Din 2001, de cand s-a stabilit in Bucuresti, Calin Goia, vocalistul trupei Voltaj, se ocupa de soarta a doi copii, frate si sora, ramasi fara parinti, care locuiesc in acelasi bloc cu vedeta, in cartierul Militari. Baiatul, pe numele sau Doru, a lucrat o perioada la firma trupei, "Voltmedia", insa, din cauza unor probleme medicale, a trebuit sa renunte la munca fizica. Recent, sora lui Doru, Ana (17 ani), se ocupa, la initiativa lui Calin, de treburi administrative la birourile firmei sus amintite.

"Stiu sa pretuiasca banul si au invatat bine aceasta lectie. De aceea, fac eforturi sa-si creeze un rost profesional in viata", marturiseste vecinul samaritean al orfanilor. Ocazional, Calin se ocupa si de aprovizionarea alimentara a adolescentilor.