Conform modelelor prezentate pe scena de la Intercontinental, anul viitor se poarta haine stralucitoare, transparente, viu colorate si... femeia beata. In aceeasi seara a fost desemnata si castigatoarea Top Model Romania 2005, care, conform traditiei impamantenite anul trecut, este nimeni alta decat iubita actuala a lui Irinel Columbeanu.

Anul trecut Festivalul a fost dominat de Blanche, iubita blonda din Suceava a lui Irinel Columbeanu. Anul acesta regina festivalului a fost Monica Gabor, actuala iubita a miliardarului. Ca si Blanche, Monica s-a bucurat de cele mai multe iesiri pe podium aproape la toate colectiile si de cel mai mare premiu, un BMW, dar si un contract cu o agentie de modeling din afara, prin care-i sunt garantate aparitii in prezentarile Versace.

Dintre zecile de colectii care au fost prezentate pe scena in cele patru zile de spectacole, cele mai aplaudate au fost Ingrid Vlasov, Catalin Botezatu, Casa de Blanuri MG - cea mai scumpa si cea mai pazita colectie, Dorin Negrau, Rossi Barbarossa, Mexton, George Hojbota. Colectia lui Botezatu, revenit miraculos dupa un infarct, a fost caracterizata de culori tari, modele gipsy, dar si altele inspirate din moda anilor ‘60. El a incheiat prezentarea cu un manechin care a iesit impleticindu-se, cu un pahar in mana, pe melodia "I love you Mr. President".

Vedetele prezente in sala s-au calcat pe picioare pentru a obtine un loc mai bun si chiar s-au certat intre ele incercand sa para cat mai destinse si zambitoare cand fotografii imortalizau momentul. Asa se face ca Mihai Albu a plecat in prima seara cu sotia inca de la inceputul spectacolului, Alin Galatescu a fost dat afara de bodyguarzi, Peter Imre a fost nevoit sa se refugieze langa Tridente, ocazie cu care a legat rapid o "prietenie" cu sora uneia dintre cantarete, iar cativa designeri au ramas fara locuri, urmarind spectacolul in picioare. Locurile cele mai bune au fost ocupate de Steven Seagal si prietenii lui, Irinel Columbeanu, Catalin Botezatu, Mihaela Tatu, Sorana si Claudiu Patrascu, Lili Sandu, Zina Dumitrescu.

Citeste si:

Monica Gabor castigatoarea Top Model Romania, a primit premiul chiar de la Steven Seagal, dupa ce a facut furori in a treia seara cand s-a prezentat pe scena goala intr-o rochie foarte transparenta. La fel de apreciate au fost si verisoara Alexandrei Dinu, Maria Movileanu, care a defilat pe podium la cateva colectii, Nicoleta Gaburici, dar si vedetele care au aparut pe podium in prezentari: Julia si Claudia de la Sexxy, Ionut Iftimoaie, Cristina Cioran, Gina Pistol si Anna Lesko. Seara s-a terminat dupa ce castigatoarea a coborat in fata hotelului impreuna cu iubitul ei, Irinel Columbeanu, pentru a intra in posesia luxosului BMW seria 1.

Monica, iubita lui Irinel Columbeanu, are 19 ani, e eleva in clasa a XII-a la un liceu de informatica din Bacau, are dimensiuni perfecte - 90/60/90, la o inaltime de 1,79 m, vorbeste engleza si franceza si va prezenta pe podiumurile de la Milano pentru Versace.

Premiile festivalului

* Cel mai bun make-up artist: Mirela Vescan;
* Cel mai bun Hair-stilist: Alina Cartu;
* Cel mai bun fotograf de moda: Marius Baragan;
* Cel mai bun stilist: Laura Lazar;
* Cea mai buna coperta de revista: Tango;
* Cea mai buna emisiune de moda: "Stilul Oana Cuzino";
* Cea mai activa agentie de moda: Transilvania Fashion;
* Cel mai bun model debutant: Monica Gostianu;
* Cel mai bun model masculin: Daniel Ciobanu;
* Cel mai bine cotat model feminin: Diana Dondoe;
* Premiu de excelenta: Zenovia Mateescu si Zina Dumitrescu;
* Premiul pentru tineri designeri: Cristina Dinca;
* Cel mai bun designer de accesorii: Mihai Albu;
* Cel mai bun designer de avangarda: George Hojbota;
* Cel mai bun designer de pret-a-porter: Laura Olteanu;
* Creatorul anului: Catalin Botezatu