Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, spune ca, daca pretul energiei electrice nu ar fi fost tranzactionat la bursa, acum ar fi fost dublu fata de costul actual, astfel ca politica adoptata in domeniul energiei s-a dovedit a fi "corecta".

Ministrul delegat Constantin Nita a declarat, joi, la Sibiu, la inaugurarea Centralei Hidroelectrice Racovita, ca este posibil ca anul viitor tarifele la energie electrica sa fie majorate "in limita foarte mica, de unu sau doi la suta", transmite MEDIAFAX.

"Incepand de la 1 ianuarie 2013 avem o piata libera a energiei. Poate acest lucru a trecut neobservat. Piata este libera, in afara consumatorilor casnici, piata care va fi reglementara pana in 2018. Fiecare firma participa la bursa pentru a-si cumpara energie. Energia, asa cum ati putut constata, s-a ieftinit. O sa-mi spuneti ca nu se poate observa in factura consumatorului, dar va spun ca se simte, pentru ca daca nu lasam liber la bursa, preturile ar fi fost duble fata de cat sunt in momentul de fata", a spus Nita.

Ministrul delegat pentru Energie a adaugat ca scaderea pretului la energie s-a datorat si strategiei aplicate in domeniul certificatelor verzi.

"Prin faptul ca am umblat la certificatele verzi, pretul a scazut cu sapte la suta. Anul viitor poate nu vom creste pretul la energie decat in limita foarte mica - unu-doi la suta - ceea ce arata ca politica pe care noi am adoptat-o in domeniul energetic este corecta", a afirmat Nita.

Totodata, ministrul a spus ca de anul viitor in domeniul hidroenergetic se va trece la un program de retehnologizare a vechilor centrale, dand exemplul Hidrocentralei Stejarul.

"In acelasi timp, trebuie sa va spun ca in domenul hidroenergeticii incepem anul viitor o retehnologizare a hidrocentralelor vechi. La Stejarul din Moldova va trebui sa schimbam toate utilajele tehnologice de acolo si vom face impreuna cu UCM Resita care va intra in consortiul Hidroelectrica, probabil, in primul trimestru din anul viitor, ceea ce va permite un sistem integrat de constructie in acest domeniu al hidroenergiei", a afirmat Nita.

Citeste si:
Oala sub presiune electrică: tehnologia care economisește timp și...
Oala sub presiune electrică:...

Premierul Victor Ponta si ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, au participat, joi, la inaugurarea CHE Racovita, judetul Sibiu.

In noiembrie, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, spunea la un seminar pe teme energetice ca populatia va plati cu unu la suta mai mult pentru energia electrica, de la 1 ianuarie 2014, iar tarifele pentru consumatorii industriali vor creste cu doi la suta.

Potrivit lui Nita, in acest an factura la electricitate a scazut cu sapte la suta pentru toti consumatorii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.