Unul dintre cei mai apreciati actori romani ai ultimelor decenii, Ion Besoiu, va fi recompensat cu Premiul Gopo pentru Intreaga Cariera in cadrul celei de-a cincea editii a Galei Premiilor Gopo.

Unul dintre cele mai importante trofee din palmaresul Premiilor, acesta a fost acordat la editiile precedente altor trei actori emblematici pentru filmul romanesc: Draga Olteanu-Matei, Marin Moraru si Jean Constantin.

  • Nascut pe 11 martie 1931 la Sibiu, Ion Besoiu a absolvit cursurile Academiei de Teatru si Muzica din orasul natal. Are o cariera impresionanta, ce se desfasoara pe parcursul a peste 50 de ani, perioada in care a incantat publicul cu roluri memorabile in peste 100 de productii cinematografice si TV precum si in piese de teatru.

Printre titlurile care l-au propulsat pe Ion Besoiu in randul celor mai talentati si iubiti actori romani ai generatiei sale se numara Furtuna (r. Andrei Blaier, Sinisa Ivetici); Neamul Soimarestilor (r. Mircea Dragan); Haiducii (r. Dinu Cocea); Rascoala (r. Mircea Muresan), recompensat la Cannes in 1966 cu Premiul pentru Debut; Mihai Viteazul (r. Sergiu Nicolaescu); Ciprian Porumbescu (r. Gheorghe Vitanidis), sau celebra serie Toate panzele sus (r. Mircea Mureșan), in care are ca parteneri actori precum Ilarion Ciobanu si Jean Constantin.

Cariera lui Ion Besoiu in film cuprinde colaborari cu regizori importanti, precum Mircea Muresan, Mircea Dragan, Sergiu Nicolaescu, Mircea Daneliuc sau Gheorghe Vitanidis. Talentul si devotamentul marelui actor au fost rasplatite de-a lungul timpului cu un Premiu de Excelența al Cinematografiei Romane (2002), precum si cu Premiul UNITER pentru intreaga activitate. De asemenea, in 2001, Ion Besoiu a fost declarat cetatean de onoare al orasului Sibiu.

Printre cele mai recente productii in care Ion Besoiu poate fi vazut se numara debutul regizoral al lui Fanny Ardant, "Cenusa si sange", in care joaca alaturi de Olga Tudorache, dar si controversata pelicula a lui Bobby Paunescu, Francesca.

De asemenea, spectatorii romani il vor putea revedea pe actor in mult asteptatul film regizat de Catalin Mitulescu, "Loverboy", aflat, in prezent, in post-productie.

Citeste si:
Baletul „Anna Karenina” revine pe scena Centrului „Ion Besoiu” din...
Spectacolul de balet „Anna...

  • Cea de-a cincea editie a Galei Premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie 2011 si va fi transmisa in direct si in exclusivitate la TV de ProCinema, incepand cu ora 19:00 (covorul rosu), iar romanii de pretutindeni o vor putea urmari inregistrat la ProTV International, pe 30 si 31 martie, de la ora 20:30.

Gala va putea fi urmarita si online, pe www.premiilegopo.rosi www.procinema.ro, dar si pe cea mai mare mediafatada din Romania, Cocor Media Channel, situata in inima Capitalei – incepand de la aceeasi ora cu transmisiunea ProCinema.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.