Lacunele din lege deseori de nedorit sunt in prezent 'mana cereasca' pentru intreprinzatorii care nu doresc sa-si abandoneze afacerea sau sa-si concedieze angajatii.
Salvarea afacerii pe timp de criza a devenit o prioritate pentru foarte multi manageri sau proprietari de firme daca vobim de IMM-uri. Sa nu uitam ca numarul firmelor care si-au suspendat activitatea a crescut in primul semestru al anului cu 1094%, comparativ cu perioada ianuarie - iunie 2008, atingand cifra record de 80.013, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). Detalii aici.

Cotidianul descrie cateva astfel de solutii gasite de intreprinzatori:

  • Saptamana de lucru de patru zile. Cotidianul prezinta cazul Mariei Grapini, Presedintele Federatiei Patronale a Textilelor, Confectiei si Pielariei si totodata si al Asociatiei Femeilor Antreprenor din Romania. Cum OG privind sprijinirea masurii de somaj tehnic nu este foarte clara, putand fi luata doar daca activitatea firmei este suspendata pe trei luni consecutive, Grapini a recurs la micrsorarea saptamanii de lucru de la cinci zile la patru. De ce? Pentru ca numarul comenzilor in cazul firmei doamnei Grapini nu este atat de redus cat sa faca concedieri si sa inchida firma, si in acest mod firma functioneaza la 80% din capacitatea sa, in loc de 100%. Cei care ies intr-un oarecare dezavantaj sunt angajatii, pentru ca ziua redusa le este considerata zi de concediu fara plata, insa sunt de preferat 4 zile de concediu fara plata pe luna decat lipsa unui loc de munca.
  • Banii de la Uniunea Europeana. O alta solutie de supravietuire in fata crizei este cea data de Dumitru Costin, care propune mentinerea angajatilor si nivelului actual al salariilor prin folosirea celor 19 miliarde de euro oferite in plus de Comisia Europeana pentru formarea profesionala a angajatilor. „Romania ar putea lua cel putin o jumatate de milion de euro din acesti bani oferiti gratis statelor UE pentru a iesi din criza prin resursa umana. Se pot face proiecte de formare profesionala a angajatilor, iar din acesti bani se pot acoperi integral, fara contributia statului sau a angajatorului, cursurile, plus ca salariatii care sunt scosi din fluxul de activitate primesc si banii de salariu daca participa la astfel de cursuri; deci patronul poate plati doar jumatate din oameni, ceilalti se si califica si primesc si salariu, din banii UE", a explicat Costin, potrivit Cotidianul.

La randul sau, Wall-Street.ro prezinta 10 solutii de salvare pentru IMM-uri in actualul context economic:
  • deblocarea creditarii;
  • plata TVA a societatilor sa se produca la incasare;
  • scaderea accizelor la gaze, energie si combustibili;
  • facilitarea obtinerii de credite garantate de stat;
  • reglementarea de catre de stat, prin Consiliul Concurentei, a pretului materiei prime;
  • reorientarea afacerii spre zone de activitate mai profitabile;
  • scaderea contributiilor sociale;
  • finantari de la banci (BCR si Banca Transilvania tocmai au primit bani de la BERD, pentru a finanta IMM-urile;
  • accesarea fondurilor CEC Bank si Eximbank;
  • preluarea de catre un investitor strategic sau financiar.

"Aproape jumatate dintre executivii din Romania spun ca au in vedere atingerea obiectivelor strategice prin intermediul fuziunilor si achizitiilor. Chiar antreprenorii anilor '90 (Dan Ostahie - Altex, Octavian Radu – RTC si fratii Micula – grupul de firme European Drinks) sunt dispusi acum sa isi vanda afacerile"
, ne-a declarat Claudiu Vrinceanu, redactor sef al publicatiei de business Wall-Street.ro.

"Surprinsi de severitatea si viteza crizei, managerii cauta solutii, iar preluarea de catre un investitor strategic sau financiar reprezinta un scenariu la indemana intrucat majoritatea tranzactiilor de M&A (n.r. mergers and acquisitions) au ca scop cresterea companiei"
, a mai spus Vrinceanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.