Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, 9 martie, că amenințarea cu războiul nuclear făcută de Vladimir Putin, este ”o cacealma” care îi trădează mai degrabă slăbiciunea.

Volodimir Zelenski spune că Rusia este conștientă de pericolul pe care îl reprezintă declanșarea unei arme nucleare și a catalogat amenințările lui Vladimir Putin drept ”o cacealma”.

Cred că ameninţarea războiului nuclear este o cacealma. Una este să fii ucigaş şi alta este să te sinucizi... Mai degrabă, ameninţarea lui Putin arată o slăbiciune. Sunt sigur că Rusia este conştientă de consecinţele catastrofale ale oricărei încercări de a folosi arme nucleare”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat publicaţiei germane Die Zeit, potrivit ziare.com.

Volodimir Zelensky, despre intrarea în UE: Putin vrea să distrugă Europa, la fel ca Ucraina

Președintele Ucrainei a vorbit și despre câștigurile intrării în UE.

”UE ar câştiga o naţiune care luptă din greu pentru libertate, democraţie, egalitate şi, prin urmare, pentru Europa. Pentru Ucraina, acest pas marchează sfârşitul unui drum foarte lung către comunitatea Europei, căreia îi aparţinem din punct de vedere istoric. Putin vrea să distrugă Europa, la fel ca Ucraina. Ascultaţi doar ce spun propagandiştii ruşi. Ei predică şi în biserici despre cucerirea altor state. Moldova, Georgia, statele baltice. Sunt sigur că şi Polonia este ameninţată. De fapt, întregul continent este în pericol atât timp cât Rusia poate ataca o altă ţară”, a adăugat liderul de la Kiev.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Martie 2022 - 09 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.