Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) este asteptata sa se pronunte, marti, in legatura cu decizia pilot referitoare la situatia din penitenciarele din Romania, ministrul Justitiei, Tudorel Toader, spunand ca spera intr-o hotarare echilibrata care sa inteleaga conditiile concrete din penitenciarele din tara noastra.

Update 11:31 - Conditiile de detentie din penitenciarele din Romania contravin Conventiei Europene pentru Drepturile Omului si arata o disfunctionalitate structurala care necesita adoptarea de masuri generale de catre stat, a decis marti Curtea Europeana pentru Drepturile Omului.

Romania are la dispozitie sase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situatiei din inchisori.

Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, a declarat luni, la dezbaterile din Comisia Juridica a Senatului privind legea gratierii, ca va veni in cateva zile cu proiectul de lege privind modificarea Codului Penal si a anuntat ca marti Curtea Europeana a Drepturilor Omului se va pronunta in legatura cu decizia pilot referitoare la situatia din penitenciare.

”Ceea ce discutam noi aici reprezinta un segment din politica penala, dar si o parte din masurile pe care CEDO le asteapta fata de starea de aglomeratie si conditiile din penitenciare. Ca ministru al Justitiei, ce as putea afirma in asteptarea deciziei: Guvernul a initiat o serie de masuri consistente pentru inlaturarea conditiilor precare, pentru indeplinirea exigentelor stabilite de Conventia Drepturilor Omului, legislatia Romaniei si jurisprudenta CEDO: modernizarea penitenciarelor, constructia de noi penitenciare, legea gratierii, legea recursului compensatoriu”, a precizat ministrul Justitiei.

El a declarat ca, dupa decizia CEDO, va prezenta o foaie de parcurs pentru indeplinirea cerintelor instantei.

”Cu speranta ca judecatorii europeni cunosc realitatea din Romania, ca judecatorii nu se asteapta la faptul ca noi sa fim cei mai buni si sa implementam cele mai inalte standarde. Judecatorii sa constate vointa, determinarea, buna noastra credinta spre ireversibilitate, spre indeplinirea standardelor europene, spre respectarea cerintelor de detentie din penitenciare. Eu personal astept decizia de maine (marti – n. r.), sper intr-o decizie echilibrata care sa inteleaga conditiile concrete de la noi, o decizie dupa care vom veni cu acea foaie de parcurs, masurile pe care le vom lua pentru indeplinirea tuturor deciziilor din decizie”, a mai declarat Tudorel Toader.

Presedintele Klaus Iohannis s-a intalnit, in 24 ianuarie, la Strasbourg, cu presedintele CEDO si cu presedintele Comisiei de la Venetia, in contextul discutiilor legate de legea gratierii unor fapte si dupa ce mai multi politicieni, inclusiv fostul ministru al Justitiei Florin Iordache, au invocat ca acest proiect al legii gratieii, adoptat in 31 ianuarie, in aceeasi sedinta a Guvernului Grindeanu in care a fost aprobata si OUG 13, a fost elaborat pentru a "evita o hotarare pilot la CEDO". Fostul ministru Florin Iordache sustinea ca Romania trebuie sa vina cu un pachet de legi pentru a rezolva problema supraaglomerarii din inchisori si pentru a evita astfel o eventuala penalizare de 80 de milioane de euro anual din partea CEDO. Decizie pilot a CEDO care ar duce Romania intr-o situatie de a plati aproximativ 80 de milioane de euro pe an a fost invocata si de premierul Sorin Grindeanu, care sustinea ca acest calcul apartine vechii guvernari, el facand referire la o declaratie a fostului ministru al Justitiei Raluca Pruna.

Citeste si:
Cum să alegi un avocat specializat în drepturile omului și litigii...
Cum să alegi un avocat...

Presedintele Iohannis mai spunea ca, dupa decizia pilot a Curtii Europene a Drepturilor Omului privind regimul de detentie din inchisorile romanesti, Romania va avea la dispozitie inca 18 luni pentru implementarea masurilor de remediere a situatiei.

”Decizia pilot va fi redactata si facuta cunoscuta in prima jumatate a anului si se va referi la situatia din inchisorile romanesti. Lucrurile trebuie privite si cu realism, si cu optimism. Se va arata unde sunt problemele si se va da un termen destul de generos pentru ca in Romania sa gasim solutii (...) Gratierea este doar o poibila solutie, doar o parte din pachetul care trebuie elaborat”, mai spunea Klaus Iohannis.

Presedintele CEDO, Guido Raimondi, declara ca numarul proceselor ajunse la Curte din Romania s-a dublat in ultimul an, multe fiind provocate de conditiile de detentie, el recomandand masuri legislative precum cele luate de Italia, unde au fost reduse pedepsele unor detinuti, iar altora li s-a comutat sentinta in arest la domiciliu, cu bratari de supraveghere, scrie News.ro.

Citeste si:
Angajații din poliție și penitenciare protestează în fața Guvernului
Angajații din poliție și...

Presedintele CEDO afirma ca numarul cazurilor aflate in judecata a crescut cu 32%,in special din cauza situatiilor din trei tari: Ungaria, Romania si Turcia.

"In ceea ce priveste Ungaria si Romania, unde numarul cazurilor a crescut cu 95% si, respectiv, cu 108% in 2016, acestea se refera in principal la conditiile de detentie. Sunt cazuri prioritare, pentru ca se afla sub incidenta Articolului 3 al Conventiei (care interzice tortura si pedepsele inumane - n.r.), dar sunt si cazuri repetitive, care reflecta probleme sistemice sau structurale si necesita solutii luate la nivel national", spunea Guido Raimondi.

Directorul Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Marius Vulpe, sustinea ca pentru a se respecta prevederea ca un detinut are dreptul la patru metri patrati si pentru ca statul roman sa nu mai fie santionat la CEDO din acest motiv, ar trebui fie ca 8.500 de detinuti sa plece din sistem, fie sa se construiasca alte penitenciare.

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

Marius Vulpe preciza ca exista 33.000 de paturi in penitenciarele din tara si 27.500 de detinuti, dar ca nu este respectata suprafata legala pentru fiecare detinut, respectiv de patru metri patrati. El preciza ca, pentru a respecta aceasta obligatie, ar trebui sa fie cazati 19.500 de detinuti.

Directorul ANP adauga ca peste 500 de detinuti au castigat procese la CEDO si ca nu exista penitenciar in tara care sa nu aiba cauza pierduta la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Plenul Senatului a adoptat luni, cu unanimitate de voturi, solicitarea Comisiei juridice de prelungire la 60 de zile a termenului de dezbatere a proiectului de lege al gratierii trimis de Guvern pe 31 ianuarie, dar nedezbatut pana acum de Parlament.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.