Ce e uimitor la volumul doi al romanului 'Tunele' sunt schimbarile dramatice de personalitate pe care le-au suferit personajele. Ce s-a intamplat?

Brian: Noi nu am vrut sa avem personaje fixe, ca in desene animate, ele sunt emotional afectate petrecand mult timp an subteran, am vrut sa treaca prin criza ca sa afle cu adevarat cine sunt.

Rod: Trec printr-un 'botez al focului'. Orice prietenie e pusa la incercare, iar Will si Chester sunt baieti de 14 ani, cu temerile, indoielile si sperantele lor. Si prietenia mea cu Brian a fost incercata de-a lungul timpului.
Deci ati vrut ca povestea sa fie cat mai reala cu putinta?

Rod: Da, ne-ar fi fost cel mai simplu ca dupa ce am scris primul volum din 'Tunele' sa fi pastrat 'franciza' si sa o fi folosit mai departe, dar am vrut ceva diferit, sa le testam limitele mai mult, provocandu-ne si pe noi.

Si chiar pentru mine anul acela, 2001, in care am inceput sa scriem cartea a fost foarte dur, am fost concediat, a trebuit sa-mi vand casa, iar scrisul a devenit o obsesie, toate lucrurile astea le-a simtit cartea. Noi, eu si Brian, suntem cartea intr-un fel.

Brian: Si cartea devine o a treia persoana intr-un fel, cum tot spunem noi, o a treia minte.

In volumul doi pare ca ati capatat mai multa incredere in voi.

Citeste si:

Rod: Da, dar cu precizarea ca noi am inceput al doilea volum in 2005, cu mult inainte ca marele succes sa fi venit. Prima carte incepe incet si deodata lucrurile se misca foarte repede, dar asa am vrut noi, un inceput soft, ceea ce am descrie ca fiind 'The sucker’s punch' (lovitura neasteptata).

Brian: E o smecherie veche de prin pub-uri, ii faci pe cate unii sa se apropie de tine cu garda jos prefacandu-te inofensiv si-i tragi una de-l lasi lat cand se asteapta mai putin. Asa si noi cu cititorii, n-am inceput actiunea in forta, nu i-am tras deodata in subteran, sa nu se sperie, ci actiunea creste gradat, pana, pur si simplu, nu mai ai cum sa mai lasi cartea din mana.

Rod: De fapt am vrut sa facem 'Tunele' mult mai lunga, imagineaza-ti ce a zis Barry Cunningham cand a vazut cat e de mare.
Dar volumele sunt si asa de marimea unora ale lui Dostoievski...

Brian: Nu ne-a venit sa credem cand am vazut cat a iesit iar povestea aproape ne dicta ce sa scriem: 'Nu, inca n-am terminat cu voi!', dar trebuie sa te opresti undeva.

Rod: Chiar i-am zis lui Barry Cunningham: 'Dar care-i problema ca-i asa mare? J.K. Rowling are volume asa de mari' si el ne-a raspuns 'Imi pare rau, baieti, inca n-ati ajuns acolo! Nu sunteti inca asa celebri'.

E greu sa lucrezi cu Barry Cunningham ca editor?

Rod: Nu, dar avem discutii fantastic de animate, totul e un compromis. Eu stiu ce zice el despre aspectele comerciale, caci asta am facut si eu timp de 20 de ani, am fost in corporate finance si e amuzant, caci deodata eu sunt unul dintre acei oamenii carora eu le spuneam: 'Ideile tale sunt foarte frumoase, dar esti un visator!'. Nu suntem insa urmatorii J. K. Rowling, cand am terminat 'Tunele' nici macar nu citisem 'Harry Potter'.