Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit ca un angajator are dreptul sa supravegheze comunicatiile pe Internet ale salariatilor, intr-un caz privind un inginer roman concediat in august 2007 pentru ca a folosit mesageria online pentru a discuta, la serviciu, in interes personal.

Curtea a stabilit ca un angajator are acest drept in timpul programului.

"Este mai bine sa va abtineti de la orice conversatie privata in timpul orelor platite, in cazul in care regulamentul de ordine interioara stipuleaza acest lucru", isi indeamna publicatia franceza Les Echos cititorii, pe care-i sfatuieste sa fie atenti ce scriu pe e-mail sau "chat" la locul de munca.

CEDO a respins marti plangerea unui tanar inginer roman, Bogdan Barbulescu, concediat in august 2007 pentru ca a discutat pe Yahoo Messenger la locul de munca. Angajatorul a descoperit ca acesta folosea un serviciu de "chat" pentru a discuta nu doar cu contactele sale profesionale, ci si cu un frate sau logodnica. Iar regulamentul de ordine interioara al firmei "interzicea folosirea resurselor acesteia in scopuri personale".

Dupa ce a contestat concedierea, in justitia din Romania, tanarul a sesizat CEDO pentru o atingere a vietii sale private. El considera ca fostul patron i-a incalcat secretul corespondentei. Insa, la fel ca instantele romanesti, judecatorii europeni i-au respins acest argument.

Intre respectarea corespondentei si interesele angajatorului

Este "neabuziv ca un angajator sa doreasca sa verifice daca angajatii sai isi indeplinesc sarcinile profesionale in timpul orelor de munca", afirma CEDO. De altfel, "angajatorul a accesat un cont crezand ca acesta continea comunicatii ale acestuia cu clientii", noteaza Curtea.

In plus, tribunalele romane "au utilizat inregistrari ale acestor comunicatii numai in masura in care acestea dovedeau ca persoana interesata a folosit calculatorul societatii in scopuri private, in timpul orelor de munca, iar identitatea persoanelor cu care a comunicat nu a fost divulgata", au subliniat magistratii europeni.

Citeste si:
Românii vor să reducă săptămâna de muncă la 4 zile. Ce spun...
Românii vor să reducă...

Astfel, justitia romana a menajat un "echilibru corect" intre respectarea necesara a corespondentei si interesele angajatorului, potrivit CEDO.

O practica tolerata in limita rezonabilului

In unele tari, inclusiv in Franta, folosirea Internetului este tolerata in majoritatea intreprinderilor, atat timp cat aceasta practica "ramane rezonabila" si nu afecteaza productivitatea salariatilor. In general, angajatorul este autorizat sa cunoasca datele de pe calculatorul salariatului, cu conditia sa nu fie vorba de informatii personale - care este necesar sa fie marcate in mod clar ca atare prin mentinea "personal".

In ultimii ani, justitia franceza a pronuntat mai multe hotarari in sensul hotararii CEDO. Potrivit BFMTV, in ianuarie 2015 o salariata din Aix-en-Provence a fost concediata pentru ca petrecea o ora pe zi, navigand pe Internet, in postul de la locul de munca.

Citeste si:
Modificări în Codul Muncii. Când nu pot fi concediați angajații
Modificări în Codul Muncii....

"Interdictie generala"

In pofida faptului ca tanarul roman sustine ca angajatorul i-a verificat si un al doilea cont, personal, judecatorii au discutat exclusiv despre contul de la serviciu in hotararea lor.

Dispozitivul folosit pentru a trimite mesaje apartinea angajatorului, insa judecatorii nu au spus ce s-ar fi intamplat daca salariatul ar fi folosit un dispozitiv personal. De asemenea, unul dintre cei opt judecatori nu a fost de acord cu hotararea, subliniind ca impunerea unei "interdictii generale" asupra utilizarii in scop personal a Internetului este inacceptabila, potrivit BBC. In viitor, a adaugat el, toti angajatorii ar trebui sa explice in mod clar orice reguli care le permite sa verifice activitatile online ale salariatilor.

"Toti angajatii trebuie sa fie notificati personal in legatura cu asa-zisa politica si sa-si exprime in mod explicit consimtamantul", a scris acest judecator.

Citeste si:
CEDO, decizie în favoarea cuplurilor gay. Toate statele din...
CEDO, decizie în favoarea...

Viata privata

Lilian Edwards, o profesoara specializata in dreptul Internetului la Strathclyde University, a declarat pentru BBC ca hotararea este conforma cu legislatia Marii Britanii si cazuri din trecut.

"In acest caz, angajatorii iti spun in mod clar sa nu folosesti Internetul pentru nimic altceva in afara de serviciu", a spus ea, adaugand ca acest lucru "nu este popular, dar este intru totul legal".

"Angajatorul pare ca facut totul ca la carte", a apreciat ea. Insa Edwards a subliniat ca interdictii generale de a folosi Internetul in scopuri personale la serviciu este nerezonabila, doarece oamenii au dreptul sa le fie respectata viata privata inclusiv in timp ce muncesc.

Acest lucru este deosebit de important, a subliniat ea, in cazul in care salariatii lucreaza peste program. Sally Annereau, o analista in domeniul protectiei datelor de la cabinetul de avocatura Taylor Wessing, a declarat ca legislatia britanica permite verificari "proportionate" ale comunicatiilor salariatilor. "Aceasta hotarare subliniaza importanta de a avea politici de monitorizare a salariatului adecvate si legale si de a veghea, in acelasi timp, ca ele sunt comunicate salaratilor si sunt respectate de catre angajator", a apreciat ea.

Citeste si:
CEDO acuză România cu privire la restituirea bunurilor naționalizate
CEDO acuză România cu privire...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.