Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Auto scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
Confirmă Mazda CX-60 ambițiile premium ale niponilor? Am aflat răspunsul într-o vilă din Germania, unde am găsit ascuns noul SUV Mazda. În acest articol veți vedea o galerie foto generoasă și un clip de prezentare.
International scris de Valentina Podgorneac 09 Mar. 2022
McDonald's şi alte câteva multinaţionale americane, acuzate că nu au întrerupt încă legăturile cu Rusia, au cedat marţi presiunii publice şi şi-au suspendat operaţiunile în Rusia, transmite AFP.
Showbiz scris de Diana Oprișan 09 Mar. 2022
Dorian Popa este pregătit în cazul în care ar începe un război în țara noastră și nu are de gând să fugă din calea armelor, ci să lupte pentru țară. Situația din Ucraina i-a speriat pe cei mai mulți dintre românii noștri, iar unii dintre ei își iau măsuri de precauție. O parte dintre aceștia au stat la cozi imense la pașapoarte, alții și-au schimbat banii în euro sau dolari, în timp ce au mai fost și oameni care și-au făcut deja bagajele.
Politica scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, va ajunge vineri în România, unde va avea o întâlnire, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat luni că vizita oficialului american are ca scop transmiterea unui mesaj de solidaritate cu aliații de pe flancul estic.
Social scris de Valentina Podgorneac 09 Mar. 2022
Litera Z ca simbol al susţinerii războiului din Ucraina este tot mai des folosită de establishment-ul rus, comentează DPA.
Seara trecută, lupta Ramonei Crăciunescu în cadrul competiției Survivor România a ajuns la final. Războinica a fost eliminată din concurs, în cadrul consiliului de seara trecută, din cauza faptului că nu a primit suficiente voturi din partea telespectatorilor, colegii ei Relu Pănescu și Blaze salvându-se de data aceasta.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, și-a exprimat susţinerea pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.
În timp ce alți bărbați dau dovadă de curaj și spun că nu ar părăsi țara sub nicio formă, fiind pregătiți să lupte într-un eventual război, sunt și alții care primul lucru pe care l-ar face ar fi să își ia familia și să plece tot mai departe. Este și cazul lui Dan Capatos, care a făcut mărturisiri cu totul și cu totul neașteptate despre acest subiect.
Sanatate scris de Valentina Podgorneac 09 Mar. 2022
Restricțiile COVID-19 din România au fost ridicate începând din 9 martie. Se pare că fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, nu împarte același entuziam ca cel al cetățenilor. Aceasta susține că decizia de a renunța la toate restricțiile odata fără un plan pentru protejarea celor vulnerabili nu i se pare corectă.
Sci-Tech scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
Cu siguranță fiecare persoană care lucrează într-un departament de marketing s-a întrebat cât de utile sunt obiectele promoționale și dacă este necesar să fie incluse în campaniile de promovare.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a pierdut 3,5 puncte într-o lună după ce Rusia a invadat Ucraina, conform unui sondaj INSCOP realizat în intervalul 2-7 martie. Analiza arată stagnarea Partidului Social Democrat (PSD) și al Uniunii Salvați România (USR) și creșterea Partidului Național Liberal (PNL). Care este intenția de vot pentru partidele parlamentare, raportat la bazinul respondenților care au exprimat o opțiune de vot?
Otilia Bilionera vorbește foarte rar despre familia sa, dar recent a oferit un interviu în care le-a mărturisit curioșilor care este relația pe care o are în prezent cu mama sa. Dacă în trecut nu se înțelegeau deloc bine, iar vedeta nu are amintiri prea plăcute din adolescență, acum acestea sunt foarte apropiate.
Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile în Bucureşti a raportat o valoare de 13.41 cazuri la mia de locuitori, potrivit datelor publicate miercuri de Direcţia de Sănătate Publică.
Sanatate scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
8 martie a fost ultima zi în care România s-a aflat sub stare de alertă din cauza COVID-19. De azi, toate măsurile obligatorii, inclusiv purtarea măștii în interior, au devenit recomandări. În prima ședință de Guvern după ridicarea restricțiilor, premierul Nicolae Ciucă s-a prezentat cu accesoriul pe figură și a atras atenția că este în continuare important să respectăm recomandările Ministerului Sănătății, întrucât virusul nu a fost eradicat. Oficialul a mulțumit tuturor celor implicați în lupta cu COVID-19 și și-a exprimat compasiunea față de familiile care au pierdut pe cineva drag din cauza noului coronavirus.
Un grup de militari ucraineni au fost filmați în timp ce cântă la mai multe instrumente muzicale melodia "Don't Worry, Be Happy" în apropierea Teatrului Național de Operă și Balet din Odesa.
Politica scris de Diana Oprișan 09 Mar. 2022
Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, un memorandum în vederea contractării unui împrumut de 600 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru Spitalul Regional de Urgenţă de la Craiova, anunţă premierul Nicolae Ciucă.
Preşedintele Senatului, liderul liberal Florin Cîţu, a afirmat miercuri că proiectul privind securitatea şi apărarea naţională va ajunge în Parlament săptămâna viitoare, menţionând că actul normativ nu va aduce modificări Constituţiei, ci cuprinde "modificări de care este nevoie în perioada următoare", cum ar fi permiterea trupelor străine să vină pe teritoriul României.
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că 600 de persoane vor fi reangajate în sectorul minier pentru extracţia de cărbune, ceea ce va duce la o creştere cu 300 de MW a resurselor energetice pe care le are România.
International scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
Voluntari din toată lumea zboară în Ucraina, gata să lupte cu rușii, după ce Vladimir Putin și-a declanșat forțele acolo, în data de 24 februarie. Unul dintre cei care au răspuns apelului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de „a ajuta țara în vremuri dificile” este Wali, un lunetist canadian de elită, care a mers în Irak pentru a lupta împotriva grupării teroriste ISIS.
Anemia feriprivă afectează mai mult de un sfert din populația globului. Poate să apară la adulți, copii, la femeia gravidă sau la bolnavii cronici și se manifestă prin lipsa fierului din sânge.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.176 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.285 mai putin decât în ziua anterioară. 533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 450 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
International scris de Diana Oprișan 09 Mar. 2022
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că rușii nu au acces la informație așa cum ar trebui, că mulți dintre ei nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce se petrece în Ucraina, iar unii cred doar ceea ce vrea liderul de la Kremlin să se creadă despre „operațiunea militară specială” din țara vecină.
Alzheimer este clasificată ca o boală ireversibilă, ceea ce înseamnă că odată ce o ai, nu te mai poți întoarce niciodată la felul în care erai înainte. Există milioane de oameni diagnosticați cu boala Alzheimer în fiecare an, statisticile ajungând la 32% dintre vârstnici fiind afectați. Potrivit unui studiu științific recent, creierul unei persoane cu boala Alzheimer se schimbă cu 20 de ani înainte de apariția oricărui simptom. Bright Side a cercetat diferite moduri de a preveni boala Alzheimer și a adunat o listă de lucruri pe care ar trebui să începem cu toții să le facem de la o vârstă relativ fragedă.
Entertainment scris de Alexandra Chivu 09 Mar. 2022
WE ARE ONE anun ță artiștii internaționali din line-up-ul celui mai mare concert caritabil din România pentru sprijinirea poporului ucrainean. Unul dintre cei mai iubiți DJi la nivel mondial, Armin van Buuren , vine sâmbătă, 12 martie, în București, pentru WE ARE ONE. Artistul este extrem de apropiat de româ ni și a acceptat cu empatie și bucurie invitația de a fi alături de fanii lui din România, pentru a sprijini împreună ucrainenii care trec în această perioadă prin momente dificile.
Ziua de 9 martie este una cu o însemnătate aparte atât pentru Smiley, cât și pentru Gina Pistol, deoarece este cea în care fiica lor a venit pe lume. Josephine a fost un copil dorit, iar mama ei a făcut niște eforturi considerabile pentru a putea să rămâna gravidă, pentru că din cauza vârstei și a tururor problemelor pe care le avea, nici măcar cadrele medicale nu mai aveau vreo speranță că va reuși.
Pasha Lee, celebru actor ucrainean, a fost ucis în mijlocul bombardamentelor din Irpin, după ce și-a scos vesta antiglonț, în încercarea sa disperată de a salva viețile câtorva micuți. Au trecut două săptămâni de când a început războiul din Ucraina, iar în tot acest timp zeci de copii au fost uciși în timpul atacurilor.
Un oficial de rang înalt de la Kiev a declarat că armata ucraineană trebuie să facă față agresiunilor trupelor ruse în următoarele 7-10 zile. Această rezistență ar fi necesară pentru ca armata rusă să nu obțină victorie înainte ca Vladimir Putin să fie forţat la negocieri finale.
Nu doar familiie din Ucraina sunt distruse din cauza războiului pe care trupele armate ruse l-au început în urmă cu două săptămâni, ci și familiile din Rusia. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Vladimir Putin și-a „spălat pe creier” populația, ceea ce văd oamenii la TV fiind foarte diferit de ceea ce se întâmplă în realitate.
În urmă cu două săptămâni, trupele armate ruse au atacat Ucraina, iar încă din prima zi ucrainenii au rezistat eroic împotriva invadatorilor. Nimeni nu se aștepta ca aceștia să fie atât de puternici și de atât, dar se pare că au reușit să dea o lecție întregii lumi, milioane de oameni fiind alături de ei în aceste momente grele.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat după ședința Executivului că formularul PLF va fi necesar să fie completat în continuare de către persoanele care intră în România.
Recomandari scris de Diana Oprișan 09 Mar. 2022
stațiunile luxoase de pe litoralul turcesc sunt principala atracție pentru turiștii care decid să treacă an de an granițele țării. Turcia este o țară cu un farmec aparte și dacă încă nu ai găsit motive să o vitezi până la momentul actual, îți vom da noi trei.
Copiii refugiați din Ucraina vor putea frecventa grădinițele și școlile din România. Aceștia vor fi trecuți în cataloage provizorii, până când elevii nu își vor echivala studiile și vor susține diferențele.
Germania a refuzat să furnizeze avioane militare în Ucraina. Guvernul german a anunțat că încearcă să reducă dependența statului de combustibilii fosili importați.
International scris de Clara Vacaru 09 Mar. 2022
La o lună de când a intrat în vigoare, Austria va suspenda legea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19.
International scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
Războiul lent dintre Rusia și Ucraina ajunge în ziua 15. Miniștrii de Externe ai celor două teritorii, Dmitri Kuleba și Serghei Lavrov, se întâlnesc, astăzi, în Turcia, pentru prima dată de la începutul conflictului armat. Nimeni nu are mari așteptări de la această întrunire. Cu o zi în urmă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia de genocid și crime de război, după ce un spital de copii, cu maternitate, din Mariupol, a fost distrus de un bombardament. Tragedia s-a soldat cu 17 răniți. Atacul a fost calificat de Casa Albă drept „barbar”. Tot ieri Ministerul rus al Apărării a susținut că unele avioane militare ucrainene au fost relocate în România și prin urmare acestea nu participă la lupte.
Politica scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
Cozile la pompă arată lipsa de încredere în această guvernare, este de părere preşedintele USR, Cătălin Drulă. Oficialul îl acuză „de incompetenţă" pe ministrul Energiei şi crede că „este nevoie de remaniere".
Sport scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti a ajuns la un acord cu antrenorul ceh Dusan Uhrin jr pentru a prelua, de miercuri, conducerea tehnică a echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare, a anunţat gruparea pe pagina sa de Facebook.
Social scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
La staţiile de benzină din Craiova s-au format, miercuri seara, cozi interminabile, după ce au apărut informaţii că preţul se ridică joi la 10 lei/litru. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat că nu există motive reale pentru creşteri accelerate de preţuri în România.
Nu există depăşiri ale valorilor normale de radiaţii la Cernobîl şi nu există niciun pericol pentru mediu şi populaţie, se arată într-un comunicat al Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN).
România va trebui să repornească, în regim de forţă majoră şi cu caracter temporar, şi centralele termice pe bază de cărbune. Această soluţie țintește dobândirea independenţei într-un termen cât mai scurt, a afirmat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
O înregistrare video cu doi specialiști ucraineni în eliminarea explozivililor în timp ce dezamorsează o bombă rusească face înconjurul lumii pe internet. Aceștia au reușit să scoată amorsa proiectilului doar cu mâinile și o sticlă mică cu apă. Filmarea a fost distribuită de instituția de presă ucraineană NEXTA TV, iar momentul a fost descris de directorul programelor de combatere a terorismului și extremismului din Siria drept un „act de curaj uluitor”.
International scris de Clara Vacaru 10 Mar. 2022
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, 9 martie, că amenințarea cu războiul nuclear făcută de Vladimir Putin, este ”o cacealma” care îi trădează mai degrabă slăbiciunea.
Timp liber scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru ziua de vineri, 11 martie 2022. Specialiștii au anunțat că vremea se va menține deosebit de rece și în următoarele zile. În sud, în est și la munte vor fi înnorări și ninsori slabe, iar vântul va sufla cu putere în vestul și în estul teritoriului.
Auto scris de Alexandra Chivu 10 Mar. 2022
Să începem cu elefantul din încăpere: acesta e un SUV Maserati. Alfieri Maserati probabil se învârte în mormânt acum, undeva la 5.000 de rotații pe minut. Totuși, Levante s-a dovedit un produs de succes și, deși pare suspect să încep această recenzie astfel, acest uriaș chiar transmite ADN-ul sportiv al mărcii prin pielea Nappa care acoperă fiecare pătrățică din interiorul său luxos.
Social scris de Clara Vacaru 10 Mar. 2022
Zvonul potrivit căruia carburanții se vor scumpi foarte mult începând de astăzi a băgat panica în mii de șoferi din toată țara. În Iași, un bărbat care aștepta la coadă la o benzinărie a luat la bătaie o tânără, nervos că aceasta ar fi intrat in fața lui. Fata a ajuns la spital, cu traumatism cranio-cerebral.
Showbiz scris de Diana Oprișan 10 Mar. 2022
Sorin Pușcașu și frumoasa lui parteneră de viață, Laura, au devenit părinți pentru prima dată. În urmă cu doar câteva ore, ea a adus pe lume un băiețel perfect sănătos despre care fostul concurent de la Survivor România a afirmat că este sensul vieții lor și al cărui nume l-a dezvăluit la scurt timp după aceea, spre bucuria urmăritorilor lui de pe Instagram.
România a ieșit din starea de alertă din data de 9 martie, după doi ani de restricții. Toate măsurile au fost ridicate, rămânând în urmă doar recomandările Ministerului Sănătății de a purta mască de protecție în locurile aglomerate și de a ne asigura de o igienă corectă. Așadar, prudență și responsabilitate individuală. Paradoxal, însă, încetarea crizei sanitare înseamnă și corvoadă, dar doar pentru cei a cărora documente ( buletin, permis de conducere etc) au expirat în timpul stării de alertă. Aceștia au la dispoziție 3 luni pentru a le preschimba.
Business scris de Valentina Podgorneac 10 Mar. 2022
Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, joi, AGERPRES.
Proprietarul benzinăriei MOL din Beiuş care a vândut miercuri benzina cu 11 lei/L, susține că a fost nevoit să pună acest preţ după ce ar fi cumpărat un lot de combustibil foarte scump.