Cele 7 mari puteri ale lumii, intrunite la Roma saptamana trecuta, vor sa combata criza fara a recurge la protectionism, decizie care face din China, non-membra a G7, marea castigatoare a intrunirii. Tot la Roma, Fondul Monetar International (FMI) a semnat un acord cu Japonia prin care organizia va primi un imprumut de 100 miliarde de dolari.

Singura evolutie concreta inregistrata la reuniunea ministrilor de Finante si a guvernatorilor bancilor centrale din Grupul celor mai dezvoltate sapte state a fost adoptarea unui ton mult mai conciliant fata de Beijing, au apreciat unii experti citati de AFP, care s-au asteptat la mai mult de la intalnirea care s-a incheiat sambata la Roma. Locul ocupat de China in dezbaterile unui grup din care nu face parte, ca si schimbarea de atitudine fata de acest stat, indica importanta sa in noua ecuatie a economiei si finantelor mondiale, arata aceiasi experti, conform Romania Libera.

"Cea mai inalta prioritate" a reprezentatilor G7 (SUA, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Canada) este "stabilizarea economiei mondiale si a pietelor financiare", cele 7 mari puteri angajandu-se sa lupte impotriva protectionismului, "care nu ar face decat sa amplifice incetinirea economiei".

A inceput razboiul barierelor comerciale

Explicatiile noului secretar american al Trezoreriei, Timothy Geithner, cu privire la clauza "Buy American" ("Cumparati produse americane") din Planul de relansare a economiei americane, aprobat la sfarsitul saptamanii trecute de ambele Camere ale Congresului, clauza care poate fi considerata protectionista, ca si asigurarile privind hotararea SUA de a continua sa colaboreze strans cu partenerii din G7 si G20 (G7 plus tarile emergente) i-au convins cel putin pentru moment pe ceilalti membri ai grupului. Nu si pe experti insa, Marco Annunziata comentand ca, in pofida promisiunilor de colaborare, "ceea ce am vazut in ultimele luni a fost ca tarile fac tot ce pot pentru a-si relansa economia, dar fiecare separat". Incercand sa atenueze tensiunile provocate de acuzatiile publice de manipulare a monedei pe care le-a adus recent impotriva Bejingului, Geithner a subliniat rolul stabilizator "crucial" al Chinei, dand asigurari cu privire la "angajamentul profund" al SUA de a "colabora indeaproape" cu aceasta, mai scrie Romania Libera.

Tot la Roma, noteaza Ziua, FMI a semnat un acord cu Japonia prin care institutia monetara internationala va primi un imprumut de 100 de miliarde de dolari de la guvernul nipon. FMI a primit din partea Japoniei un imprumut de 100 de miliarde de dolari, dar va avea nevoie de resurse suplimen­tare pentru a face fata celui de-al doilea val de tari care urmeaza sa fie sprijinite in vederea comba­terii crizei, a afirmat directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, la reuniunea G7.

Comu­nicatul final al reuniunii G7 subli­niaza ca FMI, care trebuie sa beneficieze de noi resurse, are un rol "crucial" in contracararea crizei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.