprinsa sa constat cat de mare era aglomeratia in jurul fantanii... ma asteptam sa fie mai liniste. Pentru ca mi s-a spus ca este un act de mare curaj sa mergi cu metroul in Roma, evident ca nu am ratat ocazia de a afla ce i-a speriat intr-atat pe unii calatori in orasul celor sapte coline.

Este foarte aglomerat intr-adevar si este un adevarat vacarm. Ca sa nu mai punem la socoteala si cersetorii, din pacate, majoritatea romani... Am fost la Pantheon, care este o adevarata bijuterie arhitectonica, cu acea cupola neacoperita, si cu pardoseala ingenioasa, am fost in Piata Venezia (unde am prins un miting al taximetristilor), la Colosseum, la Columna lui Traian, in Piata Poporului, la Biserica Sfanta Maria, Piata Navona, Galeria Borghese.

Am vizitat Muzeul Vaticanului si Catedrala San Pietro. La Muzeul Vaticanului, m-a impresionat traversarea sirului de sali ornate cu tapiserii si picturi, printre care si celebra Scoala din Atena a lui Rafael.

La fel cum am fost emotionata sa vad unele dintre marile capodopere ale omenirii, adunate in Galeria Borghese - lucrari celebre ale lui Bernini, Caravaggio, Rubens sau Tizian. Acest sentiment coplesitor m-a mai incercat doar in Luvru. Desigur, nu am evitat nici cofetariile. Cum sunt mare amatoare de inghetata, evident ca am testat inghetata lor cu fructe de padure, care este un deliciu.
La Pisa, am vizitat celebrul turn, dar si tot complexul muzeal din jurul lui. Locul care mi-a ramas cu adevarat in minte a fost Baptisarium-ul, unde am indraznit sa fac cateva vocalize pentru a testa una dintre calitatile care face celebra aceasta cladire - acustica iesita din comun. Ghidul ne-a spus ca in Baptisarium vocea este multiplicata si-ti lasa senzatia ca se aud mai multe. M-am convins ca asa este'', ne-a marturisit Iuliana.

Citeste si:

Oana Frigescu s-a confruntat cu Mama natura in Elvetia

Oana Frigescu, prezentatoarea matinalului ''Viata dimineata'' ce se difuzeaza la B1 TV, si-a petrecut vacanta impreuna cu sora ei, Alexandra, in Elvetia. "Nu am vazut niciodata o imbinare mai frumoasa a muntelui cu marea ca la Lugano, nu am intalnit nicaieri oameni mai educati si mai meticulosi ca elvetienii si pot spune, acum cu zambetul pe buze, ca nu am mai intalnit o clima atat de pretentioasa niciunde in lume". Cea care le-a dat cele mai multe batai de cap a fost... Mama natura.

Fetele habar nu aveau ca in aceasta tara temperaturile variaza extrem de mult si s-au trezit astfel, de la 30 si ceva de grade la plecarea din Romania, la 8-9 grade si ploi torentiale acolo. Si paguba nu ar fi fost atat de mare daca turistele nu ar fi plecat de acasa cu vestimentatia de vara: pantaloni scurti, tricouri si pantofi de vara. Dupa ce au facut frigul doua zile, pentru ca au ajuns la Zurich sambata, iar in week-end toate magazinele sunt inchise au dat iama prin magazine si s-au razbunat dupa frigul pe care il indurasera. Fetele au plecat victorioase spre Lugano, una dintre cele mai frumoase statiuni, aproape de granita cu Italia.

Nu mica le-a fost insa surprinderea cand la destinatie termometrele indicau nici mai mult nici mai putin de 26 de grade. ''Drumul pana la Lugano si orasul in sine sunt de o frumusete rara. Am trecut prin Alpi si prin cel mai lung tunel din Europa, celebrul Sf. Anton care are o lungime de 17 km, si am gasit la destinatie un oras minunat, cu o arhitectura impresionanta'', ne-a marturisit vedeta B1.