După ce s-a pus pe toate fețele problema fetelor inteligente care rămin nemăritate, Teo a considerat că este absolut necesar să vorbească despre femeia la volan. Și a invitat in emisiune femei care posedă carnet de conducere. Să spună: din cite incercări l-au obținut, dacă injură la volan și dacă le-a trimis cineva la cratiță. Cineva, adică vreun mascul, că femeile nu-și adresează astfel de complimente una alteia! Gina Pistol nu a luat examenul "din prima", a picat sala. Teo a sărit imediat: "Să știi că numai fetele deștepte pică la sală!". Prietenii știu de ce… Nicoleta Luciu s-a interesat dacă iți trebuie carnet separat pentru condus pe dreapta și toată lumea a liniștit-o că da - in general, nimeni nu o contrazice pe Luciu. Mai ales intr-o zi in care fata este foarte bine documentată: "Cind iți dă cineva prioritate, trebuie să saluți… masculinește".

Din 21 ianuarie, la Prima TV se va difuza un nou show. Se va numi "Serginio". Să ne amintim că la Prima mai există "Monica" și "Kensky". Ne intrebăm pe cind vor apărea "Ronaldo" sau "Rivaldo".

La "Canalul de știri" (Antena 1), Ovidiu Uscat sare ca mingea prin studio, intrebind toți telespectatorii care dau telefon dacă ninge prin țară. Ii sare in ajutor Trofin, care a primit un e-mail: "Auzi, că la Piriul Rece zăpada e de-o juma’ de metru. Așa zice corespondentul". Atit i-a trebuit Evei: "Cind e vorba de mărime, bărbații exagerează intotdeauna". Oare emisiunea asta este matinal-matinal sau e, de fapt, o reluare a unui show de noapte prevăzut cu bulină?!

Citeste si:

La matinalul televiziunii dedicate folclorului, Favorit, toată lumea e imbrăcată in costum tradițional popular. Moderatoarea e infofolită in ii și fote, dar coafată și machiată după ultimele trenduri importate de la Paris. Invitata ei, o tinără cintăreață de cintece maramureșene, o fată care n-a implinit incă 18 ani, povestește despre cintecele sale in care predomină dorul, dorul de casă, dorul de natură, dorul de primăvară... "Ai și tu un dor ascuns, un dor numai al tău?", o interoghează gazda emisiunii, iar juna folcloristă, impachetată la rindu-i in costum maramureșan, cu maramă și opinci in picioare, clipește din genele date gros cu mascara, pleacă pleoapele inecate in fard sidefat, iși mușcă buzițele glazurate cu gloss și spune ca Britney Spears: "Ooops!". Moderatoarea pricepe c-a atins un punct nevralgic și o consolează: "Lasă, după ce o să-mplinești 18 ani, o să poți vorbi despre asta pe toate drumurile!". De parcă pină-n virsta majoratului ar fi ilegal să te indrăgostești! Dar... Ooops!

Intr-o emisiune transmisă de TVR Timișoara, inventatorul unei mașini declară că nu-i plac nici un fel de creații ale altora. "Nu-mi place nimic din ce e gata făcut decit femeile cu care mă intilnesc eu. Ce-mi place imi fac singur... Bine, n-o să m-apuc acuma să fac eu o femeie gonflabilă, dar restul fac eu...". Vorba ceea, ce-ți faci cu mina ta...