Exista vedete pentru care milioanele de dolari continua sa curga chiar si dupa moarte. Revista "Forbes" a realizat un clasament al vedetelor din toate timpurile care isi mentin cota de popularitate si care continua sa castige cel putin cinci milioane de dolari pe an.

Rege dupa moarte: Elvis Presley a castigat anul trecut 40 de milioane de dolari. Regele rock-and-roll-ului a murit in 1977, la 42 de ani, dar fiica lui, Lisa Marie Presley, continua sa incaseze cecuri consistente de pe urma biletelor de intrare la Graceland, a licentelor si albumelor.

Snoopy, un personaj de milioane: Charles M. Schulz este creatorul lui Snoopy, personajul de desene animate, si a facut, prin urmare, anul trecut 35 de milioane de dolari. Peste 2.400 de publicatii din intreaga lume au cumparat licente si continua sa publice benzi desenate cu acest personaj.

Stapanul inelelor: J.R.R. Tolkien a castigat anul trecut 23 de milioane de dolari din cartile vandute, desi ar fi trebuit sa mai ia 700 de milioane de dolari de la producatorii seriei "Stapanul inelelor", realizate dupa romanele sale. Procesul este inca pe rol, dar, intre timp, se pun bazele unui alt film despre "hobbiti".

Beatles, formula magica: John Lennon a murit in urma cu 25 de ani, dar numai anul trecut sotia si cei doi fii ai sai s-au mai imbogatit cu 21 de milioane de dolari. Majoritatea veniturilor provin din vanzarile albumelor trupei "The Beatles", o noua versiune a melodiei "Let It Be" vanzandu-se anul trecut in peste cinci milioane de exemplare. George Harrison a murit, in 2001, de cancer, la varsta de 58 de ani. El a castigat insa 7 milioane de dolari numai in ultimul an, pentru ca un sfert din veniturile incasate pentru fiecare album "Beatles" intra in conturile sotiei si fiului sau, iar anul trecut s-au vandut peste noua milioane de exemplare.

Povestea succesului: Theodor "Dr. Seuss" Geisel a murit in urma cu 14 ani, dar continua sa vanda milioane de carti anual. In cei 18 milioane de dolari castigati in ultimul an este inclus si procentul de 5a din profiturile incasate de filmele "Pisica" si "Grinci a furat Craciunul", ale caror scenarii sunt adaptate dupa romanele sale.

Imagini Monroe: Marilyn Monroe a murit in 1962, la 36 de ani, si si-a lasat toata averea profesorului de actorie Lee Strasberg, a carui sotie detine acum controlul intregii "comori". Anul trecu, ea s-a imbogatit cu inca 8 milioane de dolari de pe urma folosirii imaginii actritei pentru vanzarea a sute de produse, de la valize la masini.

Citeste si:

Elvis Presley mort in 1977 40 mil/an
Charles M. Schulz mort in 2000 35 mil/an
J.R.R. Tolkien mort in 1973 23 mil/an
John Lennon mort in 1980 21 mil/an
Theodor Geisel mort in 1991 18 mil/an
Marilyn Monroe moarta in 1962 8 mil/an
George Harrison mort in 2001 7 mil/an
Irving Berlin mort in 1989 7 mil/an
Bob Marley mort in 1981 7 mil/an
Richard Rodgers mort in 1979 6,5 mil/an

Milioane de consolare

James Dean, prea "sarac" pentru Top 10
Desi nu s-au calificat in primele zece locuri ale clasamentului, veniturile inregistrate de alte vedete, precum Jimi Hendrix, James Dean sau Frank Sinatra, sunt egale sau chiar depasesc cinci milioane de dolari, limita minima luata in considerare de revista "Forbes".

Sunetele chitarii sale electrice i-au adus anul trecut lui Jimi Hendrix sase milioane de dolari. Cantaretul a murit in 1970, la doar 27 de ani, in urma unei supradoze. Jimi Hendrix a castigat cu numai jumatate de milion mai putin decat Richard Rodgers, compozitor renumit in intreaga lume datorita musicalurilor "A Connecticut Yankee", "The Lady Is a Tramp", "Bewitched" si "My Funny Valentine", clasat pe locul 10 in topul Forbes.

Rodgers a fost unul dintre primii artisti care au primit drepturi de autor de pe operele lor si a castigat anul trecut 6,5 milioane de dolari. Legenda "James Dean": Filmele si imaginea lui James Dean i-au marit conturile varului sau, unicul mostenitor al averii actorului, cu cinci milioane de dolari. Dean a murit in 1955, la 24 de ani, in urma unui accident rutier.

Milioane din muzica: Solistul trupei "Queen", Freddie Mercury, a murit de SIDA in 1991, dar muzica sa se vinde foarte bine, iar musicalul "We Will Rock You" are mare succes la public. Din toate acestea s-au strans anul trecut cinci milioane de dolari.

Popular dupa moarte: Mai bine vandut dupa moarte decat in timpul vietii se dovedeste a fi muzicianul Tupac Shakur, care a fost ucis in 1996, la 25 de ani, in timpul unui schimb de focuri. Albumele sale s-au vandut bine si in ultimul an si i-au adus mamei si surorii lui cinci milioane de dolari. Sinatra, inca la moda: Cantaretul si actorul Frank Sinatra a vandut pana acum peste 25 de milioane de albume doar in Statele Unite. Muzica si filmele sale i-au adus anul trecut familiei lui cinci milioane de dolari.