In ultimii ani, in Bucuresti, dezvoltatorii imobiliari au castigat aproximativ 500 milioane de euro anual din operatii 'pe hirtie'. Ei au obtinut de la Consiliul General si de la Consiliile Locale de Sector modificarea coeficientilor urbanistici pe parcelele pe care le detineau. S-a produs astfel o densificare exagerata a orasului, iar traficul s-a ingreunat.

Cine plateste pentru asta?

Sutele de mii de bucuresteni care stau in trafic platesc acum prin timpul lor aceste profituri, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Salvati Bucurestiul (ASB).

Coeficientul de Utilizare al Terenului (CUT) este notiunea tehnica in care se masoara densitatea unei parcele. CUT reprezinta raportul intre suprafata desfasurata a constructiilor de pe o parcela si suprafata parcelei. Astfel, pe o parcela de 1000 mp cu un CUT 2 se poate construi o cladire cu suprafata desfasurata de 2000 mp. Pe aceeasi parcela cu un CUT 3 se poate construi o cladire cu suprafata desfasurata de 3000 mp. Cu alte cuvinte, valoarea parcelei creste cu 50% daca CUT-ul sau creste cu 50%, se dubleaza daca CUT-ul sau se dubleaza.

Planul Urbanistic General (PUG) din 2000 stabilea pentru fiecare zona din Bucuresti un regim de densitate CUT in acord cu capacitatea infrastructurii orasului. Legea urbanismului permitea insa ca proprietarul sa ceara Consiliului General marirea CUT pentru parcela proprie. Iar Consiliul General (si deseori Consiliile Locale de Sector, in mod ilegal) au aprobat cu mare generozitate aceste mariri.


Cat de mult a insemnat aceasta 'afacere' la nivelul Bucurestiului?

"In ultimii ani s-au solicitat Consiliului General PUZ-uri in suprafata totala de 2-5 milioane mp. Sa spunem ca 50% dintre acestea au fost aprobate si sa adaugam si PUD-urile de la Consiliile Locale de Sector. Estimam o suprafata totala de 1,5 milioane mp aprobate anual prin PUZ-uri si PUD-uri", a declarat Horatiu Tica, presedintele Comisiei de Amenajare a Teritoriului a Consiliului General.

"Estimam o marire medie cu 50%.a CUT-ului parcelelor prin PUZ si PUD", anunta reprezentatii ASB. Acestia dau exemplu un studiu realizat de Colliers International, in care se arata ca, in 2007, valoarea medie a unui metru patrat de teren a fost 615 euro/mp in 2007, ceea ce ridica la aproximativ 500 milioane euro profiturile companiilor imobiliare in 2007.

"In total deci, estimam profitul dezvoltatorilor prin marirea CUT-ului prin PUZ si PUD la 1.500.000 mp x 50/100 x 615 euro/mp = 461.250.000 euro anual", adauga Nicusor Dan, fondatorul ASB.

Miting pentru Ordonanta Guvernului 27/2008

Ordonanta Guvernului 27/2008, care modifica Legea urbanismului 350/2001, reduce considerabil posibilitatea consiliilor locale de a modifica Planul Urbanistic General prin PUZ si PUD, tocmai pentru a apara orasele de densificarea exagerata prin acest proces.

Ordonanta, care a suscitat numeroase tensiuni la inceputul acestei saptamini, va fi discutata de Comisia pentru Amenajarea Teritoriului marti, 17 martie, sau miercuri, 18 martie.

Exista semnale ca se doreste respingerea OG 27/2008, deaceea Organizatiile Non Guvernamentale (ONG) organizeaza astazi, marti 17 martie 2009, un miting pentru sustinerea acesteia. Mitingul va incepe la orele 8.30 in extremitatea Parcului Izvor, vizavi de intrarea in Camera Deputatilor, si se va finaliza peste o ora.

ONG-urile care organizeaza acest miting sunt: Asociatia Salvati Bucurestiul, Asociatia Bucuresti, Grupul Militia Spirituala, Asociatia Komunitas, Asociatia pentru Tranzitia Urbana, Asociatia ProUrbe Arad.

Reprezentantii ONG-urilor vor participa la sedinta Comisiei de Amenajarea Teritoriului in care se va discuta Ordonanta.

Mitingul organizat astazi nu este primul de acest gen, saptamana trecuta, 50 de persoane au militat pentru sustinerea ordonantei privind interzicerea destinatiei spatiilor verzi.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.