Angajații din poliție și penitenciare protestează în fața Guvernului. Care este nemulțumirea acestora
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL), Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) organizează un protest miercuri, începând cu orele 10.00 în fața Guvernului României.
De la ora 11:00, sindicaliștii din poliție și din penitenciare vor merge în marș către sediile partidelor PNL și PSD pentru a-și continua protestul.
Protestatarii sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le au în pofida faptului că munca lor este una riscantă și solicitantă. Ba mai mult, aceștia afirmă că deși există bani pentru acordarea cel puțin a unei tranșe salariale din cele două restante cei din fruntea statului acordă polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare un salariu mizer cu care oamenii sunt nevoiți să supraviețuiască.
„Lipsa de interes a liderilor PSD și PNL pentru eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat reprezintă, în primul rând, o sfidare la adresa cadrelor militare active și în rezervă și, în al doilea rând, o totală neînțelegere de către politicieni a contextului militar de la granița României. Suma de bani acordată polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare de către Guvernul României nu acoperă creșterea prețurilor la principalele alimente, inflația și facturile la energie electrică și la gaze naturale.”, susţin sindicaliștii.
Sindicaliștii afirmă că salariile polițiștilor au devenit neatractive, acestea fiind egale cu salariul unui muncitor necalificat din construcții. Iar acest lucru ar putea duce la deprofesionalizarea poliției, penitenciarelor și a celorlalte structuri de forță ale statului. Sindicaliștii din poliție și penitenciare sunt revoltați că în urma valului de scumpiri din ultima perioadă, statul nu a ofeit nicio majorare de salariu în acest sens.
Protest în școala unde predă Amalia Bellantoni. Părinții nu o vor...

Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a IV-a
Sursa: start-up.ro
-
Casele bune schimbă vieți - cum transformă Soarele comunitățile vulnerabile
Sursa: green.start-up.ro
-
Ziua Internațională a Cafelei pe 1 octombrie: cine a băut prima dată o ceașcă...
Sursa: retail.ro
-
Test energetic: Ce tip de Dosha ai în Ayurveda?
Sursa: garbo.ro
-
Primul teaser al documentarului despre start-upuri la How to Web, pe 5 octombrie
Sursa: futurebanking.ro
-
ANAF scoate la licitație un apartament nou-nouț, sub prețul pieței
Sursa: wall-street.ro
-
Iulia Albu, mândră de fiica ei! Mikaela a împlinit 14 ani și seamănă izbitor...
Sursa: kudika.ro