Solistul formatiei Maroon 5 si membru al juriului in emisiunea The Voice s-ar putea sa apara in serialul American Horror Story.

Momentan intelegerea se afla in etapa de negocieri, iar creatorul serialului, Ryan Muprhy (Glee, Pe Muchie de Cutit), il vrea neaparat pe Levine in serialul sau. Acesta ar fi primul rol intr-un serial pentru Adam Levine.

Levine ar interpreta un personaj contemporan, care face parte dintr-un cuplu foarte important pentru povestea sezonului II, potrivit thr.com. Banuim ca vor fi milioane de oferte din partea fanelor pentru a interpreta cealalta jumatate a cuplului.

American Horror Story este un serial atipic, din moment ce actori din sezonul I se vor intoarce periodic pentru a interpreta cu totul alte roluri. Este putin cam greu de urmarit, dar astfel putem zice ca este un serial perfect pentru Adam Levine, despre care nu stim daca are vreun talent actoricesc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.