Trupa Rolling Stones va incepe la 27 mai 2006, la Barcelona, un turneu european cu 32 de concerte in 20 de tari. Periplul european face parte din turneul mondial al trupei, care a inceput la Boston, la 21 august 2005. Printre orasele europene unde Rolling Stones va canta se numara Bruxelles (1 iunie), Paris (3 iunie), Varsovia (18 iunie), Viena (20 iunie), Belgrad (2 iulie), München (16 iulie), Amsterdam (30 iulie) si Londra (20 august). Dupa ce si-au inceput turneul mondial, Mick Jagger, Keith Richards, in varsta de 61 de ani, Ron Wood, de 58 de ani, si Charlie Watts, de 64 de ani, au lansat in luna septembrie un nou album, "A Bigger Bang".